Munții Bucegi- Podu' cu Florile

Noiembrie 2014 Itinerariu de vacanță: Bucegi Offroad- Cabana Trei Brazi, Predeal

 Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

Duminică la PROTV, la ”România te iubesc”, am văzut un reportaj ce mi- a răscolit amintirile, ”Bucegi intravilan”. Așa că întrerup puțin șirul călătoriei noastre prin Oltenia și sar peste trei luni, tot în 2014.
Visul meu de- o viață. Ei, de- o viață. De când am trecut prima dată cu trenul prin Bușteni, să ajung pe Caraiman, pe vârful Caraiman din munții Bucegi. 

Am fost de două ori până acum pe platoul de la Babele. Prima oară am fost vara, în duo, prin '94 sau '95, când am urcat cu telecabina până la Cota 2000 la Sinaia, de unde am coborât prin Valea Dorului la Peștera Ialomiței. De aici am urcat cu telecabina la Babele și mai departe am coborât la Bușteni, unde eram cazați, la hotel Silva. Am făcut atunci cunoștință cu „Babele” și cu „Sfinxul”. Și o plimbare scurtă pe platou. A fost o cursă contra cronometru fiindcă trebuia să prindem ultima telecabină de la Peșteră. A II-a oară am fost în trei, în 2005. Eram porniți să ajungem la Crucea de pe Caraiman. Însă surpriză, era sfârșitul lunii mai, și încă mai era zăpadă. Și nu puțină. Am făcut o bulgăreală, am servit ceva la Cabana Babele, și bineînțeles că i- am făcut cunoștință și fiului meu cu ”bătrânelele” și cu ”moșulică”. De fapt nici nu se prea schimbaseră, parcă nici nu trecuseră 10 ani. La noi , culmea se vedea destul de bine :))

Sfârșit de octombrie, deci trecut de jumătatea toamnei. Așa că dacă tot se anunță vreme frumoasă, dăm un search pe Google. Și, superofertăăă! Mergem la Cabana Trei Brazi, Predeal. Avem și acces la piscinăăă. La hotel Hera, dar nu contează. Vreau să ajung la Crucea de pe Caraiman anul ăsta, fiindcă zic aștia că o bagă într- un proces de restaurare și cum la noi o chestie de genul ăsta durează o veșnicie, vreo zece ani tot cu schele pe ea o să fie. La fel cum pățesc cu biserica mănăstirii de la Curtea de Argeș, sau cu Mitropolia sau Palatul Culturii de la Iași. Mai avem vreo patru zile până la plecarea în minivacanța noastră, așa că încropesc eu vreo două trei trasee, nu prea dificile, printre care, urcat cu telecabina de la Bușteni la Cabana Babele, dat „Bună ziua!” la Babe, la Sfinx, și apoi o drumeție de aproximativ o oră, dus- întors la Cruce.

