Marea Neagră la Sulina

Mai 2016 Itinerariu de vacanță: Delta Dunării- Sulina

<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

Cu mult timp, sosit dintr- un sejur în Grecia, un amic mi- a arătat- o poză. Vezi de ce merg eu afară. Nu, nu este asta poza, pe asta am făcut - o eu, aici la capătul României, la Casa Sibiană. Unde nici nu te așteptai, la Sulina.

Apreciem faptul că suntem cazați cu ore bune înainte de ora de check-in. Este abia 11. Nici urmă de oboseală, ceea ce ne face să lăsăm bagajele nedesfăcute în cameră și să facem cale întoarsă pe ușa care nici nu apucase să se închidă. Salutăm din  mers pe doamna care abia apucase să pună hârtiile la locul lor, la recepție. ”Dacă tot am ajuns mai devreme (decât dacă am fi luat pasagerul din Tulcea), profităm din plin, îi răspundem uimirii afișate pe față, care se aștepta să- i reproșăm ceva în legătură cu camera. Marea, din cauza ei e graba noastră. Este abia 29 mai și vremea este numai bună pentru prima porție de briză de anul acesta. De fapt a doua, prima am servit- o în ianuarie :)

Cum ieșim de pe terasa pensiunii urmăm șoseaua pavată, care cotește la dreapta. Este aceeași pe care am venit și care continuă, sunt curios cât. Primele imagini ce ne ies în cale ne confirmă faptul că Sulina este în plin proces de dezvoltare :)

La următoarea cotitură se vede deja renumitul ”Cimitir Cosmopolit”, care este una dintre atracțiile turistice ale orașului. Acesta a căpătat notorietate de pe vremea când sediul Comisiunii Europene a Dunării se afla în Sulina, când s- au și trasat primele granițe ale cimitirului, în 1864. Aici își dorm somnul de veci oameni de 21 de naționalități. Are un sector musulman, unul mozaic și altul creștin, de toate confesiunile creștine. Pe lângă înalți funcționari ai Comisiei Europene aici au fost înmormântați fel de fel de personaje, prinți, prințese, oameni ai mărilor, piloți, comandanți de corăbii, mateloți din mai toate națiile pământului, ba chiar și un pirat grec ( „singurul mormânt înregistrat în Europa ca aparținând unui pirat veritabil”). Atmosfera ce plutește printre monumentele funerare este întreținută de legendele romantice și vitejești inspirate din povești triste de dragoste sau din poveștile de viață a personajelor cu nume exotice ce veșnicesc aici. Chit că lanuri întregi de mac printre cruci, monumente și morminte încearcă să ne îmbie să îi călcăm pragul, este prea sumbru pentru gusturile noastre, noi preferăm să ne bucurăm de peisajul din lumea celor vii :), pe care o lăsăm în urma noastră, 

Mic, de un roșu aprins, o pată de culoare răzbate dintre buruienile ce au răsărit pe lângă bordura trotuarului ce trece pe lângă gardul cimitirului,

Se merită să te cobori în genunchi în fața măreției lui.

Cotim și noi la stânga pe drumul pe care sperăm să ajungem în cele din urmă la plaja Sulina, lăsând în urmă locul celor ce au trecut la cele veșnice.

De o parte și de alta a șoselei peisajul este arid, cine știe cum va fi peste 50 de ani, la cum se mișcă lucrurile? Un taxi, vine val- vârtej din față, de unde sperăm noi că este plaja. Este același care trecuse pe lângă noi, la fel de tare, ceva mai devreme, gol.

Mă trag spre stânga din calea acestuia, Ha, ce tare! Trotuarul este ”podit” cu scândură, probabil în amintirea vremurilor de odinioară. Însoțit de stâlpii de electricitate înșiruiți ca niște soldați disciplinați acesta este înghițit de linia orizontului laolaltă cu drumul. 

Ceea ce vă spuneam mai devreme, lucrurile se mișcă, pe partea dreaptă aflăm o casă aflată în construcție, cochetă, ce respectă liniile arhitecturii din Deltă,

Chiar în fața ei un refugiu ce se vrea a fi o stație de TAXI, iar imediat în zare după dealul, ce pare a fi un pod totuși, pe care urcă drumul, în vârful unui catarg flutură în vânt două steaguri. Suntem pe drumul cel bun, îmi zic.

