Biserici fortificate din Țara Bârsei- Hărman

6- 8 septembrie 2014 Itinerariu: Hărman- Prejmer- Brădet- Valea Zimbrilor- Vama Buzăului- Covasna

Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

Aiurix Rides, îi urmăresc de ceva vreme pe net. Mai bine zis din 2012. Eram liber de 1 Decembrie și voiam să facem o excursie la Vulcanii Noroioși. Căutam informații despre alte atracții turistice din zona lor. Așa am aflat de Lacul Meledic, de Tabăra de Sculptură de la Măgura și nu numai. Toată stima pentru acești oameni care încearcă să introducă în peisajul turismului românesc sau mai bine zis să scoată în evidență partea frumoasă a ținutului Buzăului. Ce m- a fascinat la ei a fost faptul că pe lângă promovarea Buzăului turistic pe site, în mod regulat, organizează excursii în zona Buzăului, în care descoperi partea neștiută și fermecătoare a acesteia. Pe finalul acestei veri, mai precis pe 28 august, îmi deschid căsuța de email, unde găsesc o invitație la ”Ultima Mocăneală”. Bineînțeles că graficul meu de la serviciu nu se pupa cu planificarea lor, dar cum să reziști tentației când în itinerariul excursiei  erau trecute cuvinte ca: zimbrărie, cascade, mocăniță, bere rece, țuică bătrână...  Deja îmi și croisem un plan de bătaie: un schimb de tură la serviciu, plecăm sâmbătă dis de dimineață din Galați, lăsăm mașina în parcarea Complexului Măgura ( unde urma să și înnoptăm), iar de aici ne îmbarcăm în microbuz și plecăm în excursie. Câteva zile mai târziu pun mâna pe telefon să ne înscriem pentru sâmbătă 6 septembrie, când ce să vezi? Excursia se organizează pentru duminică, și nu mai sunt decât 2 locuri. Exact cum îmi închipuiam, organizatorii m- au încredințat că or să se mai găsească cel puțin 2 amatori de excursie pentru a se îndeplini condiția principală de plecare pentru sâmbătă. Puțin dezamăgit, pentru că deja eram porniți să plecăm de acasă, chit că nu aveam nici două săptămâni de când venisem dintr- un minisejur la Costinești, m- am apucat să- mi încropesc un plan de rezervă. Cu trei zile înainte de plecare, cei de la Aiurix Rides, îmi spun că ar fi adunat un grup pentru excursie, însă, din păcate, DN10, drumul pe care urma să mergem, era blocat datorită alunecărilor de teren în zona Barajului de la Siriu.

Deci trecem la planul de rezervă, din care ștergem, berea rece, țuica (cât suntem la volan) și cazarea la Complexul Măgura, și adăugăm bisericile fortificate de la Hărman și de la Prejmer laolaltă cu cazările în Brădet și în Covasna, și nu în cele din urmă, mulțumirile noastre celor de la Buzău pentru informațiile prețioase fără de care nu ne- am fi urnit de acasă.

Așa  se face că sâmbătă, 6 septembrie, puțin înainte de miezul zilei, însoțiți de un soare ce se încăpățânează să nu lase toamna să- și intre în drepturi, după un drum destul de istovitor, avantajul nostru e că din Galați mai avem o alternativă prin Moldova, ajungem în comuna Hărman, județul Brașov.
Prima pe lista de rezervă este Biserica Fortificată Hărman.

Suntem în Țara Bârsei. Cu 10 km înainte de a ajunge în Brașov dinspre Târgu Secuiesc, pe E 574, ne abatem în dreapta, aproximativ 2 km.

Biserica din Hărman, la fel ca și cele din Prejmer, Feldioara și Sânpetru, poartă amprenta ordinului cistercian, care le- a primit în dar de la regele maghiar Bela al IV- lea la 15 ani după alungarea teutonilor, în anul 1240. De altfel aceasta este prima atestare documentară a satului Hărman care este menționat în limba latină sub denumirea de  Mons Mellis, Muntele Mierii (denumirea în limba germană Honigberg, însemnând același lucru). Legenda spune că pe aceste meleaguri existau mult prisăci de albine, de care se ocupau localnicii, mierea fiind o monedă valoroasă la începuturile Evului Mediu.

Cistercienii au construit biserica- cetate, care se pare că era deja în construcție când au preluat Hărmanul.

Două secole mai târziu s- a construit și fortificația care o înconjoară, un zid înalt de 12 metri prevăzut în partea de sus cu un drum de strajă. De acolo apărătorii cetății puteau turna smoală încinsă sau puteau arunca cu pietre, în atacatori, prin găurile special făcute în zid. Arcașii trăgeau de pe niște metereze care se închideau cu niște panouri de lemn ce- i protejau.

Proviziile necesare pe timpul asediilor erau păstrate în niște cămări construite în interiorul zidului, la care accesul se făcea cu ajutorul unor scări mobile.

