marți, 10 martie 2015

Golful Dubova- Locul unde Dunărea își trage sufletul

Iulie 2014 Itinerariu de vacanță: Târgoviște- Dubova- Sașca Română- Târgu-Jiu- Călimănești-Căciulata

<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

Pensiunea Decebal, o locație situată într- un peisaj de poveste. Chiar dacă intrarea, din șoseaua ce continuă de- a lungul Dunării, arată mai mult cu a unei bodegi de la țară,


și trecând și peste faptul că nici nu prea arată de 4 stele, după cum puteți citi și pe site- ul lor, „Pensiunea Decebal este locul ideal unde puteți admira sălbăticia spectaculoasă a defileului săpat de Dunăre în munte.” 


Clădirea este construită pe trei etaje pornind din șosea și coborând până aproape de oglinda Golfului Dubova. Din balconul camerei sau de pe terasa singurului restaurant (din câte am înțeles eu, din zonă) ai acces nelimitat la o priveliște demnă de imortalizat într- o pictură pe pânză. Luciul de apă al Golfului Dubova, înrămat de culmile muntoase, nu trădează nici o clipă faptul că de fapt ești pe malul unui fluviu. Aici Dunărea, după ce iese din strânsoarea Cazanelor Mari, își mai trage sufletul înainte de a se avânta în Cazanele Mici. Nu degeaba zona este considerată monument unic al naturii în Europa.




Această priveliște de vis o ai asigurată din balconul fiecărei camere din locație. De aceea am zis că treci peste toate minusurile serviciilor oferite de gazde, chiar și peste disconfortul creat de prezența la streașina acoperișului, a câtorva cuiburi de rândunele, ale căror locatari erau într- un du-te- vino continuu și care asigurau și fondul sonor pe timpul zilei.



Dacă reușești să- ți desprinzi retina ochilor de pe acest minunat peisaj, nu ai cum să te plictisești. Piscină, plimbări cu hidrobicicleta, cu skijet- ul, croaziere cu barca, cu vaporul pe Dunăre în Cazanele Mari, în Cazanele Mici, drumeții pe muntele Ciucaru sunt doar câteva dintre multiplele oferte de agrement pe care le ai la dispoziție aici. Zona este foarte căutată de pasionații de pescuit, care chiar au unde să își arunce lansetele.  Nici nu- ți dai seama cum zboară timpul.




În 2007, după excursia cu microbuzul, organizată din Băile Herculane, ce ne- a dezvăluit o altă imagine, decât cea de la Galați, a Dunării, când am ajuns în capătul Golfului Dubova, imediat ce am trecut de biserica Mănăstirii Mraconia, mi s- a înfiripat în suflet o nouă dorință. O plimbare cu vaporul pe Dunăre, cândva. Uite că, după șase ani, în vara lui 2013, de la bordul vaporașului Flamingo, am avut ocazia să admirăm Tabula Traiana apropiindu- ne de malul sârbesc, iar de cealaltă parte, despărțiți doar de viaductul ce traversează Golful Mraconia, Chipul lui Decebal.


Câteva semnale acustice lansate în aer de căpitanul vasului,  ne- a înștiințat că aici era și capătul traseului. Facem cale întoarsă lăsând în urmă Biserica Mănăstirii Mraconia de la intrarea în Cazanele Mici (de fapt ieșirea din Cazanele Mici a Dunării). De aici până în Golful Dubova mai erau 3,6 km, atât este lungimea Cazanelor Mici.
Abia când am ajuns acasă, am văzut că în acest colț de țară, numit și Clisura Dunării, sunt mult mai multe de văzut. Nu m- am putut mulțumi doar cu fotografiile de pe numeroase site- uri ce promovează zona. Am vrut să le savurez personal prin obiectivul aparatului meu. Așa că pe lista noastră, din această vară, am strecurat o plimbare cu vaporul, cu barca, nu conta, prin Cazanele Mari, care să includă și vizitarea peșterilor Ponicova și Veterani, și bineînțeles o drumeție pe Dealul Ciucaru Mare, ai căror pereți abrupți mărginesc latura stângă a fluviului. Panorama asupra fluviului de la această înălțime este extraordinară.  
În jurul orei cinci și jumătate, chiar dacă norii au  făcut loc soarelui pe cer, oferindu- ne ca bonus suficient timp până la asfințitul soarelui, pentru a ne respecta programul făcut cu mult timp înainte de plecarea în vacanță, oboseala acumulată nu a putut fi trecută cu vederea, și am renunțat la drumeția noastră. După ce ne- am luat camera în primire, ne- am lăsat cuprinși în totalitate de vraja acestui peisaj de vis. Nu ne- a mai trebuit nici piscină, nici plimbare cu hidrobicicleta. Am ocupat câte un șezlong pe ponton, și am încercat să ne mai revenim cu câte o bere rece, care de fapt avea să ne pună capac. 


