joi, 20 februarie 2014

Băile Herculane- un ochi râde, iar celălalt plânge

Iulie 2013 Itinerariu de vacanță: Transfăgărășan- Alba Iulia- Turda- Cluj Napoca- Parcul Național Retezat- Băile Herculane- Craiova

<<< Urmează firul jurnalului de călătoriei >>>

Cu gândul, încă, la  Biserica de piatră de la Densuș, lăsăm în urmă Țara Hațegului fără nici o urmă de regret pentru timpul petrecut pe aceste meleaguri. Ieșim în DN68, pe un alt drum decât cel pe care am intrat la Densuș, un drum comunal destul de bun, iar după aproximativ 5 km pe partea stângă, din mers, aruncăm o privire plină de admirație spre o mai veche cunoștință de- a noastră, Sarmisegetusa Ulpia Traiana. Ne continuăm drumul spre Băile Herculane. De aici încolo urmează concediul de odihnă propriu- zis. 



Cu ani și ani în urmă nici nu concepeam să merg de două ori în același loc, însă acum aveam o sumedenie de motive ce ne- au îndreptat pașii în aceste locuri. Cu șase ani în urmă, în vara anului 2007, după un drum istovitor și foarte scump, cu trenul ( a fost perioada în care domnii de la CFR ne- au creat posibilitatea să circulăm numai cu trenuri rapide, cu numele bineînțeles) am ajuns pentru prima oară la Băile Herculane.
 Situată pe Valea Cernei, la adăpostul unor munți de o frumusețe aparte, din punctul meu de vedere este cea mai frumoasă stațiune din țara noastră, care din păcate se usucă pe picioare.




Îmi face o deosebită plăcere să- mi călăuzesc pașii pe aleile acestei stațiuni și să admir minunatul peisaj montan ce o înconjoară. O combinație deosebită între trecutul îndepărtat al așezării, bazele stațiunii fiind puse de romani cu peste 2000 de ani în urmă, cu trecutul mai apropiat din perioada UGSR- ului, mai bine zis a comunismului, când s- au ridicat o serie de hoteluri megalomanice aducând un plus de prospețime Băilor reconstruite începând cu anul 1736 până la începutul secolului XX. Se observă clar intervenția românului de după 1989, care a însămânțat haosul urbanistic, ca de altfel la fel în mai toate locațiile de acest gen din țară. Nu stau să analizez statutul ei de stațiune balneo- climaterică pe care nimeni nu îl poate contesta, poate și datorită faptului că încă nu am apelat la astfel de servicii. Perioada ei de glorie, cred eu, a fost pe timpul UGSR- ului, acum plasându- se într- o etapă de letargie care caracterizează întrega societate românească. 
Nu mă mai satur de tabloul acela. 









Sunt curios ce părere ar avea despre acest lucru, acest bătrânel căruia i- am furat o clipă din senectutea lui, în timp ce se plimba pe una din aleile din parcul acestui complex hotelier.
 Și totuși de ce pentru a II- a oară la Herculane?
În 2007 am stat la Domogled, un hotel cu un mobilier vechi, sigur, de când s-a dat în folosință, la fel și varul de pe pereți, însă cu o priveliște superbă din balcon. Am ajuns până la celebrele 7 Izvoare (trasee pe munte nu prea am făcut), ne- am scăldat în piscinele de la Sara' s Sons și am făcut o excursie în care am ajuns la Porțile de Fier și la Cazanele Dunării. Atunci am descoperit numeroase peisaje minunate pe care mi- am dorit nespus să le revăd, să ne cazăm de data aceasta la Sara' s Sons și să ne bucurăm din plin de piscinele lor  și mai ales să facem o excursie cu vaporașul pe Dunăre până la Cazane. 
 În nemernicia mea, credeam că procesul de reabilitare în care erau mai multe clădiri vechi, în 2007, o va relansa în top. Din păcate m- am înșelat. Dacă munții au rămas la fel de atrăgători, nu pot spune același lucru despre ceea ce ține de destoinicia și hărnicia omului. Majoritatea lucrărilor de reabilitare s- au rezumat la schimbarea tâmplăriilor de lemn cu cele de PVC, sau în cel mai fericit caz la o tencuială căreia se pare că nu- i place să stea pe pereți. Pe zidurile clădirilor marcate ca fiind de patrimoniu, pline de mucegai  sau pătate de scurgerile de apă datorate lipsei scurgerilor pluviale   sunt adevărate grădini suspendate, natura punând stăpânire încet, încet pe ele.  





 



În general, dacă păstrezi o anumită distanță, ai impresia că te afli într- un paradis. Cum te apropii, vălul magic se ridică dezvăluindu- ți adevărata față.








Aflată sub semnul tutelar al lui Hercule, stațiunea Băile Herculane, cu edificii cu denumiri preluate din mitologia romană precum Afrodita, Minerva, Neptun, Diana nu reușește să se ridice la valoarea acestor personaje. Trist dar adevărat. Este la fel ca o pictură aflată într- o galerie de artă, pe care trebuie să o privești de la distanță, dacă vrei să vezi cu adevărat ce a vrut să exprime autorul. De aceea Cerna care străbate de la un capăt la celălalt stațiunea, pare să fie o binecuvântare. Indiferent pe ce mal mergi, trebuie să privești pe malul opus. Doar așa vezi frumusețea ei, privind totul în ansamblu, fără să insiști să analizezi câte dintre acele edificii sunt funcționale.

















