Mai 2016 Itinerariu de vacanță: Delta Dunării- Sulina
Da, 300- le!
Își merită fiecare leuț pe care l- am dat pe el. Când l- am luat la Delta Dunării mă gândeam. Satisfacție? Maximă!
Orice vacanță are cel puțin o zi cea mai urâtă. De cele mai multe ori aceasta este ultima zi, aceea în care îți iei bagajele și pornești către casă. E, uite că am ajuns și în această zi. Inițial stabilisem că până la îmbarcare ne vom lăsa cuprinși de razele soarelui pe nisipul fin al plajei de la Sulina. Este prima zi de vară, 1 iunie 2017, este ziua în care am ajuns la capătul Dunării. Cu două zile mai înainte, la întoarcerea din Pădurea Letea, am traversat Golful Musura. Practic am navigat pe mare. Acest golf este ”îmbrățișat de cele două brațe ale Dunării, Chilia și Sulina. Pot spune că aproape am fost în Ucraina. Între noi fie vorba, nu a fost chiar o plăcere datorită zguduielii și vântoasei la care am fost supuși. Credeam că asta este celebra ”Vărsare a Dunării în Marea Neagră”. Greșit! Noi am ieșit în golf de pe niște cănăluțe. Ok, frumos,
dar nu este asta Vărsarea Dunării, ne lămurește domnul Olaru, administratorul de la Casa Sibiană. Așa că de data asta pun eu mâna pe telefon și stabilim pentru ultima zi încă o ieșire cu barca, de data aceasta spre Vărsarea Dunării și bineînțeles, Insula K (insula păsărilor i se mai zice). Așa că ne pregătim bagajul de cu seară pentru că dimineață avem un program destul de încărcat, micul dejun la 8, plecarea în excursie la 9, și mai trebuie să plecăm și spre casă :)
Și uite așa dis de dimineață sună telefonul. Este domnul de la Travel Delta Star , ne întreabă dacă mai vrem să facem excursia deoarece marea este agitată și nu se poate ajunge la insulă și plus de asta suntem singurii clienți. Sigur, că da! Cu inima îndoită, coborâm să servim ultimul nostru mic dejun. Soarele se zbate să scape din strânsoarea câtorva nori mai șmecherași. Parcă nici de plajă nu prea este. Cu toate acestea la 9 fix ne înființăm pe ponton. Nu mai contează că barca nu a fost la ponton la ora 9, s- a văzut clar că nu se așteptau să mai vrem să mergem în excursie și au trebuit să se reorganizeze, să ne rezolve și pe noi. De aceea rămân la părerea mea că Travel Delta Star sunt aproape profesioniști.
Lăsăm în urmă Casa Sibiană părăsind golfulețul nostru.
Barca taie canalul Sulina, vom ține pe lângă malul nordic, în aval de data aceasta. Barca, goală fiind, numai noi și barcagiul, parcă dă să- și ia zborul. Ceva mai învolburată decât în zilele trecute Dunărea! Îndemânarea barcagiului ce asmute căluții motorului la maxim pentru a traversa canalul face ca navigarea noastră să fie destul de lină. În urma noastră cel mai estic oraș din România, Sulina.
Aici nu poți ajunge decât pe calea apei sau, de ce nu, a aerului.
Pornim în călătoria noastră spre Capătul Dunării. De aici încolo un peisaj monoton, însă care îmi intensifică la maxim trăirea acestui vis ce este pe cale de a fi îndeplinit.
Navigăm cu viteză alunecând de pe un val pe altul pe una din cele mai impresionante realizări din ingineria hidrotehnică realizate în cea de- a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe vremea când întreaga Europă era cu ochii pe gurile Dunării. Cu o lungime de 101 km și o lățime de 130- 150 m, are o adâncime de 11,25 m și permite trecerea navelor cu un gabarit de până la 12500 t, ceea ce îl situează imediat după Canalul Suez și Canalul Panama. Ca exemplu, Canalul Dunăre- Marea Neagră permite un gabarit de tranzit de numai 5000t.