Zis și făcut. Încălțat mașina de iarnă, făcut plinul,  plecat la drum sâmbătă, prima zi din noiembrie, dis de dimineață, ajuns puțin după ora 10 în parcarea din spatele hotelului Silva din Bușteni, la telecabină. Și, aici s- a zis cu ”făcutul”. „Nu vă interesează o excursie cu mașina pe Platoul Bucegi?” aud o voce în spatele mașinii, în timp ce îmi trăgeam haina pe mine. Întorc privirea, și înțeleg că mie îmi era adresată întrebarea. „Nu mulțumesc, vrem să urcăm cu telecabina.” „Dar telecabina nu merge, este vânt pe platou.” Mă uit în sus spre vârf, nu prea părea să fie vremea rea, dar mai știi cum este acolo sus?  Un alt tip îmi flutura în față un teanc de bilete. Era parcare cu plată. Eram luat cu asalt. Primul îmi spune și prețul, și itinerariul, dar mă scuz și îi spun că vreau să mă conving eu. Într- adevăr, era convenabil: e vânt pe platou, telecabina nu merge, se încarcă cele vreo cinci mașini de teren, înmatriculate în ”Texas”, Bulgaria, cu turiști, după care se oprește și vântul pe platou. Specific românesc. Mă întorc dezumflat, mai cer câteva detalii despre itinerariu, durată, preț. Problema era că ar mai fi trebuit o persoană ca să fie tura completă. Era chiar cea mai mică problemă, fiindcă numai cât ne- am luat bocancii în picioare, și a mai apărut o familie de trei persoane, doi adulți și un copil. Părea convenabil, 50 de lei de persoană pentru Lacul Bolboci, Cheile Tătarului, Grota Urșilor, Peștera Ialomiței și Cheile Zănoagei, plus încă 25 dacă voiam să ajungem și la Podul cu Florile.  Suna frumos comparând cu 70 de lei dus și întors, de persoană, cu telecabina. Mai amânăm Crucea de pe Caraiman. În afară de Lacul Bolboci, unde chiar îmi doream să ajung vreodată și de Peștera Ialomiței în gura căreia intrasem cu aproape 20 de ani în urmă, celelalte, nu auzisem de ele. Dar când spui ”Chei”, nu te duce gândul decât la ceva spectaculos, nu? Și uite așa ne lăsăm în voia jeep- ului, care demarează în trombă. O luăm înapoi pe DN 1 spre Sinaia, după care intrăm pe Calea Moroieni, DN 71. De aici ne lăsăm pradă peisajului. Mașina mușcă din asfalt încet, încet înaintând prin vortexul verde format de pădurea care, din când în când, ne lasă să mai vedem câte un crâmpei din crestele munților. A, serpentine, super, ce mi- ar fi plăcut să fiu acum la volan. Drumul, bunicel. Pentru 4x4, căci dacă ai fi cu un autoturism ai simți toate acele petice peste petice peste petice. La un moment dat ajungem într- o bifurcație plină de semne indicatoare Cabana Cuibul Dorului, Bolboci, Hotel Peștera, Mănăstirea Peștera, ”Nu Faceți Focul în Pădure!”, ”Păstrați Pădurea Curată!”. Îți fac ochii în cap precum mărgelele. Dar noi nu ne facem probleme, avem șofer, și știm pe unde să o luăm. A și fiindcă tot veni vorba, deja îmi trecuse că nu am putut urca pe Caraiman. Și asta mulțumită șoferului, un tip deosebit, care îi turuia gurița ca o moară. În sensul bun, fiindcă, într- adevăr, avea stofă de ghid. Un ciob de smarald în toată această grămadă de noroi. Mă refer la bussines- ul celor ce se ocupă cu excursiile astea. Ba unde mai pui că la un moment dat era atât de mândru de șeful lui care este un om corect și plătește toate taxele la stat, și cum ar trebui ca ei să fie singurii care să aibă acces cu mașinile pe munte, că ei vor avea grijă să tragă turistul de mânecă să nu lase mizerie în urmă și bla, bla, bla. Și îmi stătea pe limbă să- l întreb, dacă este atât de corect, de ce are mașina înmatriculată în Bulgaria (tocmai aici în creierul munților, în centrul țării), sau de ce bate vântul pe platou taman dimineața când ei așteaptă cu mașinile goale în fața telecabinei (de data asta Teoria Conspirației din capul meu s- a adeverit, când am ajuns acasă am aflat, de pe forumuri, că acesta este un lucru intrat deja în normalitate). Eram nerăbdător acum să văd dacă îmi dă bilet când o să- i plătesc excursia. Mai aveam de așteptat vreo cinci ore, mai ales că ne hotărâsem, între timp, să mergem și pe Podul cu Florile, fiindcă prea îl lăuda. Deci la bifurcație părăsim DN 71 și o luăm pe DJ 713, super drum, asfaltat de curând. Și uite- așa dintr- una într- alta ajungem la granița dintre cele două județe binecuvântate cu aceste peisaje de vis, Prahova și Dâmbovița. Popas pentru câteva poze în acest punct de belvedere în care doar localnicii cred că nu mai opresc.

De aici ai parte de priveliști nebănuite, în plan îndepărtat pe munții din față, după ce trece cârdul ală de nori, se văd stâlpii și stația telecabinei de la Cota 2000 de la Sinaia. Iar în poza anterioară, în plan apropiat un PET lăsat acolo de un NESIMȚIT.

Cu aproape doi ani în urmă, priveam tot pe axa asta însă în direcția opusă, de la Cota 2000, Sinaia.

Iar spre sud un ocean verde învolburat în care se deslușește un cot din șoseaua pe care am venit până aici.

Șapte minute mai târziu încă un popas pentru o poză, așa pentru orientare. Suntem pe DJ 713A, încă de la Cabana Dichiu pe lângă care am trecut în urmă cu vreo două minute.

Până să ajungem la Lacul Bolboci, care ar fi fost primul obiectiv pe listă dacă nu optam și pentru Podul cu Flori, lăsăm în stânga noastră drumul ce duce spre Cheile Zănoagei, pe care le lăsăm pentru când ne întoarcem. Iar în dreapta, în timp ce traversăm firul firav al Ialomiței se înfățișează, pentru câteva momente, în toată splendoarea lui, barajul Bolboci  o altă capodoperă a ingineriei hidroenergetice românești.

