Se afișează postările cu eticheta Parcul Național Bigăr- Cheile Nerei- Beușnița. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Parcul Național Bigăr- Cheile Nerei- Beușnița. Afișați toate postările

duminică, 23 august 2015

Cheile Șușarei, Cascada Șușara

Iulie 2014 Itinerariu de vacanță: Târgoviște- Dubova- Sasca Română- Târgu-Jiu- Călimănești-Căciulata

<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

Sâmbătă, 12 iulie 2015. Am înțeles, în acea zi chiar nu avea chef de musafiri. Oarecum dezamăgiți de încăpățânarea Beiului de a ne interzice accesul la potecile ce ar fi trebuit să ne călăuzească pașii la Ochiul Beiului și la Cascadele Beușniței, ne întoarcem în cele din urmă în Campingul Valea Beiului, locul unde lăsasem mașina. Cei mai câștigați la afacerea asta au ieșit plămânii mei care s- au bucurat din plin de aerul curat, parfumat cu înmiresmatele arome ale pădurii.  În fond și la urma urmei, suntem în concediu. Nu trebuie să ne supărăm. Cu speranța că peste două zile vom avea mai mult noroc facem cale întoarsă în Sasca. 


De data aceasta în Sasca Montană. Imediat după ce trecem podul peste Nera, nu mai  facem stânga pe lângă biserică, spre Sasca Română. De data asta nu o să servim prânzul la Casa cu Roți, vom încerca o altă locație. Ținem drumul înainte. Totul îmi era atât de familiar! Bineînțeles după atâtea navigări pe street view pe Google. Casele mici, una lângă alta, sunt rânduite frumos pe marginea drumului betonat. Arhitectura caselor fără garduri, specifice zonei, precum și aspectul lor trădează vechimea construcțiilor. Cu puțină imaginație te poți întoarce în timp, cu cel puțin un veac, în perioada în care aceste locuri atinseseră maximul dezvoltării lor. În anii '70 ai secolului al XVIII-lea, Sasca Montană era în plin avânt economic. Pe lângă minele de cupru, aici funcționau și trei topitorii cu 12 cuptoare. Sasca Montană ocupa locul doi, după Oravița, în privința extragerii cuprului din Banat. În comună trăiau 2720 de suflete, din care 1976 români și 658 germani.
Acum? O așezare de oameni simpli, 1593 de locuitori, după recensământul din 2011, luați parcă prin surprindere de viteza secolului XX. O liniște nefirească. Altă dată simboluri ale civilizației, un drum de beton ce străbate localitatea, blocurile, acum în paragină, construite, se pare, în perioada de după 1972, când s- a reluat activitatea de exploatare și prelucrare primară a cuprului, acum sunt ca niște cicatrici pe obrazul acestei comunități situate pe tărâmul feeric al Parcului Național Cheile Nerei- Beușnița. Lăsăm pe dreapta monumentul ridicat în memoria eroilor și martirilor ce au luptat în primul război mondial,


Din clipă în clipă așteptam să ne apară în față pensiunea- restaurant ”La Vechea Moară”, cu care făcusem cunoștință la primul click pe net despre cazare pentru Parcul Național Cheile Nerei- Beușnița.  Trei minute, nu cred că a durat mai mult, până am ajuns la ea. 


Am înțeles că denumirea nu este întâmplătoare, pe vremuri aici chiar funcționa o moară, fiind situată chiar pe pârâul Șușara. Acum, o căsuță viu colorată cu glastre cu mușcate roșii atârnate la ferestrele cu obloane vopsite cu un albastru oacheș, să nu cumva să treci pe lângă ea fără să o vezi, te îmbie să îi treci pragul. Elementele rustice ce se îmbină armonios cu cele moderne te face să te întrebi dacă nu cumva ai trecut fără să- ți dai seama printr- un portal, undeva în Elveția.   