Este o pagină de istorie a României care din păcate nu este prețuită la adevărata ei valoare.










 "Una hirundo non facit ver" (O rândunică nu face primăvara ), spune un proverb latin care este cât se poate de valabil în acest caz. Câte un izvor refăcut pe ici, pe colo, câte un spațiu verde întreținut, o reclamă sau o firmă mai acătării, sau o alee pe marginea căreia sunt ilustrate pagini din istoria veche a acestor meleaguri sunt prea puține argumente ca să- ți calce pragul turiștii, cu toate beneficiile curative asigurate de Mama Natură. Ce să mai spun despre celebra statuie a lui Hercule, ce este simbolul acestei stațiuni, care este într- o zonă plină de istorie în care procesul de reabilitare la care a fost supusă a fost un eșec total după cum arată? O altă vorbă românească pe care am mai folosit- o și în alte cazuri: "Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă și în traistă."





























O parte din vină o purtăm și noi, ca turiști. Avem standardele mult prea scăzute.


Nu țin să fac reclamă, dar nu se compară



Bineînțeles, cum speranța moare ultima, sper să mă întorc în aceste minunate locuri chiar și numai pentru câteva trasee montane pe care nu le- am abordat până acum.


luni, 17 februarie 2014

Biserica Densuș

Iulie 2013 Itinerariu de vacanță: Transfăgărășan- Alba Iulia- Turda- Cluj Napoca- Parcul Național Retezat- Băile Herculane- Craiova

<<< Urmează firul jurnalului de călătoriei >>>

24 iulie dis- de- dimineață ne luăm rămas bun de la Retezat, nu înainte de a vizita Mănăstirea Colț. Ne întoarcem pe drumul pe care am venit pe 22 până la Hațeg, unde părăsim E79 și o luăm pe DN68 pentru a ieși în E70 care avea să ne ducă la Băile Herculane, locul în care urma să ne bucurăm de odihnă.
Cum ajungem la Totești, virăm la dreapta pe DJ687G, spre Densuș. De doi ani de zile stăteam cu gândul la Biserica din Densuș. 
În pelerinajul nostru din august 2011 pe care l- am făcut pe urmele dacilor, pe la principalele cetăți dacice din munții Orăștiei, am ajuns și la rivala Sarmisegetusei Regia, Ulpia Traiana din localitatea Sarmisegetusa. Inițial aveam în plan să ne abatem și pe la Densuș, o localitate care mi- a stârnit interesul tot căutând informații despre atracțiile turistice din zonă. Ce mi s- a părut interesant la biserica cu hramul Sfântului Nicolae a fost faptul că a era construită din blocuri de piatră romană provenite din rămășițele fostei Ulpia Traiana, biserica din Densuș stârnind de altfel multe controverse printre oamenii de istorie. Mai întâi de toate nu s- a ajuns la un consens cu privire la perioada în care s- a ridicat, secolul XIII versus secolul XVI. A doua controversă  ar fi destinația inițială a edificiului pe ruinele căruia s- a ridicat. Cert este un singur lucru: este cea mai veche biserică din România în care se mai țin slujbe. Cu doi ani în urmă, ne- am aflat la aproximativ 10 km depărtare de Densuș. Datorită programului foarte încărcat din acea zi, am ales Castelul Corvinilor din Hunedoara în defavoarea bisericii de la Densuș. 
De data aceasta nu o mai puteam rata. Din Hațeg până la Densuș sunt circa 10 km.




Primele detalii despre acest monument arhitectonic și de cult, unic în spațiul românesc le primim de pe o placă de tablă chiar de la intrarea în curtea bisericii unde găsim și bustul marelui istoric Nicolae Densușianu, care s- a născut acolo la poalele Retezatului, în inima Daciei.


Situată pe un deal, biserica este înconjurată de un cimitir vechi, în care mormintele sătenilor și ale preoților care au slujit acolo creează parcă o continuitate în timp a pietrelor funerare antice. Urmăm poteca ce trece prin livada înverzită la umbra căreia se adăpostesc niște cruci vechi și ne apropiem de biserica de piatră.
Pe un ton strident, un cocoș încearcă parcă să mai domolească gâlceava provocată de un stol de vrăbiuțe gălăgioase ce se adăposteau la umbra copacilor. Chia și așa, aici te întâmpină o atmosferă care îți dă un sentiment de liniște. Acest edificiu înconjurat de pășuni și livezi înverzite parcă te umple de energie. Blocurile de piatră, care- i conferă o delicată robustețe, mă duce cu gândul că dacă egiptenii au piramidele, noi suntem fericiți că avem Biserica din piatră de la Densuș. 










Aici simți aerul proaspăt al acestui loc, vegheat din depărtare de Retezat, pe care îl apreciază și alte țări cum ar fi Statele Unite ale Americii a cărei Ambasadă a contribuit la restaurarea lui în anii 2003 și 2005.