Nu e de mirare că de- a lungul timpului, Cetatea Hărman nu a putut fi cucerită niciodată, în ciuda celor ce au supus- o la numeroase asedii. Pe lângă numeroasele invazii ale tătarilor, turcilor, muntenilor, moldovenilor, secuilor, comunitatea și biserica din Hărman a pătimit și de pe urma epidemiilor de ciuma, a catastrofelor naturale, incendii și cutremure.

Fortificațiile și- au pierdut scopul lor de apărare în secolul al XVII- lea, ele fiind folosite în continuare ca spații de depozitare, mai ales a proviziilor.

Biserica- cetate din Hărman cu zidurile ei impunătoare, cu cele șapte turnuri de apărare și cu turnul clopotniță înalt de 56 de metri (cel mai înalt din Țara Bârsei), vizibil de la distanța este o bijuterie printre numeroasele biserici fortificate ale sașilor din Transilvania.

Este un crâmpei din istoria acestui ținut, pe care localnicii îl prețuiesc, dovadă felul în care arată, în ciuda perioadei de criză în care ne zbatem de ceva vreme. 

În interiorul Cetății, în mijlocul căreia tronează biserica ce poartă hramul Sf. Nicolae, se ajunge trecând printr- o boltă susținută de niște coloane. Aspectul sumbru al acesteia se îndulcește imediat ce la capătul celălalt observi oaza de verdeață din mijlocul căreia răsare o clădire cu pereți albi, bine întreținuți, etajată, cu niște balcoane la care ai acces din exterior cu ajutorul unor scări din lemn, și o fântâna cu cumpănă.  

Abia după ce traversezi și bolta ce străpunge zidul gros al cetății, vezi turnul înalt al clopotniței. Este chiar clădirea bisericii.

De cum am pătruns în curtea interioară, pașii ne sunt călăuziți spre ușa deschisă a bisericii. Spre deosebire de bisericile ortodoxe, a căror pereți sunt pictați, aceasta te încântă prin simplitatea ei. Austeritate cred că ar fi cuvântul potrivit. Câteva inscripții în limba germană și câteva covoare orientale ornează pereții, balustrada de la balconul unde se află orga și primele bănci din față.  

Parcurgem culoarul dintre băncile femeilor, simple fără spătar, modeste de alfel, pe care niște pernuțe le decorează discret.  Ceva mai în spate, pe o bancă cu spătar, așezate frumos, își așteaptă enoriașii, legate cu coperți roșii și verzi, niște cărți religioase.  

Trecem pe sub balconul unde se află orga, încă funcțională. Aici, surpriză. Urmăm indicatoarele și ajungem la o scară cu treptele din lemn, roase de vremuri, ce ne duce din ce în ce mai sus, în vârful clopotniței. Fiecare etaj este consolidat cu niște structuri de lemn, întărite la rândul lor cu bare metalice. Ochiurile din ziduri, permit să pătrundă câteva raze de lumină, numai cât să nu te împiedici de aceste structuri și să întrețină un aer misterios,până ajungem la ultimul etaj. Destul de incomode, mai ales la partea superioară, când ajungi la următorul etaj, scările duc până la cele două clopote vechi de peste opt decenii, care le- au înlocuit pe cele originale care au fost topite la începutul primului război mondial.

După ce mi- am revenit din asurzeala provocată de înștiințarea orei exacte, anunțate de unul dintre clopote, puțin dezamăgit de faptul că toate ochiurile din ziduri erau acoperite de rame cu plasă contra păsărilor am savurat din plin priveliștea de sus asupra Hărmanului, acest minunat sat săsesc. Îmi pare rău că m- am luat cu una, cu alta, și am uitat să le sugerez celor de la cetate să facă niște ochiuri mai mici în  plasă, cu balamale, ca la Câlnic, de exemplu, pentru a putea face omul o poză ca lumea.

După ce am coborât pe treptele de lemn, cu succes, fără să- mi rup ceva, cum au pățit alții,

am urmat mai departe circuitul stabilit de organizatori, și am continuat coborârea pe o scară îngustă, cu treptele din piatră, îngrămădită într- o margine a turnului clopotniței, ce abia se distingea în întunericul ce era, din loc în loc, străpuns de câte o rază de lumină.

Ieșim din biserică și ne îndreptăm către Turnul Capelă, ce face parte din zidul inelar ce înconjura încă din secolul al XIII- lea biserica inițială. Capela se află deasupra unei pivnițe cu intrare proprie, se urcă pe o scară de lemn, iar din pragul ușii, în contradicție cu aspectul auster al bisericii, aici poți admira o pictură murală ce îmbracă pereții capelei cu imagini ce descriu calea dobândirii mântuirii veșnice, datată din secolul al XV-lea.

Între timp un alai de nuntași au invadat curtea cetății, probabil în zonă este un obicei de a vizita sau de a face poze în interiorul ei, iar noi am profitat de avantajul  primului sosit și ne- am continuat turul cetății dând ocol bisericii și vizitând încăperile în care sunt organizate diferite expoziții de unelte, de porturi populare, și multe alte lucruri ce demonstrează că acest loc minunat din Țara Bârsei a fost locuit de oameni harnici, destoinici ce au încercat dintotdeauna să păstreze vii în memoria noastră aceste pagini de istorie.