Aici ne- am potolit foamea servind un prânz destul de gustos servit de două mămăițe. Spun asta , nu doar datorită vârstei personalului sau a modului de servire, ci și fiindcă se vedea că era mâncare gătită în casă, nu ca la restaurant. Una peste alta, cred că e o locație OK pentru cei ce au de gând să ajungă prin aceste locuri.


O ambianță plăcută, chiar o desfătare a sufletelor noastre, marcate încă de nereușita noastră de dimineață. 
Până și soarele ce ne- a înghesuit pe toți sub o umbrelă, pentru a savura în tihnă o înghețată, părea a ne promite că ziua nu se va încheia așa de trist. 
Ne facem curaj și pornim mai departe în drumul nostru. După nici 150 de metri, lăsăm pe stânga Biserica Romano- Catolică ce domină zona de pe un deal ca o adevărată fortăreață și imediat o altă posibilitate de cazare, puțin mai nonconformistă, zic eu după denumire, ”Rocker's Inn”. Nici nu mi- am dat seama când am traversat cursul pârâului Șușara care acum este în stânga noastră. Casele de pe marginea drumului sunt din ce în ce mai răzlețe. Un semn indicator ce însoțește nelipsitul panou de informare, un lucru lăudabil, cu informații despre Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița, ne întrerupe avântul pe care încercam să ni- l luăm pentru a urma firul asfaltat al drumului ce începea să urce. 



În ziua următoare urma să vedem cât era de asfaltat. Pe acest drum, asfaltat cât de cât, ajungi în localitățile Cărbunari, Știnăpari și poți ajunge până la Șopotul Nou, locul unde se termină Cheile Nerei. Noi vom merge doar până în Poiana Logor. 
Dar să rămânem la ”astăzi”. Oprim mașina lângă gardul ce împrejmuiește o stație de tratare a apei (?), ne tragem conștiincioși bocancii de drumeții, ne asigurăm că avem apă și ceva de ronțăit în rucsac, nu mă mai repet cu aparatura mea foto-video, acumulatori, bla, bla, bla .... și ne împingem în bețele de trecking urmând cu pași repezi drumul pietruit ce se abate în stânga celui asfaltat și se transformă într- o potecă ce însoțește firul pârâului Șușara care se strecoară printre copacii înalți ai pădurii întunecate. A, și încă un amănunt. Pentru a se bucura și suflețelul meu din plin de farmecul drumeției, la dus am folosit doar camera video, iar la întoarcere camera foto. De aici unele mici neconcordanțe ale povestirii cu imaginile.



Exact ceea ce ne trebuia, fiindcă soarele era din ce în ce mai insistent.  





Odinioară, Cheile Șușarei era locul de agrement al oamenilor din zonă, cât și al turiștilor veniți în căutarea locurilor frumoase. Se vorbește că în perioada austriacă, din Sasca Montană puteai ajunge la Cascada Șușara cu trăsura, pe un drum ce însoțea pârâul cu același nume. Astăzi, din vechiul drum a rămas doar o potecă, pe care am avut deosebita plăcere să ne călăuzim pașii și să savurăm din plin și acest  act al spectacolului oferit de natură. 






După aproximativ 15 minute, ajungem la o cabană, ce se pare că cineva încearcă să o repună în funcție. Cabana era pe vremuri una dintre atracțiile zonei alături de lacul de acumulare format de un baraj construit pe firul Șușarei. Puteai servi ceva la restaurantul cabanei  și te puteai plimba cu barca pe lac.


Cabana a fost mult timp părăsită, iar din lacul de acumulare nu a mai rămas nimic. Puțini mai sunt cei ce pot identifica locul în care a fost barajul acestuia. Ce a mai rămas este frumusețea sălbatică a pădurilor ce a înghițit încetul cu încetul vechiul drum, lăsând loc doar unei poteci. Aruncăm o privire pe cele două panouri informative din poiana din fața cabanei și ne continuăm drumul traversând pentru a nu știu câta oară firul Șușarei.