Așa că, am urcat pe terasa restaurantului unde am luat cina. Pentru prima oară, cred, când chiar nici nu m- a deranjat întârzierea chelnerului cu comanda, ba chiar i- am și dat un bacșiș pentru aceasta. 



Odată cu asfințitul soarelui, regiștrii culorilor se schimbă de la un moment la altul. Umbrele culmilor înverzite ce împresoară golful de pe partea românească îmbracă încetul cu încetul malul sârbesc, până ce luna devine omniprezentă încercând parcă să se opună întunericului ce lasă ușor peste noi. 






Spre dimineață, am tot ieșit pe balconul camerei, sperând la un răsărit de soare spectaculos. Perdeaua de nori ce a încercat să întrerupă spectacolul oferit de luna plină ce s- a oglindit mândră, toată noaptea, în luciul apei Dunării, a reușit să îi joace feste preludiului soarelui, ce urma să prevestească încă o zi frumoasă de vară. 









sâmbătă, 6 decembrie 2014

Din nou în compania Dunării- În amonte de Porțile de Fier

Iulie 2014 Itinerariu de vacanță: Târgoviște- Dubova- Sasca Română- Târgu-Jiu- Călimănești-Căciulata

<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

Parcă au trecut ani de când am fost în vacanța asta. 
Uau, trebuie să- mi reîmprospătez amintirile, lecitină!  Mai trag cu ochiul, când prin fișierele cu fotografii, când prin playlist- ul de pe You Tube. Mai deschid Google Earth- ul, mă mai inspir din Wikipedia. Unde mai pui că acum câteva zile când mi- am reinstalat W 7 a trebuit să- mi salvez datele din laptop și, surprizăă, am găsit planificarea pe care am avut- o astă- vară. 
Până la următoarea noastră oprire, pensiunea Decebal, Dubova, aveam alocat aproximativ o oră și jumătate. Eram în întârziere cu aproape o oră, ba unde mai pui că între orele 16- 18 aveam programată și o drumeție pe Ciucaru Mare. Când am pornit din Strehaia, mi- am zis că o oră nu- i bai, o rezolvăm noi. Până se întunecăăă ... Și de nu, doar stăm două nopți acolo. 
Traversăm orașul Drobeta Turnu Severin fără nici o oprire (între noi fie vorba, aș fi vrut să văd în ce stadiu au ajuns cu lucrările la Cetatea Severinului după un an, însă după cum se mișcă lucrurile la noi, am renunțat mai ales că eram în afara graficului), și imediat la ieșirea din oraș oprim la Taverna Sârbului.



Fiind trecut, demult, de ora prânzului, am poposit aici pentru a servi o masă caldă. Scump, dar face: meniu diversificat, serviciile ireproșabile încă de la primul pas pe care l- ai făcut în restaurant. Am ales să stăm pe terasă. Priveliștea pe care ți- o oferă Dunărea este extraordinară. Fundalul muzical specific sârbesc aproape că te face să te întrebi dacă nu cumva ușa restaurantului este de fapt un portal prin care treci pe malul celălalt. Ceasul mă convinge că trebuie să renunț la riguroasa planificare pe care o făcusem acasă, în fața calculatorului. Trecem pe modul „vacanță”. Ce atâta rigurozitate, că doar nu suntem la serviciu. Părăsim restaurantul ceva mai relaxați, mai facem niște fotografii, după care vedem noi cum o să decurgă restul zilei.