Și fiindcă tot vorbeam de dimensiuni, ceva mic,
și ceva mare. Nu m- am putut abține să nu îl caut pe Google: 8170 t, 117,61m x 16,44m, pescaj 7,6m.
Dar să o luăm mai ușor, trecem pe lângă Farul Observator la baza căruia am debarcat la întoarcerea din prima noastră excursie, cea de la Pădurea Letea. Acesta a fost scos din uz odată cu omologul lui de pe celălalt mal, imediat după prelungirea în mare a digurilor gurii Canalului Sulina, lucrări începute în 1922. Doar în perioada celui de- al doilea război mondial a mai fost utilizat ca și post de observație al Marinei Militare Germane, urmând să devină vedetă mult mai târziu în serialul ”Toate pânzele sus!”. Acesta este legat de Portul Sulina printr- un dig pe care cu două zile în urmă nu am avut tupeul să mă aventurez, datorită ierburilor ce l- au înghițit, pur și simplu.
Digul nordic care mărginește Golful Musura este vizibil doar datorită vegetației,
Avem ceva de mers, nici nu se vede Farul Nou. Parcă am fi pe un imens lac, și asta datorită cotului pe care îl face Dunărea înainte de a se face una cu Marea.
Niște relicve, de pe vremea când se mai mișca în Sulina câte ceva, îi dă o notă de ”măreție” digului nordic.
La fel ca și mai în amonte, și pe acest sector al canalului strălucirea de altădată a Sulinei este umbrită de ruinele clădirilor în care odinioară se desfășurau activități de bază ale zonei. Imagini înduioșătoare lăsăm în urma noastră pe partea sudică,
Mai sunt și oameni care muncesc, nu ca noi :)
Tehnic vorbind, ar fi trebuit să fim deja pe mare, însă navigăm pe Canalul Sulina. În stânga este Golful Musura, iar în dreapta tot Marea Neagră :), știu sigur.
Pe acolo ne- am petrecut prima zi. Ba chiar vedeam în depărtare Farul și chiar ne gândeam ce- ar fi să mergem până la el. Nu ar fi fost decât vreo 10 km până la el, urma să aflăm ceva mai târziu. Avem plăcerea din nou să- l admirăm, de data aceasta din alt unghi. Ne apropiem din ce în ce mai mult de el și de finalul călătoriei noastre la capătul celor 2860 de kilometri ai Dunării.
În cele din urmă ajungem în dreptul siluetei maiestuosului far de la Sulina. Este unul din cele șapte faruri care asigură navigația în zona litoralului românesc. Lumina emisă de la cei 48 de metri ai săi este vizibilă de la o distanță de 19 mile maritime. El orientează navele care navighează pe timp de noapte astfel încât să se încadreze pe Canalul Sulina.
Nu știu cum îmi închipuiam eu să fie. Dacă nu ar fi fost capetele digurilor canalului nici nu ți- ai da seama că aici se termină Dunărea și începe Marea Neagră.
Se pare că nu suntem singuri, o patrulă de cormorani scrutează orizontul mai ceva ca niște grăniceri de pe cele două avanposturi din capetele digurilor
Se vede clar cine este șeful.
Cu motorul oprit barca alunecă lin de pe ultimele valuri fluviului în brațele mării. Chiar nu înțeleg de ce nu mergem până la Insula Păsărilor. Marea este atât de liniștită. Nici nu apuc să- mi duc la capăt gândul. Instantaneu de jur împrejurul nostru un zid de apă ne obturează priveliștile ce ne încântă privirile. Și hop, sus pe coama unui val, după care iar nu mai vedem în față decât apă. Și parcă am apucat să simt și cum începe un ”rău de mare”. Nici gând să mai insist cu Insula K. Ne bucurăm de imaginea pe care o admiră fiecare marinar ce intră în România pe această poartă,
și mă declar împlinit. Încă o vacanță reușită!
Cu toată viteza înapoi spre Sulina. Mă las la mâna producătorului, fixez aparatul pe modul ”Sport” și țâc, țâc, țâc, țâc și nu iert nimic. Norocul lor că este doar un aparat de fotografiat și nu este o pușcă :)