După nici cinci minute de mers, un indicator timid, agățat pe unul din copacii de pe malul drept al pârâului, semnalează o scobitură în pământ ce se vrea a fi intrarea în Vechea Mină Romană. În acest sector malul pe care șerpuiește poteca este din ce în ce mai înalt.


Urmează un sfert de ceas de plimbare lejeră, când pe un mal când pe celălalt al Șușarei pline de farmec, după care  ....








poteca se lipește atât de mult de versantul ce mărginește partea stângă a pârâului, încât pe alocuri ai ocazia de a- ți descoperi niscai veleități de echilibristică. Noroc cu cablul ce este prins în versant. Piesa de rezistență, Cheile Șușarei.





După ce trecem cu bine de acest scurt dar spectaculos defileu al Șușarei un ultim podeț ne invită pe malul opus pentru a ne primi răsplata binemeritată pentru această zi. Aici am avut norocul de a găsi o Șușară mult mai prietenoasă decât Beiul cel nervos de dimineață. Zgomotul provocat de șuvoiul de ape ce se rostogolește de la o înălțime de 15 metri pe cele două trepte ale versantului se distingea din ce în ce mai clar de susurul pârâului ce ne- a însoțit de- a lungul acestui minunat traseu.




Cascada Șușara,






pentru adevărații iubitori de trasee montane, poate fi inclusă într- un traseu care continuă până la Lacul Dracului, o altă nestemată a Parcului Național Cheile Nerei- Beușnița. Urcând pe poteca ce continuă prin pădurea de fag se ajunge la Poiana Logor, apoi se continuă pe un drum forestier, mers lejer ca de promenadă, după care se coboară o porțiune destul de abruptă până la Lacul Dracului. De aici cei mai îndrăzneți pot întregi circuitul străbătând Cheile Nerei până la Cantonul Damian, iar după ce străbat și celebrele Tunele ajung în Sasca Română.
Noi am ales varianta cea mai ușoară. Facem cale întoarsă prin Cheile Șușarei profitând de adăpostul oferit de bolta verde a pădurii ce pare că încearcă să ascundă aceste minunate peisaje de privirea iscoditoare a soarelui ce a reușit în cele din urmă să alunge și ultimul norișor de ploaie și să pună stăpânire pe cerul limpede. Una peste alta, ca și traseul de la Ochiul Beiului, și acesta este un traseu destinat celor ce vor să facă o plimbare lejeră și să- și răsfețe cele cinci simțuri cu cele mai rafinate și mai de preț cadouri pe care ni le poate oferi natura în semn de recunoștință față de respectul pe care i- l purtăm.


Urmează duminică, 13! Brrr, Lacul Dracului! 
La cum am fost tratați de Bei astăzi, ....

vineri, 7 martie 2014

Un reper pentru Paralela 45- Cascada Bigăr

Iulie 2013 Itinerariu de vacanță: Transfăgărășan- Alba Iulia- Turda- Cluj Napoca- Parcul Național Retezat- Băile Herculane- Craiova

<<< Urmează firul jurnalului de călătoriei >>>


26 iulie, a zecea zi de vacanță, suntem în grafic. După maratonul pe care l- am făcut pe Defileul Dunării, am ales ca în această zi să ne mai potolim puțin. Am ales să beneficiem din plin de serviciile de la Sara' s Sons și totodată și de priveliștea încântătoare  din jurul acesteia. Dis de dimineață am ocupat trei locuri strategice în care să putem fi feriți cât mai mult posibil de razele fierbinți ale soarelui care deja își făcea simțită prezența. Pur și simplu pot să spun că am intrat la apă. După masa de prânz pe care am servit- o pe terasa din imediata apropiere a piscinei, cât ne dădeam noi de zmei că o să stăm întreaga zi la piscină, ne- am strâns catrafusele și tuleo în cameră la prietenul nostru, aerul condiționat. Aveam ce face: am depănat cele mai proaspete amintiri răsfoind fișierele cu mii de poze pe care le- am făcut, le- am mai sortat, am mai postat pe f, pe g+, am pus la punct ultimile detalii pentru următoarea escapadă de a II- a zi. 

Da, și uite- așa de bine am pus la punct ultimile detalii pentru a II- a zi, că a doua zi pe la ora opt și jumătate dădeam din groapă în groapă pe o șosea din beton ce ne- a ieșit în cale pe E70 ( spre Caransebeș) la aproximativ vreo 11 km de la Băile Herculane. Așa- i când te bazezi pe GPS. De fapt mititelu nu avea nici o vină, alesese doar un drum mai scurt. cu vreo 7 km, și în loc să merg frumos pe un drum decent, elegant, am intrat prin acest calvar. Puțin peste 5km, peste un deal, pe unde nu am mai întâlnit pe nimeni până am ajuns în 57B pe care trebuia să venim în condiții mult, mult mai bune. Deci, mare atenție, dacă vreți să mergeți la Cascada Bigăr din Băile Herculane, nu vă zgârciți! Țineți spre Caransebeș pe E70 până unde se intersectează cu 57B, după care Cascada Bigăr vă așteaptă undeva pe partea stângă. Nu aveți cum să o ratați, fiindcă în permanență sunt trase mașini anapoda pe margine lăsate de cei care o vizitează. 


A, și încă ceva, dacă nu vă întoarceți pe același drum, cu vreo 18 km înainte de cascadă, urmați acum indicatorul Ansamblul de Mori din Eftimie Murgu și faceți la stânga. Nu veți regreta. 
Până în luna mai, nu auzisem vreodată, de această cascadă, când mai pe toate canalele de socializare, de media, au început să curgă informații despre un clasament făcut de site- ul The World Geography, în care au adunat cele mai frumoase cascade din lume, Cascada Bigăr fiind în fruntea clasamentului din Caraș- Severin. Normal că imediat am cuprins- o în itinerariul nostru de vacanță, ce mai contau 150 de km în plus la cei peste 1500? Pentru cei care vor să ajungă aici, să nu se aștepte la altceva în afară de pitorescul locului luat la pachet cu ruinele unui popas turistic inaugurat pe 1 mai 1980, iar dacă urcați înspre locul de unde izvorâște  Bigărul, veți fi însoțiți de niște țevi ruginite înfipte în pământ de care înainte probabil erau legate lanțuri, ca protecție să nu aluneci în apa Izbucului Bigăr ce se prăvale în mai multe trepte până se varsă în Miniș, nu înainte de a spăla candelabrul ornat cu mușchi verzi al celebrei cascade.
                                             

În afara stâlpului pe care este scris, cu litere mari, roșii, PARALELA 45 ( într- adevăr pe acolo trece Paralela 45) și podul pe care încă poți să mai traversezi Minișul, totul a ajuns istorie. După privatizare, popasul și punctul turistic au mai funcționat până în anul 1993. Acum nu se mai face nimic datorită legii care interzice orice activitate economică sau construcție în zonă, datorită faptului că se află în aria Parcului Național Bigăr- Cheile Nerei- Beușnița.









Între timp, am auzit că autoritățile Parcului au introdus din luna august o taxă de vizitare a acestui obiectiv turistic. Noroc cu reclama gratuită a celor de la The World Geography. Cică ar vrea să facă niște trepte care să faciliteze accesul pentru turistul ce- și dorește o poză mai acătării. Asta- i legea: vrei să faci bani, trebuie să bagi bani pentru siguranță, să nu cumva să te trezești că- și rupe gâtul turistul la tine în ogradă.
Mai rău e, că citeam pe un forum că s- a terminat cu cascada. Cică s- ar fi rupt un mal din ea.
Una peste alta sper să mai ajung prin aceste locuri. Acum că m- am mai documentat, pentru aceste rânduri, am descoperit că Parcul Bigăr- Cheile Nerei- Beușnița trebuie trecut la "De văzut".
Vă spune ceva Cascada Beuşniţei, Ochiul Beiului, Lacul Dracului?