Pe culmea Transfăgărășanului- Bâlea Lac

Iulie 2013 Itinerariu de vacanță: Transfăgărășan- Alba Iulia- Turda- Cluj Napoca- Parcul Național Retezat- Băile Herculane- Craiova


<<<  Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

Până să ajungi în punctul cel mai înalt al Transfăgărășanului, drumul urcă în serpentine trecând printr- o serie de pasaje care- l protejează de eventualele căderi de pietre după care este înghițit de un tunel lung de 887 metri, cel mai lung tunel din România.

18 iulie 2013, aproape zece și jumătate, ieșim din tunelul Bâlea și pătrundem parcă, într- o altă lume. Spre surprinderea noastră totul era învăluit într- o ceață lăptoasă care îți dădea senzația că ne- am întors în timp cu cel puțin un anotimp. După ce ne- am lăsat bagajele la Vila Paltinu, l- am întrebat pe administratorul vilei dacă erau șanse ca ceața să dispară, iar acesta ne- a răspuns tot cu o întrebare: "Ce asta- i ceață?"

Așa am zis și noi. Nimic nu putea să ne stea în cale.  Eram în grafic. La ora 11 eram deja pe malul lacului Bâlea de unde Șaua Caprei abia se întrezărea din ceață.

Cu toate că urcușul nu este așa de ușor ca în prezentări: diferență de nivel 281metri, durata 40 minute, traseul nu era pustiu. Pentru noi este un bun prilej să ne testăm bocancii înainte de Retezat. Am fost plăcut surprins să văd foarte mulți turiști străini, ba chiar la un moment dat chiar mă întrebam dacă mai suntem în România. Rar auzeai vorbindu- se românește.

                             

Lipsa de antrenament și altitudinea își spun cuvântul încă de la început. Cu toate acestea profit și de ferestrele create printre norii de ceață și mai trag câte un cadru. Totul este la superlativ.

Ceața nu se lasă dusă așa de ușor încercând disperată să discrediteze soarele care încearcă timid să se impună și pe partea de nord a Transfăgărășanului.

Un cățel se dă instructor de alpinism:

Și uite- așa, mai în patru labe, mai gâfâind, ajungem pe Șaua Caprei. Coborâm puțin pe versantul opus al crestei și printr- o perdea de ceață distingem luciul Lacului Capra.

Chiar dacă ceața s- a mai împrăștiat în cele din urmă, soarele nu a reușit nicidecum să ne demonstreze că suntem în anotimpul de vară. Acum dădeam gecile jos de pe noi, acum le îmbrăcam.

Cum călătorului îi șade bine cu drumul, unii continuă traseul, iar noi lăsăm în urmă aceste peisaje pe care nu cred că le putem uita vreodată, și pornim înapoi pe drumul pe care am venit. Dacă la urcare abia că mai puteam respira, acum la coborâre simțim cum ni se înmoaie picioarele.

Noi coborâm,

 alții urcă,

 alții contemplă peisajul ....

După sute de poze făcute pe durata traseului, Nikon- ul meu nu se poate abține și continuă să facă ceea ce știe el mai bine:

 

Una peste alta, nu ezita atunci când se ivește prilejul să ajungi prin aceste locuri. Chiar și numai în tranzit. Apropo cazarea este foarte scumpă pentru serviciile oferite, noroc cu priveliștea.