<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>
De data aceasta, pot să spun că sentimentul pe care l- am retrăit pe parcursul sinuos al Transfăgărășanului a fost înzecit. Eu șofer, pe Transfăgărășan.
Un mic popas înainte "de a mă lua la trântă" cu el.
O sculptură, în fața unei troițe, îmi atrage atenția, o încadrez, fac o poză, după care trag aer în piept și pornim mai departe.
După nici 10 minute de mers ajungem la Conacul Ursului, unde mai facem un mic popas pentru a pregăti camera video pe bordul maşinii şi caut cu privirea drumul pe care urmează să- mi testez abilitățile de șofer.
Au urmat 8 minute și 30 de secunde de urcuș, care, nu că a fost mai dificil ca până acolo, însă abia de aici, datorită lipsei vegetației înalte, realizezi spectaculozitatea acestui drum.
Ajungem la Cascada Capra; poze, poze și iar poze.
Un loc parcă desprins dintr- o poveste cu vrăjitoare, aşa se vede din unghiul din care l- am privit noi (vezi chipul de piatră din dreapta şuvoiului de apă).
Ne continuăm uşor urcuşul presărat cu ape ce se scurg în şuvoaie pe pereţii de pe marginea drumului,
până ce ajungem în locul de unde poţi admira, pentru prima dată, firul sinuos al acestei capodopere cu care ne mândrim, Transfăgărăşanul. Personal până atunci credeam că numai spre Sibiu este spectaculos ( aşa l- am perceput din microbuzul cu care l- am parcurs cu ani în urmă).
Cine se scoală de dimineață, departe ajunge. Este puțin trecut peste ora 10, iar până în vârf mai avem aproximativ vreo 20 de minute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu