sâmbătă, 9 august 2014

Zimbrăria Neagră, Bucșani

Iulie 2014 Itinerariu de vacanță: Târgoviște- Dubova- Sasca Română- Târgu-Jiu- Călimănești-Căciulata

 Intro<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

Marți, 8 iulie, ora 11. O oră cam târzie de pornit la drum, ținând cont că soarele face deja legea pe cer, mai ales când nici un nor nu se încumetă să- i stea în cale. Bucuria, emoția și nerăbdarea cochetează cu oboseala acumulată după ultima noapte la serviciu. După trei ore de odihnă, puse cap la cap, pentru că nu prea pot dormi liniștit datorită emoțiilor ce mă cuprind înainte de fiecare plecare de genul ăsta, înghesuim toate bagajele în portbagaj, mai facem un mic inventar: "aparat foto- este; camera video- este; trepied- este; bețe trecking- este, pardon, sunt; ...., și în cele din urmă dăm Start- ul la vacanță.
Prima stație: Târgoviște, fiindcă prevăzusem că nu o să reușesc să mă refac complet după o noapte nedormită. Bineînțeles că trebuie să respectăm un anumit traseu, nu mergem șnur până acolo și gata.
Așa că după ce trecem de Ploiești, părăsim DN72 și intrăm către comuna Bucșani, pe DJ720A, și ajungem în România. Un drum plin de gropi spre un obiectiv turistic care ar putea atrage foarte mulți vizitatori. Mă așteptam ca de aici să înceapă indicatoare către zimbrărie. După vreo două întrebări adresate localnicilor din satul Bucșani aflăm că de fapt trebuie să ajungem mai întâi în Rățoaia și de acolo mergem la Zimbrărie. Lăsăm o groapă în dreapta, una o lăsăm în stânga, vreo două le încălecăm la limită, și uite așa cum mergeam mai mult în zig- zag, surprizăăă, apare primul indicator spre Zimbrăria Neagră- 4km. Așa că ne conformăm și facem la stânga spre satul Rățoaia. Nu mai știu acum dacă ar fi să compar, unde a fost drumul mai bun, în Rățoaia sau în Bucșani. Cert este că în momentul în care s- a terminat asfaltul și am intrat pe forestier, mi- a întărit din nou convingerea: mai bine pe un drum pietruit decât pe unul asfaltat și cu gropi! Un al III- lea indicator, și ultimul, (al II- lea a fost la ieșire din Rățoaia)  este la intersecția cu drumul ce vine dinspre I. L. Caragiale pe care vă sfătuiesc să- l evitați. Am înțeles că s- au făcut campanii, și se fac în continuare, de promovare a turismului în Româmia, prin tot felul de investiții. Alooo, România, aici este un obiectiv turistic care poate aduce turiști. Sunt oameni care nu știu cum arată o vacă, darămite un zimbru! Pune- ți măcar un indicator frumos spre Zimbrăria Neagră pe DN72, alături de cel ce te direcționează spre Bucșani. Că dacă- l vede, prostul o să intre de curiozitate. Când vede în ce gropi a intrat, o spun din proprie experiență, speră că drumul nu este în totalitate prost și continuă măcinat de curiozitatea de a vedea ceva frumos. Vă înjură de toți sfinții, iar în cele din urmă ajunge, cumpără bilet, poate ia și o cazare la cabana care o găsește acolo, un suvenir ceva... Încântat de ceea ce vede aici, ajunge în cele din urmă acasă, pune un filmuleț pe You Tube,


așterne câteva rânduri pe un blog personal de călătorii, sau pe un site cu impresii despre locurile de vizitat din România, uitând de partea urâtă a lucrurilor, și uite așa niște oameni gospodari îi așterne vizitatorului un covor de asfalt de calitate până la ieșirea din Rățoaia sau de ce nu până la poarta Zimbrăriei.
Și după cum vă spuneam, urmez ușor, cu 20- 30km/h, drumul forestier, cu speranța că va fi cel puțin la fel de "bun" până la final, iar în cele din urmă un gard din sârmă ne anunță că de aici începe domeniul zimbrăriei. Ne- am convins pe deplin când, în zare am zărit silueta unui zimbru păscând liniștit. "Ce- i în mână nu- i minciună", zic. Opresc și mă cobor cu 50- 300 mm al meu și imortalizez câteva cadre, că nu se știe dacă mai vezi altul, "așa de aproape".