Da, după cum am intuit după balustradelor ce mărginesc drumul, traversăm pe un pod, un canal ce vine din Brațul Sulina și se varsă în mare ceva mai la sud. Încă vreo trei locații pe dreapta în curțile cărora este destul de pustiu.

Asfaltul se termină imediat după pod. O țesătură ciudată din PVC așternută pe terenul nisipos marchează drumul ce urmează șirul stâlpilor de electricitate. Original, nu?

Suntem foarte aproape de plajă. Ați mers vreodată cu autobuzul până la plajă, undeva pe litoralul Mării Negre, chiar până pe nisip? Ei, aici puteți beneficia de acest privilegiu, după câte se vede.

Câțiva metri mai înainte, pe stânga de această dată, dintre trestii, boscheți și smocuri de iarbă înaltă, taman unde nici nu te aștepți răsar câteva case din lemn. Pe un panou se distinge ”frunzulița” doamnei Udrea. Ne apropiem de el și aflăm că acestea sunt rodul unei investiții de vreo 7 milioane de lei ale Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului din vremea dumneaei, finalizate în 2010. 

Interesant să vii la mare și să te cazezi aici, îmi spun și trecem mai departe atrași de vuietul mării.

Pașii ni se afundă în cel mai fin nisip pe care l- am văzut vreodată. Câțiva turiști, la fel de nerăbdători ca și noi profită de ultravioletele soarelui de final de mai.

Plaja este curată, numai că abia s- au început pregătirile pentru noul sezon estival. Câteva tomberoane de gunoi și un tip ce se chinuie să vopsească structura metalică pe care sunt arborate cele două steaguri. Cinci stâlpi de lemn ce au îndurat cu stoicism biciuirilor brizei de iarnă își așteaptă pălăriile de stuf, să nu facă insolație.  Vom avea ocazia să vedem primele rezultate chiar la finalul sejurului nostru. Noi plecăm exact în prima zi de vară.

În dreapta, în spatele unor table, se află concurența clubului select, chiar fițos, în fața căruia este stația de autobuz. Când pe cer ai câțiva nori albi, și pustietatea are frumusețea ei.

Dilemă, care este linia orizontului?

Cum să- i reziști, jos papucii!

Nimeni nu este de capul lui aici. Eu i- am spus Superman :) 

Cu tălpile goale pe covorul fin și argintiu, din când în când spărgând valurile mici, ce mângâie încet nisipul ne lăsăm atrași de farmecul următoarei pasarele din lemn.

La marginea lizierei ce delimitează plaja, ne atrage atenția un teren îngrădit cu un gărduleț scund din scânduri. Un ditamai panou ne sporește curiozitatea. 

Volbura de nisip, o specie protejată. 

Mai multe plante sunt în afara perimetrului îngrădit.

De la ea pornește controversa cu privire la campingul pe lângă care am trecut ceva mai devreme. Ceva mai târziu, la întoarcere, vom dezlega și misterul acestei pasarele de lemn ce se pierde în păduricea de salcii. 

Mersul pare mult mai complicat pe așternutul de nisip, atât de fin, total diferit față de ce am mai găsit pe litoralul nostru.

Așa că ne tragem mai spre apă, plus că nu prea mai ai pe unde să mergi.
Ca fetele la plajă :)

Avem parte de o surpriză mai neplăcută, un delfin mic ce satisface poftele unor pescăruși se leagănă în bătaia valurilor.

Cu cât ne apropiem de limba ce străpunge luciul ondulat și străveziu al mării sporește și curiozitatea noastră.

Escaladăm cu grijă bolostâncile ce formează această mică peninsulă

și ne bucurăm de frumusețea pe care încearcă, parcă,  să o ferească de niscai priviri curioase. Și nu suntem singurii.

Nu același lucru îl putem spune când încercăm să ne continuăm plimbarea noastră pe plajă. PET- uri, lemne, paie, scoici ...

În fața noastră plaja spălată de valurile ușoare ale mării devine din ce în ce mai sălbatică, pustie.
Nu ne putem hotărî când să ne oprim. Acum este limpede digul din fața noastră delimitează Canalul Sulina la sud. Capătul acestuia reprezintă sfârșitul Dunării.

Datorită câmpului vizual atât de extins, mi- e foarte greu să apreciez cam cât de mult este de mers până la Farul din capătul canalului.Tentația este atât de mare.

Sau măcar până la Stația Meteo, care este cam la jumătatea drumului. Urma să aflăm ceva mai târziu ce se află aici, ba chiar și faptul că din Sulina până la Revărsarea Dunării în Marea Neagră sunt vreo 10 km.

În cele din urmă, ne hotărâm să întindem cearșaful, aici în mijlocul pustietății. Doar hăt, departe o barcă, în rest doar noi marea, plaja și cerul.

Suntem la capătul României. O experiență de neuitat. Ne bucurăm din toată ființa de acest minunat peisaj sălbatic. Depășim bariere, care credeam că nu le vom putea trece vreodată. Aici descoperim o altă definiție a litoralului Mării Negre, fără aglomerație, fără zarvă, fără gălăgie ... Descoperim liniștea mării. Toată apa asta, toată plaja numai pentru noi? Și după o bălăceală în apa liniștită, nu avem curaj să ne aventurăm prea în larg (ăsta- i dezavantajul, nu mai este nimeni după care să te orientezi) ne lăsăm îmbrățișați de razele soarelui ce prevestește vara.

Nu mai suntem la vârsta la care cum ajungi pe plajă să ridici castele de nisip. Doar așa, ceva mai soft, să îmblânzim puțin sălbăticia asta.

Între timp ”fetelor” li s- a făcut sete.

Ne mulțumim și noi în cele din urmă, ne strângem calabalâcul și pornim spre Casa Sibiană. Ne cam roade la stomac, nu ține doar cu hidratarea :)

Pe drumul de întoarcere constatăm că nu eram chiar singurii care trecusem de pasarela ce pare a delimita plaja întreținută.

După o scurtă ședință foto pe pasarelă nu rezistăm ispitei,

și ne lăsăm conduși de curiozitate pe pasarela pe lângă care trecusem câteva ore mai devreme. Unde duce oare? Cândva era și iluminată, se pare. Sper să nu intrăm pe vreo proprietate privată unde să ne întâlnim cu cineva morocănos.

Ne luăm inima în dinți, trecem peste duna de nisip ce sporește misterul acestei poteci și ne afundăm încetișor în păduricea de salcii. Pădurice, o lizieră de câțiva metri.

Și ce se ascunde după ea? Un camping, un cartier în toată regula ridicat pe un teren ce pare a fi mlăștinos după cum a fost construit. 

Toate casele din lemn, de pe care s- a scorojit vopseaua albă ce ar fi trebuit să însuflețească peisajul, sunt legate între ele prin niște poteci podite cu scânduri. Adevărate autostrăzi.

Și unde mai pui, că dacă obosești, nici o problemă. Din loc în loc sunt băncuțe.

Se pare că nu este mlăștinos terenul, cel puțin în anotimpul călduros. Însă nu pot să nu îmi închipui câtă țânțărime este noaptea aici. Sau poate că nu, poate că îi alungă briza. Oricum mi se pare interesant de experimentat.

După cum intuisem deja, eram în acel camping pe lângă trecusem înainte de a intra pe plajă. Al doamnei Udrea, vă amintiți?

Da, se văd și steagurile ce flutură pe foișorul care între timp a fost vopsit în întregime.

După ce ne răcorim cu câte o bere la draft, așa ca digestiv înainte de masă, în clubul de pe marginea plajei,(se pare a fi o locație selectă pe timp de vară) facem cale întoarsă către oraș. Cred că este bătaie pe ele, sunt atât de aproape de plajă, puțin înaintea campingului cu casele albe, chiar după pod.

Anul ăsta în nici un caz :)

Din câte am înțeles cam tot terenul din marginea Sulinei până la mare este deja cumpărat. Numai că nu se poate construi nimic pe el datorită legislației cu privire la protejarea mediului și nu numai. Campingul prin care am trecut ceva mai devreme are aceeași problemă. După ce s- au investit banii acolo, s- au trezit că au o problemă de infrigement. Pe acel teren există acea volbură de nisip, care este protejată prin lege. Din câte am înțeles, într- o emisiune pe un post de televiziune acest camping nici nu a funcționat vreodată. Legal, cel puțin, fiindcă am văzut că există un grad de uzură. Așa- i la noi, la români.
29 mai. Și cei de la Casa Sibiană sunt pe ultima sută de metri, în așteptarea turiștilor. Pe întâi iunie se deschide sezonul la pescuit, iar vacanța copiilor bate la ușă.

După primul răsărit de soare mi- am dat seama, și de această dată va fi o vacanță reușită. :)