Cum a apărut așa a și dispărut după perdeaua de brazi de pe marginea drumului. Eram nerăbdător, văzusem mai multe poze cu lacul de acumulare. Întotdeauna m- au fascinat aceste întinderi de apă. Am vizitat câteva până acum, Vidraru, Bicaz, Porțile de Fier, Paltinul, Siriu, Gura Apelor. Pentru o clipă am fost nedumeriți, când, așa deodată, mașina virează la stânga lăsând în urmă barajul. Enigma a fost elucidată rapid de ghidul căruia nu- i tăcuse deloc gura până aici. Ba chiar din când în când mai întreba dacă nu ne deranjează. Cum am spus și mai înainte, nota 10 pentru ghid. De aici s- a dus confortul nostru, fiindcă am intrat într- o zonă sălbatică cu un drum pe care nu- l poți aborda decât cu 4x4. 

Și dă- i și urcă, și iar urcă... Am luat cu asalt muntele Zănoaga. Urcăm pe drumul pe care în anii '70- '80 forfoteau basculantele cu piatră pentru construirea barajului ce urma să adune apele celor două râuri, Ialomița și Bolboci. Peisajele rezultate din această intervenție a omului asupra naturii pentru realizarea unui obiectiv de asemenea anvergură sunt fabuloase de- a dreptul.

Nu mai avem mult și ajungem pe ceea ce a fost odată vârful Zănoaga, care arată ca o rampă de lansare,

aruncăm o privire în lateral să vedem dacă nu ripostează cineva.

În cele din urmă ajungem și pe Platoul ”Podu' cu Florile”, chiar nu înțeleg de ce nu cu ”Flori” pur și simplu. Cât despre denumire, aceasta i se trage de la bogăția florilor din luna mai, înainte să vină oile, tablou oglindit în anul 1926, în ”Vraja Bucegilor” a publicistului și prozatorului Nestor Urechia, un împătimit iubitor al munților Bucegi, cărora le- a dedicat mai multe lucrări din opera sa literară.

O nebunie, un peisaj ce- ți taie respirația. De aici, de pe acest platou, datorită înălțimii sale ce domină această zonă a Bucegilor ai o priveliște extraordinară care însumează majoritatea atracțiilor turistice ale acestor munți. De la stânga la dreapta, cu puțin zoom cât mai permite rezoluția: Vârful Omu (sus), Hotel Peștera (jos), Cheile Tătarului, releul de pe Vârful Coștila (sus), Cabana Babele&Co. (Sfinxul, Babele, Telecabina), Monumentul Eroilor de pe Vârful Caraiman (Crucea pentru care am plecat de acasă), Cota 2000 de la Sinaia cu Valea Dorului, Campingul Zănoaga și o parte din drumul către Cheile Zănoagei (jos) și Cabana Dichiu (sus).
A, și Lacul Bolboci în centru.

Și cu zoom,

Păstrată parcă în memoria muntelui sacrificat pentru crearea barajului, o bucățică din vârful Zănoaga, te invită să te joci cu avioanele pe cerul senin. Un cer senin fără nici o urmă de nori.

Sincer, m- am mulțumit să urc doar un pic mai mult de jumătate. Cu toate că soarele făcea legea pe cer, era totuși rece. Îmi înghețaseră și mâinile, plus că riscam să dau cu camera de stâncă. Deh, arta cere sacrificii! Mai încerc vreo două zoom- uri cu aparatul pus pe câte un colț de stâncă, fiindcă trepiedul stătea frumos în mașină,în parcare la Bușteni.

Nu m- aș încumeta să fac un TOP 10 cu cele mai frumoase locuri din România. Da, asta este mașinuța care ne- a adus în acest minunat loc.

Trece timpul ăsta, ca nebunul. Trebuie să plecăm mai departe. Mai avem atâtea de văzut. Ăsta nu este decât începutul. Fără să mă apropii de marginea de sud a platoului, mai iau un cadru. Abia acasă îmi dau seama sau îmi închipui că am pierdut multe.

Dar nu se știe niciodată. Încă mai am în gând să ajung la Monumentul Eroilor, pe Caraiman și chiar pe Vârful Omu. Nu se știe dacă nu o să bată vântul puternic pe platou, și nu merge telecabina :))
Acum facem cale întoarsă pe drumul de carieră

 și profităm din plin de peisajele pe care ne bucurăm să le revedem.

Cabana Podu' cu Florile,

un Duster în acțiune,

și în cele din urmă Cabana Bolboci.

Și ceva mai târziu, pe drumul de întoarcere, excursia se terminase, Platoul Podu' cu Florile în plan îndepărtat, de pe celălalt mal al Lacului Bolboci.