Ca şofer, este o plăcere să rulezi pe E70. Superdrum! Dezavantajul este că nu te poţi bucura din plin şi de peisajul pe care îl străbaţi până la Orşova. Este unul dintre cele mai frumoase drumuri din ţară, părerea mea. O centură cenușie ce marchează malul drept al Dunării albastre care ne desparte de colinele înverzite ale celuilalt mal, împodobit, pe alocuri, cu aşezări sârbeşti. Frumuseţea acestei şosele este sporită de tunelurile săpate în stâncă şi de viaducturile ce traversează afluenţii ce se varsă în Dunăre. Şi uite- aşa, după aproximativ un sfert de ceas, după ce- am trecut de drumul ce făcea la dreapta spre mănăstirea Vodiţa, pe care am vizitat- o cu un an în urmă,


ajungem la Monumentul Dunării ridicat la intrarea în golful format la vărsarea celui mai mare dintre afluenţii Dunării, din această zonă, Cerna. Am înţeles că acest monument, care întruchipează o femeie ce aruncă o ofrandă în apele fluviului, a fost ridicat în memoria românilor ce şi- au găsit sfârşitul în Dunărea ce îi despărţea de Occident.


De aici nu mai este mult până ce traversăm şi viaductul peste Cerna, părăsind E70 ce duce spre Băile Herculane, şi continuându- ne drumul pe malul golfului, pe DN57. Lăsăm în urmă Orşova, amintindu- ne cu plăcere de clipele petrecute cu un an în urmă pe aceste meleaguri şi ne îndepărtăm pentru o scurtă perioadă de timp de malul Dunării urmând drumul sinuos ce se strecoară pe dealurile care, cu aproape 50 de ani, au devenit vatra noului oraş Orşova, în urma realizării lacului de acumulare Porţile de Fier. După aproximativ 7 kilometri, după ce trecem şi de Eşelniţa, drumul se apropie din nou de albia Dunării. Pe malul acesteia sunt ridicate numeroase pensiuni, vile, care mai de care mai aproape de apă. Nu se compară peisajul pe care îl străbaţi pe acest tronson al Dunării, pe şosea, cu cel pe care ţi- l oferă o plimbare cu vaporul de la Orşova. Vă zic din proprie experienţă. 8,5 kilometri de drum. Cu aproape doi kilometri înainte de a ajunge în golful Mraconia, unde aveam stabilit să ne oprim pentru a admira Chipul lui Decebal, drumul face o curbă mai strânsă. Ne atrag atenţia maşinile oprite într- o parcare ad-hoc, precum şi nişte bannere  întinse pe un gard ce promovau excursii cu barca. Oprim, nu- i clar? Mai ales că eram şi noi interesaţi de o plimbare cu barca prin Cazanele Mari, de data aceasta.


Traversăm noi drumul, şi când colo ce să vezi? Chiar nici nu mai pui la socoteală oboseala, cei 8,5 kilometri, un adevărat răsfăţ „oftalmologic”.



În zare se vede un vas de croazieră ce înainta în susul fluviului.  Am timp berechet să- mi montez 300-le. Mai facem câteva fotografii, timp în care acesta se apropie din ce în ce mai mult. Abia când focalizez pe el, surpriză. În cadru apare Tabula Traiana de pe malul sârbesc. Nu mă aşteptam s- o revăd din acest loc. În croaziera pe care am făcut- o anul trecut, ajunsesem, cu vaporul, la câţiva metri de ea. Chiar m- am bucurat să o revăd.




În cele din urmă ne facem curaj, şi urmăm şi noi vasul de croazieră. Oprim din nou, câţiva metri înainte de viaductul ce traversează Golful Mraconia. Aici ne întâmpină o ploaie măruntă. ce avea să ne sâcâie exact cât am stat acolo să facem câteva fotografii, şi să ne facă să ne anulăm plimbarea, pe care o aveam programată, mai în interiorul golfului.





După ce parcurgem viaductul, trecem pe lângă Mănăstirea Mraconia şi în scurt timp ajungem în Golful Dubova. Ne- am întors aici, după 7 ani, timp în care, mereu îmi aminteam cu plăcere de excursia în Cazanele Mari, organizată din Băile Herculane, în vara anului 2007.





