<<< Urmează firul jurnalului de călătoriei >>>
Cum puteam oare să ajungem în Băile Herculane numai pentru odihnă? Odihnă spunem așa, că nu mai purcedem la trasee pe munte. Și asta nu pentru că ar duce lipsă, ci pentru că am considerat că ne- a fost de ajuns Parcul Național Retezat. Ca să nu mai spun de preludiul acestei vacanțe de vară care a fost, în întregime, o reușită. Am început, așa ușurel, cu un urcuș civilizat pe cele, spun ei că ar fi, 1480 de trepte, la Cetatea Poenari din Cheile Argeșului. Apoi ne- am testat pentru prima dată bocancii și bețele de trekking, pe care le- am cumpărat special pentru Retezat, urcând mai întâi de la Bâlea Lac pe Șaua Caprei și mai apoi la Cascada Bâlea. După ce ne- am tocit pingelele la pantofi pe străzile din Alba Iulia, Turda, Cluj Napoca și pneurile pe mai bine de 1000 de km de drumuri, am ajuns în cele din urmă la Băile Herculane, care avea să fie baza mamă de unde urma să ne desfășurăm în continuare vacanța noastră.
A II- a zi, pe 25 iulie la ora 9: 30 dimineața eram deja în portul de agrement al Orșovei.
După o scurtă plimbare prin parcul de promenadă de pe faleza Dunării, la ora 10 fix, ne- am îmbarcat pe vaporașul Flamingo pentru o croazieră pe Dunăre la care visam încă din anul 2007, când am fost pentru prima oară la Băile Herculane. Pentru această zi aveam programată o reluare a excursiei pe care cu șase ani în urmă am făcut- o din Băi, având ca ghid o doamnă care, prin modul ei de a ne prezenta frumusețile acestui colț de Românie, m- a determinat să îmi doresc să revin prin aceste locuri. De această dată urma să admirăm ambele maluri ale bătrânului fluviu, nu numai cel sârbesc.
Bineînțeles că urma să plecăm cu o întârziere de o oră datorită unui grup de turiști care a întârziat. Tipic românesc: "Toți pentru unu și unul pentru toți!". De altfel singura bilă neagră la această excursie.
Părăsim Golful Cerna și lăsăm în urmă, rând pe rând, mai întâi, pe malul drept al Dunării, orașul Orșova, iar mai apoi pe malul stâng, localitatea sârbească Tekija, două localităţi ce au fost strămutate de pe vatra lor la începutul anilor '70 ca urmare a formării lacului de acumulare de la Porțile de Fier 1.
Peisajele oferite de culmile împădurite de pe malul sârbesc pe de- o parte și cele de pe malul românesc ale Dunării se întrec parcă în a atrage privirile turiștilor. Se vede clar că românul este mult mai întreprinzător decât vecinul lor de vizavi. Zeci de pensiuni, case de vacanță, unități hoteliere dotate cu pontoane plutitoare, cu ambarcațiuni de agrement și pescuit dau culoare malului nordic al Dunării. Nici nu știi în ce direcție să te uiți, ba chiar la un moment dat ți se pare că vaporul merge prea repede sau este prea departe de mal. De aceea fiecare încearcă să- și încarce cardul de memorie de pe un telefon mobil, un aparat foto compact sau un DSLR sau o cameră video, cu cât mai multe amintiri. :)
Un cadru- n stânga, unul în dreapta unul în urmă, și ce să vezi? Am ajuns la capătul Dunării? Tot ce- am învățat la geografie .... Malurile bătrânului fluviu se înalță din ce în ce mai mult și creează impresia că aici este capătul Dunării.
Stâncile și vegetația forestieră ce le îmbracă imprimă peisajului o imagine diferită, mult mai măreață, mai spectaculoasă. Și de parcă acestea nu ar fi de ajuns, pe peretele de piatră, de pe malul sârbesc, la câțiva centimetri de luciul apei tronează de aproape două mii de ani, vestita "Tabula Traiana", monument ce marchează marșul triumfal al trupelor imperiale romane spre Dacia. "Tabula Traiana" este singura rămasă dintre cele 10 tabule săpate în stâncă, și pentru a fi păstrată a fost mutată cu aproximativ 30 de metri deasupra locului inițial.
Navigând mult mai aproape de malul sârbesc, privirile ne sunt furate de vârfurile munților inundați odată cu formarea lacului de acumulare. Tabloul este asemănător cu cel al unor insule dintr- un arhipelag din mijlocul unui ocean. Ne apropiem încet, încet de locul în care Dunărea scapă din strânsoarea Cazanelor.
Nu durează mult și interesul față de malul sârbesc pălește. Pe malul românesc în golful Mraconia, apare "Chipul lui Decebal", un basorelief înalt de 55 de metri care îl reprezintă pe marele rege al Daciei. Acesta a fost sculptat în stâncă, de- alungul a 10 ani, între 1994 și 2004, cheltuielile fiind suportate de Iosif Constantin Drăgan, om de afaceri și istoric român. Acesta este considerat a fi "Muntele Rushmore" al românilor.
Odată pătrunși în acest mirific peisaj, simțindu- ne parcă privilegiați, observăm cum în urma noastră imensa poartă formată de cele două maluri stâncoase se închide încet, încet.
La capătul viaductului care traversează golful Mraconiei, malul românesc este binecuvântat de Mănăstirea Mraconia. Acest lăcaș are o istorie zbuciumată, destul de veche de prin 1453. Distrusă în perioada războiului ruso- austro- turc dintre anii 1787 și 1792, este reconstruită începând cu anul 1931, însă a fost acoperită de apele Dunării reținute de Porțile de Fier localnicii botezând- o "mănăstirea de sub ape". Lăcașul actual a fost construit după 1989.
De aici încolo, în amonte, până nu demult, până ce omul a reușit să- i pună stavilă barajul de la Porțile de Fier, Dunărea era spaima navigatorilor. Șenalul navigabil se îngustează foarte mult, Dunărea ajungând să măsoare pe unele porțiuni între150 și 250 de metri, în timp ce pe alocuri depășește adâncimea de 100 de metri. Această zonă ce cuprinde defileul Dunării a fost declarată monument al naturii recunoscut de către oficialitățile europene.
Aici este și capătul croazierei noastre. Cu gândul că neapărat vom mai ajunge pe aceste meleaguri, lăsăm în urmă acest loc care își merită din plin numele: Mraconia se tâlcuiește "loc ascuns". Imediat după primul cot la dreapta al Dunării, acesta se ascunde privirilor turiştilor, care mai au privilegiul de a vedea încă o dată, acest crâmpei de istorie: "Tabula Traiana".
La întoarcere, de pe coama Dealului Moșului ne întâmpină un alt lăcaș de cult, care asemenea Mănăstirii Mraconia care stă de veghe pe malul Dunării, acesta stă de pază la intrarea în Orșova invitându- ne să- i călcăm pragul pentru câteva clipe de reculegere și pentru a admira Dunărea de la înălțime. În incursiunea noastră în acest colț de țară am mai avut pe listă și Mănăstirea Sf. Ana, pe care am vizitat- o în acea zi pentru a II- a oară, alături de Mănăstirea Vodița în drum spre orașul Drobeta- Turnu Severin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu