Din nou în compania Dunării- În amonte de Porțile de Fier

Iulie 2014 Itinerariu de vacanță: Târgoviște- Dubova- Sasca Română- Târgu-Jiu- Călimănești-Căciulata

<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

Parcă au trecut ani de când am fost în vacanța asta. 

Uau, trebuie să- mi reîmprospătez amintirile, lecitină!  Mai trag cu ochiul, când prin fișierele cu fotografii, când prin playlist- ul de pe You Tube. Mai deschid Google Earth- ul, mă mai inspir din Wikipedia. Unde mai pui că acum câteva zile când mi- am reinstalat W 7 a trebuit să- mi salvez datele din laptop și, surprizăă, am găsit planificarea pe care am avut- o astă- vară. 

Până la următoarea noastră oprire, pensiunea Decebal, Dubova, aveam alocat aproximativ o oră și jumătate. Eram în întârziere cu aproape o oră, ba unde mai pui că între orele 16- 18 aveam programată și o drumeție pe Ciucaru Mare. Când am pornit din Strehaia, mi- am zis că o oră nu- i bai, o rezolvăm noi. Până se întunecăăă ... Și de nu, doar stăm două nopți acolo. 

Traversăm orașul Drobeta Turnu Severin fără nici o oprire (între noi fie vorba, aș fi vrut să văd în ce stadiu au ajuns cu lucrările la Cetatea Severinului după un an, însă după cum se mișcă lucrurile la noi, am renunțat mai ales că eram în afara graficului), și imediat la ieșirea din oraș oprim la Taverna Sârbului.

Fiind trecut, demult, de ora prânzului, am poposit aici pentru a servi o masă caldă. Scump, dar face: meniu diversificat, serviciile ireproșabile încă de la primul pas pe care l- ai făcut în restaurant. Am ales să stăm pe terasă. Priveliștea pe care ți- o oferă Dunărea este extraordinară. Fundalul muzical specific sârbesc aproape că te face să te întrebi dacă nu cumva ușa restaurantului este de fapt un portal prin care treci pe malul celălalt. Ceasul mă convinge că trebuie să renunț la riguroasa planificare pe care o făcusem acasă, în fața calculatorului. Trecem pe modul „vacanță”. Ce atâta rigurozitate, că doar nu suntem la serviciu. Părăsim restaurantul ceva mai relaxați, mai facem niște fotografii, după care vedem noi cum o să decurgă restul zilei.

Ca şofer, este o plăcere să rulezi pe E70. Superdrum! Dezavantajul este că nu te poţi bucura din plin şi de peisajul pe care îl străbaţi până la Orşova. Este unul dintre cele mai frumoase drumuri din ţară, părerea mea. O centură cenușie ce marchează malul drept al Dunării albastre care ne desparte de colinele înverzite ale celuilalt mal, împodobit, pe alocuri, cu aşezări sârbeşti. Frumuseţea acestei şosele este sporită de tunelurile săpate în stâncă şi de viaducturile ce traversează afluenţii ce se varsă în Dunăre. Şi uite- aşa, după aproximativ un sfert de ceas, după ce- am trecut de drumul ce făcea la dreapta spre mănăstirea Vodiţa, pe care am vizitat- o cu un an în urmă,

ajungem la Monumentul Dunării ridicat la intrarea în golful format la vărsarea celui mai mare dintre afluenţii Dunării, din această zonă, Cerna. Am înţeles că acest monument, care întruchipează o femeie ce aruncă o ofrandă în apele fluviului, a fost ridicat în memoria românilor ce şi- au găsit sfârşitul în Dunărea ce îi despărţea de Occident.

De aici nu mai este mult până ce traversăm şi viaductul peste Cerna, părăsind E70 ce duce spre Băile Herculane, şi continuându- ne drumul pe malul golfului, pe DN57. Lăsăm în urmă Orşova, amintindu- ne cu plăcere de clipele petrecute cu un an în urmă pe aceste meleaguri şi ne îndepărtăm pentru o scurtă perioadă de timp de malul Dunării urmând drumul sinuos ce se strecoară pe dealurile care, cu aproape 50 de ani, au devenit vatra noului oraş Orşova, în urma realizării lacului de acumulare Porţile de Fier. După aproximativ 7 kilometri, după ce trecem şi de Eşelniţa, drumul se apropie din nou de albia Dunării. Pe malul acesteia sunt ridicate numeroase pensiuni, vile, care mai de care mai aproape de apă. Nu se compară peisajul pe care îl străbaţi pe acest tronson al Dunării, pe şosea, cu cel pe care ţi- l oferă o plimbare cu vaporul de la Orşova. Vă zic din proprie experienţă. 8,5 kilometri de drum. Cu aproape doi kilometri înainte de a ajunge în golful Mraconia, unde aveam stabilit să ne oprim pentru a admira Chipul lui Decebal, drumul face o curbă mai strânsă. Ne atrag atenţia maşinile oprite într- o parcare ad-hoc, precum şi nişte bannere  întinse pe un gard ce promovau excursii cu barca. Oprim, nu- i clar? Mai ales că eram şi noi interesaţi de o plimbare cu barca prin Cazanele Mari, de data aceasta.

Traversăm noi drumul, şi când colo ce să vezi? Chiar nici nu mai pui la socoteală oboseala, cei 8,5 kilometri, un adevărat răsfăţ „oftalmologic”.

În zare se vede un vas de croazieră ce înainta în susul fluviului.  Am timp berechet să- mi montez 300-le. Mai facem câteva fotografii, timp în care acesta se apropie din ce în ce mai mult. Abia când focalizez pe el, surpriză. În cadru apare Tabula Traiana de pe malul sârbesc. Nu mă aşteptam s- o revăd din acest loc. În croaziera pe care am făcut- o anul trecut, ajunsesem, cu vaporul, la câţiva metri de ea. Chiar m- am bucurat să o revăd.

În cele din urmă ne facem curaj, şi urmăm şi noi vasul de croazieră. Oprim din nou, câţiva metri înainte de viaductul ce traversează Golful Mraconia. Aici ne întâmpină o ploaie măruntă. ce avea să ne sâcâie exact cât am stat acolo să facem câteva fotografii, şi să ne facă să ne anulăm plimbarea, pe care o aveam programată, mai în interiorul golfului.

După ce parcurgem viaductul, trecem pe lângă Mănăstirea Mraconia şi în scurt timp ajungem în Golful Dubova. Ne- am întors aici, după 7 ani, timp în care, mereu îmi aminteam cu plăcere de excursia în Cazanele Mari, organizată din Băile Herculane, în vara anului 2007.

Suntem la capătul celei de- a doua zi de vacanță. Undeva în depărtare, pe latura interioară a golfului zărim și noua noastră locație unde urmează să înnoptăm următoarele două nopți, pensiunea Decebal.