vineri, 16 august 2013

Vacanță de vară, tot în România- 2013

Iulie 2013 Itinerariu de vacanță: Transfăgărășan- Alba Iulia- Turda- Cluj Napoca- Parcul Național Retezat- Băile Herculane- Craiova

  Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

Și în acest an, mult așteptata vacanță de vară a început încă de prin luna Mai, odată cu primele căutări pe net. În sfârșit am ajuns în Parcul Național Retezat.
Încă din vara anului 2011, când am parcurs acel traseu al principalelor Cetăți Dacice din Munții Orăștiei, și în mod special când am ajuns undeva sus, pe minunatul Platou al Târsei, de unde am admirat, de la depărtare, Vârful Retezat, am hotărât că în următoarea vacanță vom merge în Munții Retezat. Lacul Bucura, imortalizat într- o poză dintr- un manual de Geografie, era ultimul element din șiragul meu de dorințe de îndeplinit. Rând pe rând, am avut norocul să- mi îndulcesc privirea și în realitate cu imaginile din manualele de Geografie a României din școala generală, care m- au fascinat la acea vreme, și mi s- au întipărit în memorie ocupând o bună parte din colțișorul visurilor mele ( asta nu înseamnă că am și mintea în colțuri :):):) ): Barajul de la Bicaz, Lacu Roșu, Stânca ''Panaghia'' din Masivul Ceahlău, Lacul Sfânta Ana ,''drumul dintre nori'', Transfăgărășanul, Sarmisegetusa Regia. Cum 2012 a fost un an foarte aglomerat, iar timpul nu ne- a permis decât o ieșire de o săptămână, 2013 trebuia să fie anul în care Parcul Național Retezat să fie obiectivul principal.
Bineînțeles, nu putea fi ceva de genul Galați- P. N. Retezat și retur. Așa că am schițat un itinerariu, am deschis Google Earth- ul și a rezultat un traseu de aproximativ 2 tone de metri programați până la cele mai mici amănunte: drumuri, cazări, atracții turistice, timpi ... . În aer a rămas doar vremea, care pe toată durata, 2 săptămâni de zile, a fost nemaipomenită.

Mănăstirea Curtea de Argeș


Cetatea Poenari


Barajul de la Vidraru


Bâlea Lac și Cascada Bâlea (Transfăgărășan)


Piatra Roșie (Sebeș)


Legiunea XIII Gemina de la Cetatea Alba Carolina


Salina Turda (Turda)


Cluj Napoca


Zimbrăria de la Hațeg


Cascada Lolaia


Lacul Bucura&Company (Parcul Național Retezat)


Mănăstirea Colț


Biserica din Densuș


Băile Herculane


Cascada Bigăr


Mănăstirea Vodița


Mănăstirea Sfânta Ana(Orșova)


Excursie pe Dunăre ( din Orșova)


Craiova


În această postare am prezentat atracțiile turistice care m- au determinat să aleg acest itinerariu. Cu toate că am atins Alba, Turda și Clujul, pentru că timpul, ca întotdeauna, este insuficient, am lăsat pentru altădată Grădina Zmeilor (Sălaj), Cheile Turzii, Peștera Scărișoara.
Va urma o salbă de postări care vor cuprinde o mulțime de poze, clipuri video și impresii despre aceste minunate meleaguri pe care le- am vizitat și în această binemeritată vacanță, cu speranța că vor fi de folos celor ce își doresc să ajungă prin acele locuri și nu sunt siguri dacă se merită. 
După cum spune și vorba: ''Dumnezeu îți dă, dar nu- ți bagă în traistă!'', cu toate minusurile ei( și aici mă refer în special la starea de letargie care ne- a cuprins de vreo 30 de ani), țara asta are cu ce să se fălească.

















