În jurul orei 15 ajungem, în cele din urmă, la destinație,


unde ne întâmpină un domn, unul dintre îngrijitorii Parcului, cu o privire atât de blajină încât intenția mea de
a- l lua la rost în privința drumului, lipsei de indicatoare.... a dipărut instantaneu. Așa că- l salutăm, și îl întreb totuși, dacă mai există un alt drum mai bun, că se părea că eu l- am ales pe cel mai prost. După ce îi spun pe unde am venit, omul chiar m- a felicitat că l- am ales pe cel mai bun. Mai era cel care venea din I. L. Caragiale, care era chiar mai prost, iar pe lângă asta ”trece prin Țigănie și nu este prea indicat să treci cu mașina pe acolo”.
Fără să stea prea mult pe gânduri, ne invită să pășim dincolo de imensa poartă de fier, în spatele căreia se află cea mai mare zimbrărie din țară, după spusele însoțitorului nostru. Pentru noi era a III- a vizită la o zimbrărie. Anul trecut ne- am bucurat de aceste monumente ale naturii în Rezervația de la Hațeg, unde i- am avut la un metru de noi, față de când am fost la zimbrăria Dragoș Vodă de la Tg. Neamț, în 2010, când ne- am mulțumit cu zoom- ul de la camera video (acum am înțeles că și acolo au făcut o pasarelă de acces în zona îngrădită). Încântați de modul în care am fost abordați, pășim pe covorul verde ce se desfășura în fața noastră până la foișorul, care servea drept punct de observare.



Teama că nu vom avea norocul să vedem de aproape un zimbru, ni s- a risipit după primii pași pe care i- am făcut după ce ni s- a deschis poarta. Pe partea stângă, într- un perimetru îngrădit separat de restul domeniului, doi zimbri bătrâni fac deliciul celor ce se încumetă să ajungă la Zimbrăria Neagră.









După ce ne- am mai delectat o vreme în prezența celor doi seniori, care erau foarte prietenoși datorită faptului că erau răsfățații atât a turiștilor cât și a îngrijitorilor, am pornit spre punctul de observare din foișor. În Rezervația de la Bucșani sunt găzduiți 47 de zimbri, 23 masculi și 24 femele, pe o suprafață de pădure de 162 ha. Nu i- am numărat, am mers pe încredere. Un sfat pentru cei care vor să ajungă prin acele locuri, nu ar strica un binoclu, sau un aparat foto sau video cu un zoom mai mare. Sau un sfat pentru administratorii rezervației să doteze foișorul cu niște aparate care să le ofere turiștilor posibilitatea de a savura pe îndelete spectacolul oferit de cârdurile de zimbri ce se hrănesc sau se adapă destul de departe de punctul de observare.







După aproape o oră petrecută în cadrul rezervației, nu înainte de a onora invitația îngrijitorului de a vedea un mistreț împăiat din interiorul pavilionului de la intrarea în curte, ne pregătim să încheiem acest prim episod din vacanța noastră.



A, era să uit, vă aduceți aminte de domnul care ne- a tăiat bilete pentru taxa video la Cetatea Poienari?
E, se pare că nu este unic. După turul efectuat în cadrul rezervației, însoțiți fiind pe tot parcursul de domnul îngrijitor, așteptam să ni se ceară banii pe taxa de intrare. Apropiindu- ne deja de mașină îl întreb eu, cât îi datorăm. Ne spune prețul pentru adulți și pentru copii, apoi cât face în total pentru cazul nostru. Îi dau banii, și de- acum urcam în mașină când îmi spune să aștept să- mi dea chitanță. Nu durează mult și apare cu ea. Toată stima! 
Ne luăm la revedere, ne urează drum bun, iar eu la rândul meu îi promit în sinea mea că neapărat am să scriu câteva rânduri despre acest loc minunat, căruia nu- i este acordată atenția cuvenită. 
Pentru cei ce- și doresc să ajungă aici am postat filmarea făcută pe drumul de întoarcere, care cuprinde drumul forestier, impecabil dealtfel și drumul asfaltat la ieșire din Rățoaia până la traversarea Ialomiței, după care am intrat pe DJ711 spre Târgoviște.
Menționez că la ieșirea din Rățoaia am ales să fac la stânga pe DJ720A, în speranța că va fi mai bun decât porțiunea pe care am venit dinspre Bucșani din DN72. Și după cum ar spune englezul, wrong choice!


A și înmulțiți cu 4 ca să aflați cât timp ne- a luat până am intrat în lumea civilizată.