Cheile Șușarei, Cascada Șușara

Iulie 2014 Itinerariu de vacanță: Târgoviște- Dubova- Sasca Română- Târgu-Jiu- Călimănești-Căciulata

<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

Sâmbătă, 12 iulie 2015. Am înțeles, în acea zi chiar nu avea chef de musafiri. Oarecum dezamăgiți de încăpățânarea Beiului de a ne interzice accesul la potecile ce ar fi trebuit să ne călăuzească pașii la Ochiul Beiului și la Cascadele Beușniței, ne întoarcem în cele din urmă în Campingul Valea Beiului, locul unde lăsasem mașina. Cei mai câștigați la afacerea asta au ieșit plămânii mei care s- au bucurat din plin de aerul curat, parfumat cu înmiresmatele arome ale pădurii.  În fond și la urma urmei, suntem în concediu. Nu trebuie să ne supărăm. Cu speranța că peste două zile vom avea mai mult noroc facem cale întoarsă în Sasca. 

De data aceasta în Sasca Montană. Imediat după ce trecem podul peste Nera, nu mai  facem stânga pe lângă biserică, spre Sasca Română. De data asta nu o să servim prânzul la Casa cu Roți, vom încerca o altă locație. Ținem drumul înainte. Totul îmi era atât de familiar! Bineînțeles după atâtea navigări pe street view pe Google. Casele mici, una lângă alta, sunt rânduite frumos pe marginea drumului betonat. Arhitectura caselor fără garduri, specifice zonei, precum și aspectul lor trădează vechimea construcțiilor. Cu puțină imaginație te poți întoarce în timp, cu cel puțin un veac, în perioada în care aceste locuri atinseseră maximul dezvoltării lor. În anii '70 ai secolului al XVIII-lea, Sasca Montană era în plin avânt economic. Pe lângă minele de cupru, aici funcționau și trei topitorii cu 12 cuptoare. Sasca Montană ocupa locul doi, după Oravița, în privința extragerii cuprului din Banat. În comună trăiau 2720 de suflete, din care 1976 români și 658 germani.

Acum? O așezare de oameni simpli, 1593 de locuitori, după recensământul din 2011, luați parcă prin surprindere de viteza secolului XX. O liniște nefirească. Altă dată simboluri ale civilizației, un drum de beton ce străbate localitatea, blocurile, acum în paragină, construite, se pare, în perioada de după 1972, când s- a reluat activitatea de exploatare și prelucrare primară a cuprului, acum sunt ca niște cicatrici pe obrazul acestei comunități situate pe tărâmul feeric al Parcului Național Cheile Nerei- Beușnița. Lăsăm pe dreapta monumentul ridicat în memoria eroilor și martirilor ce au luptat în primul război mondial,

Din clipă în clipă așteptam să ne apară în față pensiunea- restaurant ”La Vechea Moară”, cu care făcusem cunoștință la primul click pe net despre cazare pentru Parcul Național Cheile Nerei- Beușnița.  Trei minute, nu cred că a durat mai mult, până am ajuns la ea. 

Am înțeles că denumirea nu este întâmplătoare, pe vremuri aici chiar funcționa o moară, fiind situată chiar pe pârâul Șușara. Acum, o căsuță viu colorată cu glastre cu mușcate roșii atârnate la ferestrele cu obloane vopsite cu un albastru oacheș, să nu cumva să treci pe lângă ea fără să o vezi, te îmbie să îi treci pragul. Elementele rustice ce se îmbină armonios cu cele moderne te face să te întrebi dacă nu cumva ai trecut fără să- ți dai seama printr- un portal, undeva în Elveția.   

Aici ne- am potolit foamea servind un prânz destul de gustos servit de două mămăițe. Spun asta , nu doar datorită vârstei personalului sau a modului de servire, ci și fiindcă se vedea că era mâncare gătită în casă, nu ca la restaurant. Una peste alta, cred că e o locație OK pentru cei ce au de gând să ajungă prin aceste locuri.

O ambianță plăcută, chiar o desfătare a sufletelor noastre, marcate încă de nereușita noastră de dimineață. 

Până și soarele ce ne- a înghesuit pe toți sub o umbrelă, pentru a savura în tihnă o înghețată, părea a ne promite că ziua nu se va încheia așa de trist. 

Ne facem curaj și pornim mai departe în drumul nostru. După nici 150 de metri, lăsăm pe stânga Biserica Romano- Catolică ce domină zona de pe un deal ca o adevărată fortăreață și imediat o altă posibilitate de cazare, puțin mai nonconformistă, zic eu după denumire, ”Rocker's Inn”. Nici nu mi- am dat seama când am traversat cursul pârâului Șușara care acum este în stânga noastră. Casele de pe marginea drumului sunt din ce în ce mai răzlețe. Un semn indicator ce însoțește nelipsitul panou de informare, un lucru lăudabil, cu informații despre Parcul Național Cheile Nerei - Beușnița, ne întrerupe avântul pe care încercam să ni- l luăm pentru a urma firul asfaltat al drumului ce începea să urce. 

În ziua următoare urma să vedem cât era de asfaltat. Pe acest drum, asfaltat cât de cât, ajungi în localitățile Cărbunari, Știnăpari și poți ajunge până la Șopotul Nou, locul unde se termină Cheile Nerei. Noi vom merge doar până în Poiana Logor. 

Dar să rămânem la ”astăzi”. Oprim mașina lângă gardul ce împrejmuiește o stație de tratare a apei (?), ne tragem conștiincioși bocancii de drumeții, ne asigurăm că avem apă și ceva de ronțăit în rucsac, nu mă mai repet cu aparatura mea foto-video, acumulatori, bla, bla, bla .... și ne împingem în bețele de trecking urmând cu pași repezi drumul pietruit ce se abate în stânga celui asfaltat și se transformă într- o potecă ce însoțește firul pârâului Șușara care se strecoară printre copacii înalți ai pădurii întunecate. A, și încă un amănunt. Pentru a se bucura și suflețelul meu din plin de farmecul drumeției, la dus am folosit doar camera video, iar la întoarcere camera foto. De aici unele mici neconcordanțe ale povestirii cu imaginile.

Exact ceea ce ne trebuia, fiindcă soarele era din ce în ce mai insistent.  

Odinioară, Cheile Șușarei era locul de agrement al oamenilor din zonă, cât și al turiștilor veniți în căutarea locurilor frumoase. Se vorbește că în perioada austriacă, din Sasca Montană puteai ajunge la Cascada Șușara cu trăsura, pe un drum ce însoțea pârâul cu același nume. Astăzi, din vechiul drum a rămas doar o potecă, pe care am avut deosebita plăcere să ne călăuzim pașii și să savurăm din plin și acest  act al spectacolului oferit de natură. 

După aproximativ 15 minute, ajungem la o cabană, ce se pare că cineva încearcă să o repună în funcție. Cabana era pe vremuri una dintre atracțiile zonei alături de lacul de acumulare format de un baraj construit pe firul Șușarei. Puteai servi ceva la restaurantul cabanei  și te puteai plimba cu barca pe lac.

Cabana a fost mult timp părăsită, iar din lacul de acumulare nu a mai rămas nimic. Puțini mai sunt cei ce pot identifica locul în care a fost barajul acestuia. Ce a mai rămas este frumusețea sălbatică a pădurilor ce a înghițit încetul cu încetul vechiul drum, lăsând loc doar unei poteci. Aruncăm o privire pe cele două panouri informative din poiana din fața cabanei și ne continuăm drumul traversând pentru a nu știu câta oară firul Șușarei.

După nici cinci minute de mers, un indicator timid, agățat pe unul din copacii de pe malul drept al pârâului, semnalează o scobitură în pământ ce se vrea a fi intrarea în Vechea Mină Romană. În acest sector malul pe care șerpuiește poteca este din ce în ce mai înalt.

Urmează un sfert de ceas de plimbare lejeră, când pe un mal când pe celălalt al Șușarei pline de farmec, după care  ....

poteca se lipește atât de mult de versantul ce mărginește partea stângă a pârâului, încât pe alocuri ai ocazia de a- ți descoperi niscai veleități de echilibristică. Noroc cu cablul ce este prins în versant. Piesa de rezistență, Cheile Șușarei.

După ce trecem cu bine de acest scurt dar spectaculos defileu al Șușarei un ultim podeț ne invită pe malul opus pentru a ne primi răsplata binemeritată pentru această zi. Aici am avut norocul de a găsi o Șușară mult mai prietenoasă decât Beiul cel nervos de dimineață. Zgomotul provocat de șuvoiul de ape ce se rostogolește de la o înălțime de 15 metri pe cele două trepte ale versantului se distingea din ce în ce mai clar de susurul pârâului ce ne- a însoțit de- a lungul acestui minunat traseu.

Cascada Șușara,

pentru adevărații iubitori de trasee montane, poate fi inclusă într- un traseu care continuă până la Lacul Dracului, o altă nestemată a Parcului Național Cheile Nerei- Beușnița. Urcând pe poteca ce continuă prin pădurea de fag se ajunge la Poiana Logor, apoi se continuă pe un drum forestier, mers lejer ca de promenadă, după care se coboară o porțiune destul de abruptă până la Lacul Dracului. De aici cei mai îndrăzneți pot întregi circuitul străbătând Cheile Nerei până la Cantonul Damian, iar după ce străbat și celebrele Tunele ajung în Sasca Română.

Noi am ales varianta cea mai ușoară. Facem cale întoarsă prin Cheile Șușarei profitând de adăpostul oferit de bolta verde a pădurii ce pare că încearcă să ascundă aceste minunate peisaje de privirea iscoditoare a soarelui ce a reușit în cele din urmă să alunge și ultimul norișor de ploaie și să pună stăpânire pe cerul limpede. Una peste alta, ca și traseul de la Ochiul Beiului, și acesta este un traseu destinat celor ce vor să facă o plimbare lejeră și să- și răsfețe cele cinci simțuri cu cele mai rafinate și mai de preț cadouri pe care ni le poate oferi natura în semn de recunoștință față de respectul pe care i- l purtăm.

Urmează duminică, 13! Brrr, Lacul Dracului! 

La cum am fost tratați de Bei astăzi, ....