vineri, 17 mai 2013

Lepșa, o stațiune în devenire

     Sfârșit de iulie 2012 Lepșa
     Locuind în Galați, de câte ori nu am auzit de Lepșa, un sat vrâncean pe Valea Putnei la o distanță de aprox. 75 km de Focșani, locul preferat al gălățenilor de a- și construi case de vacanță. Ba, la un moment dat chiar îi ziceau Țiglina 5 (așa erau denumite cartierele în Galați: Țiglina 1, 2. 3, 4). Când are gălățeanul liber, își urcă familia și bineînțeles grătarul în mașină, și dă o fugă la Lepșa.
Până mi- am luat eu mașină, ce crezi, a căpătat și statut de stațiune ( că tot am pomenit de Borsec, o fostă stațiune care vrea să redevină stațiune). După ce am făcut o scanare a site- urilor de profil, am ales un hotel din cele două existente, Tresor, căci Damatis se părea că deja își închisese porțile. În rest, sunt pensiuni, cabane, vile, case de vacanță, la greu, răsărite printre gospodăriile localnicilor, de o parte și de alta a șoselei care traversează localitatea. Cum nu îmi place să mă risc cu cazarea, chiar și numai  pentru 3 nopți, am hotărât să sondez mai întâi terenul.
La capitolul obiective turistice pot să spun că stă bine: Cascada Putna, Cheile Tișiței și bineînțeles nelipsitele din peisajul unei stațiuni care se respectă, Mănăstirea și Păstrăvăria.
Mi se pare, totuși, că statutul de stațiune este prea mult. Câteva spații de comercializare a suvenirurilor (aceleași ca în orice altă stațiune din România) situate în centrul localității nu sunt suficiente pentru a fi stațiune. Ar mai trebui niște indicatoare sau hărți cu punctele de interes, un punct Info, o farmacie cu program (cea care este chiar în ''Centru'' are un program asemănător curselor Navrom în Delta Dunării), și multe altele. Păcat de drumul de acces care este impecabil până cu aproape 5 km înainte de a intra în stațiune dinspre Focșani.
Dar mai bine să trecem peste introducerea asta pe care am simțit s- o fac pentru că mi se pare prea mult titulatura de ''Stațiunea Lepșa'' și să trecem la lucrurile frumoase, chiar foarte frumoase care te fac să treci peste multele neajunsuri (le recomand autorităților în drept să facă o vizită la Borsec, dar nu prin Târgu Secuiesc, că apoi le trebuie bani și să- și repare mașinile, și să vadă cum renaște o stațiune).
Rezervația Naturală Tișița, a cărei ''certificat de naștere'' datează din 2004, se desfășoară de- a lungul văii Tișiței și îți oferă niște peisaje  încântătoare. Zgomotul Tișiței zglobii rezonează împreună cu trilurile păsărilor într- un concert liniștitor care te însoțește pe tot drumul. Cine nu apreciază aceste clipe de liniște în mijlocul naturii, în forma ei cea mai pură?






















 Frumusețea și sălbăticia peisajelor întâlnite de- a lungul întregii văi este completată de câteva poduri de beton, tunele și terasamente pe care, în trecut, trecea o cale ferată folosită la transportul lemnului, ba chiar, spun localnicii, și la patrularea trupelor germane în cel de- al II- lea război mondial.








 Pădurile au fost defrișate fără milă spre sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20. Între timp vegetația s- a regenerat după stoparea exploatării excesive a pădurilor, iar fauna de asemenea, cu ajutorul omului în încercarea de a- și repara greșelile. Totodată, apa Tișiței parcă vrea să răzbune tot răul pe care l- a făcut omul în trecut și mușcă neîncetat din vechiul drum.



 Astfel pe unele locuri albia râului este traversată de mai multe ori pe podurile de lemn, construite de cei ce se ocupă de rezervație, care aduc un plus de culoare peisajului.








Una peste alta, se vede grija celor ce se ocupă de rezervație pe tot parcursul drumului de aprox. 4,5 km ( majoritatea turiștilor se limitează la a ajunge la tunelul cel mare) ceea ce este de apreciat, cu toate că din câte am observat nu se prea omoară cu taxarea celor 3 lei la intrarea în Rezervație.





      În a II- a zi am ajuns și la al doilea obiectiv turistic, Cascada Putna.


 Aici nu am mai trecut netaxați. Am coborât treptele de beton până la platforma ridicată chiar deasupra cursului cascadei, de unde se poate admira, în toată splendoarea lui, șuvoiul de apă ce se calmează subit într- un  ochi liniștit de apă.





 Am fost surprinși, când am văzut câtă lume era în amonte, pe albia Putnei.



Care făceau poze, care făceau plajă. Privind mai cu atenție, am observat că pe celălat mal erau mai multe mașini. După ce ne- am terminat mica ședință foto de pe locul de belvedere, am cules informații despre cum se ajunge dincolo, ne- am urcat în mașină și ne- am întors pe drumul spre Lepșa până la drumul care trece pe podul pe care cu o zi înainte trecusem spre Rezervația Naturală Tișița. Numai că după pod am făcut la stânga și am ținut- o așa cam 1- 2 km pe un drum de țară pe marginea căruia am găsit o mulțime de vile, care mai de care mai cochete. Văzând câteva mașini lăsate pe marginea drumului am bănuit că drumul este mai rău și am lăsat și noi mașina. Am continuat pe jos vreo 10- 15 minute, și ce am găsit acolo, era parcă desprins dintr- o poveste. Mă refer la peisajul oferit de natură, nu la viermuiala care era pe acolo: care se scălda, care făcea plajă, fum de la  grătare muzică de la mașini. Am uitat să spun că drumul nu era mai rău, am văzut și mașini de București cu garda joasă pe acolo.




Ne- am luat încălțările în mână, am traversat albia Putnei, cu grijă, fiindcă pietrele de pe fund erau foarte alunecoase, după care ne- am încălțat din nou, deoarece structura rocii era foarte tăioasă, și am pornit pe firul apei în aval, de unde am admirat, locul unde ia naștere șuvoiul de apă ce se îmbulzește  prin făgașul, parcă, sculptat în stâncă.



















 Și ca să nu zicem că nu am atins toate obiectivele turistice, am bifat și mănăstirea și păstrăvăria din Lepșa, iar în rest am profitat de frumusețea peisajului oferit de albia râului din spatele Hotelului Tresor.