Suntem la capătul celei de- a doua zi de vacanță. Undeva în depărtare, pe latura interioară a golfului zărim și noua noastră locație unde urmează să înnoptăm următoarele două nopți, pensiunea Decebal.








joi, 20 noiembrie 2014

Mănăstirea Strehaia

Iulie 2014 Itinerariu de vacanță: Târgoviște- Dubova- Sasca Română- Târgu-Jiu- Călimănești-Căciulata

<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

9 iulie.
E, așa mai zic și eu. După o noapte de odihnă parcă altfel stau lucrurile. Predăm camera pe la 9:30. Ah am uitat, am înnoptat la Casa Domnească. Frumușel, ieftin, foarte aproape de centru, de partea cealaltă a Parcului Mitropoliei, față de hotelul Dâmbovița.
Lăsăm în spate orașul Târgoviște, și ne îndreptăm spre sud, către A1. După nici o oră de mers intrăm pe autostradă cu direcția Pitești. Nu o străbatem chiar până la capăt, ieșim spre E574, o mai veche cunoștință de- a noastră. Cu un an în urmă pe acest drum ne- am întors din vacanță. De data aceasta nu ne mai abatem pe la Scornicești. Anul trecut dorind să vizităm Casa Memorială a lui Nicolae Ceaușescu, nu ne- am ales decât cu două poze făcute peste gard.



Nu tu program de vizitare, nimic. Nu mai spun de străzile care erau decopertate după niscai lucrări de canalizare, de crescuseră copaci de- acum, pe ele. 
Tranzităm și Craiova de care ne leagă amintiri plăcute de anul trecut, când, aici a fost ultima noastră oprire la întoarcerea din vacanță. Suntem pe E70, drumul ce duce la Drobeta Turnu- Severin. După o oră de mers, puțin după miezul zilei, ajungem în centrul orașului Strehaia, județul Mehedinți. Cu 7 ani în urmă, mergeam cu trenul spre Băile Herculane. Fără să știu cu exactitate pe unde eram, când am trecut prin orașul Strehaia, mi- a atras atenția, în depărtare, o zonă cu case specifice țiganilor înstăriți, ce erau împodobite cu zeci de turnulețe. Nu mă înșelasem. Un domn ce ne- a ținut companie de la București, ne- a confirmat că acelea sunt casele țiganilor de la Strehaia. Aaa, auzisem de ei, dar nu știam că în zona asta sunt. După ceva vreme am mai auzit de „celebrul” Leo de la Strehaia. Cam asta știam eu despre Strehaia. De altfel, nici nu l- am băgat în seamă anul trecut când l- am traversat în drumul nostru spre casă. Acum fiind mai bine informați, aici vom face prima oprire din această a II-a zi de vacanță. Aici vizităm mănăstirea Strehaia.


Acest ansamblu mănăstiresc fortificat, apărat de niște ziduri, groase și înalte, de apărare ce cuprinde ruinele vechii reședințe domnești și prețioasa lui biserică, este considerat monument istoric. Mănăstirea Strehaia s- a constituit spre mijlocul secolului al XVII-lea, în curtea domnească a lui Matei Basarab. Domn al Țării Românești, acesta din urmă a moștenit vechea curte a boierilor craiovești, una dintre cele mai însemnate familii nobiliare ce au marcat istoria acestor meleaguri începând cu secolul al XIV-lea. Între anii 1640- 1650, Matei Basarab a modernizat și adaptat vechea curte la nevoile și ambițiile sale. El a refăcut biserica paraclis și a mărit casa, apoi a întărit curtea cu ziduri crenelate, turn de poartă, valuri și șanțuri de apărare. Prima atestare a mănăstirii de la Strehaia apare într- o danie a domnitorului Matei Basarab din 11 decembrei 1649. Mănăstirea domnească stătea sub directa ascultare a scaunului domnesc, iar din punct de vedere religios, era subordonată mitropoliei Țării Românești și ierarhiei intermediare a episcopiei de Râmnic.
În timpul revoluției conduse de Tudor Vladimirescu, datorită zidurilor puternice, mănăstirea Strehaia a fost aleasă drept sediu local, unde au fost locați mai bine de două sute de panduri ce aveau sarcina de a apăra cetatea Craiovei.
În anul 1826, în urma unor reparații majore în incinta mănăstirii, s- a reparat zidul împrejmuitor, care s- a mai înălțat, s- au renovat chililiile și s- a zugrăvit în interior biserica, acoperind pictura veche.
În anul 1863, odată cu secularizarea averilor mănăstirești, mănăstirea Strehaia a fost desființată. Biserica acesteia a fost folosită pe post de biserică parohială până în 1958. Abia între 1962- 1969, aceasta este complet renovată de către Direcția Monumentelor Istorice din București.
În anul 1990, după o întrerupere de 127 de ani, aici s- a reluat viața monahală în urma aprobării Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și a recunoașterii de către Stat, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, reînființându- se Mănăstirea Strehaia, ca mănăstire de călugări.