Cazanele Mari- Incursiune în măruntaiele Ciucarului Mare

Iulie 2014 Itinerariu de vacanță: Târgoviște- Dubova- Sasca Română- Târgu-Jiu- Călimănești-Căciulata

<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

Au trecut exact opt luni de atunci. Primăvara se chinuie să lămurească iarna cea încăpățânată că e timpul să părăsească scena. Mi- e dor de zilele acelea de vară. Mi- e dor să bag piciorul în accelerație și să plec din orașul ăsta, măcar pentru câteva zile să evadez. Anul acesta se scrie istorie în familia noastră, avem bacalaureat, vrem să intrăm la facultate. Nu știu dacă ne mai rămâne timp pentru o vacanță de vară, așa cum ne- am învățat în ultimii ani. Colac peste pupăză, acum, la început de an, am mai avut și neșansa de a lua o înghițitură zdravănă din omniprezenta criză economică în care se scaldă țara asta de ceva vreme..  Eh, ce  să- i faci, retrogradăm cu una, două stele la cazare, nu? Doar nu ne lăsăm așa ușor! Mai sunt atâtea lucruri de văzut! Ne rezervăm dreptul de a fi optimiști.

10 iulie, doar a treia zi de vacanță. Chiar dacă am ratat un răsărit de soare spectaculos, încet, încet, cerul se scutură de norii cenușii lăsând scena liberă soarelui bălan, ale cărei raze de foc prevesteau o zi călduroasă, încă de la primele ore ale dimineții. După ce am servit micul dejun, ne luăm echipamentul foto- video, ne aruncăm în rucsac câte o gustare și cu o oră înainte ne înființăm deja pe ponton, în așteptare. La ora zece avem plăcerea să plecăm, pentru a II- a oară, într- o mică croazieră pe Dunăre, de data aceasta în Cazanele Mari. Chiar dacă plecarea a fost cu o întârziere de jumătate de oră, specific românesc, nu pot să zic că ne- am plictisit, fiind un prilej destul de bun să mai verific încă o dată camera foto.

Nu ratați prilejul, dacă ajungeți în zonă, să faceți o plimbare cu barca pe acest sector al Dunării. De fapt excursia includea și Cazanele Mici, până în Golful Mraconia la Chipul lui Decebal, însă noi am considerat că nu mai avea rost. Aveam alte planuri. Ne aștepta Ciucaru Mare. 

Și uite- așa echipați cu veste de salvare, obligatorii, ne înghesuim noi într- o barcă din tablă, cu coviltir, să nu ne bată soarele în cap,  și în scurt timp ne desprindem de ponton în zgomotul asurzitor al motorului, care reușește, în cele din urmă, să acopere toate glumele, care mai de care mai macabre, ce începuseră să se facă odată cu începerea îmbarcării. 

Îndepărtându- ne de malul golfului, ne bucurăm din plin de răcoarea provocată de stropii fini de apă ridicați în aer la impactul botului bărcii cu valurile. Lăsăm în urmă pensiunea Decebal, care se micșorează din ce în ce mai mult, iar în cele din urmă ajungem în intersecția în care, cu o zi înainte, de pe mal, vedeam cum vapoarele și șlepurile se rânduiau să treacă prin Cazane. 

Nici nu mai am nevoie de zoom, atât de aproape suntem de malul sârbesc. De aici, în partea dreaptă cum suntem noi cu fața spre sârbi, se disting clar Cazanele Mari (3,8 km) formate din Dealul Ciucaru Mare (318 metri), ai cărui pereți abrupți mărginesc latura dreaptă a fluviului și din Dealul Știrbatul Mare (768 metri), situat pe teritoriul Serbiei. În partea stângă, mai precis în aval, între Dealul Ciucaru Mic (313 metri) și Dealul Știrbatul Mic, pe teritoriul Serbiei (626 metri) se desfășoară, pe o lungime de 3,6 km, Cazanele Mici.

Ca de obicei, în orice grup de turiști, trebuie să existe cel puțin unul, care să se creadă centrul universului. Așa că aștepți să se sature el de făcut poze, după care intervii și tu, sau dacă nu, folosești zoom- ul la maxim. Ne încadrăm pe culoarul Cazanelor Mari. În față parcă se deschid niște imense porți, 

în spate Cazanele Mici. Ai impresia că ești în largul unui imens lac tectonic, împrejmuit de culmile muntoase.

 Un adevărat răsfăț pentru obiectivul care se mulțumește cu cadrele luate în aval și pe malul sârbesc.

Undeva în amonte, cei doi versanți parcă se ating între ei. Ai impresia că ai ajuns la capătul Dunării. Profit și eu de unul din momentele acelea, de care vă spuneam mai devreme, trag un cadru în amonte, și remarc încă o ambarcațiune în fața noastră, mult mai elegantă decât ”covata” noastră de tablă.

După ce parcurgem ceva mai mult de jumătate din Cazanele Mari, lăsăm pe partea dreaptă un ponton de lemn ce răzbate dintr- un pâlc de copaci verzi aflat la baza masivului Ciucarului Mare.

Aici ne vom opri la întoarcere. Este intrarea în peștera Veterani. Este unul din motivele ce ne- a călăuzit pașii din nou pe aceste meleaguri, alături de peștera Ponicova. Nu mai durează mult și dezlegăm misterul ambarcațiunii din fața noastră, care dispăruse brusc de pe luciul Dunării. O găsim în gura unei despicături de la baza versantului înalt de pe malul românesc. Inițial am crezut că dorea să se adăpostească câteva clipe la umbra versantului. De fapt, acolo era intrarea în peștera Ponicova.  

Peștera Ponicova are galerii ce însumează 1660 de metri, fiind considerată cea mai mare peșteră din întreg defileul Dunării. Accesul în peșteră se poate face și de pe uscat, intrarea fiind ceva mai departe de locul de unde începe traseul drumeției pe Ciucaru Mare. Am înțeles că este accesibilă și persoanelor mai puțin experimentate și nu este amenajată în scop turistic, ceea ce cred că este un dezavantaj pentru ea.

Ne tragem cu barcă chiar la baza versantului astfel încât ambarcațiunea din fața noastră să poată să iasă în siguranță, după care, abia atunci am realizat că aveam totuși un avantaj cu barca noastră. Aici s- a făcut remarcată și iscusința însoțitorului nostru, care cu ajutorul unor manevre extrem de meticuloase, ne- a introdus în măruntaiele masivului muntos.   

Cu motorul oprit, încet, încet am fost înghițiți de întunericul cavernei, timp în care cu o atenție vădit sporită, ghidul nostru ne relatează câteva informații despre locul în care ne aflam. Scrâșnetul metalic, produs de atingerea bărcii de colțurile ascuțite ale stâncilor ce străpungeau luciul  apei ne sporea, parcă, și mai mult neliniștea provocată deja de întunericul care înghițea unul câte unul zecile de blitz-  uri ale aparatelor foto.

În spatele nostru lumina din ce în ce mai timidă, cu greu reușea să mai răzbată, moment în care glumele macabre iscate în astfel de clipe, nu s- au lăsat mult așteptate. Și dacă nu s- a arătat nimeni curios să iasă prin gura de acces de pe uscat, :),am căzut de acord că era suficient cât înaintasem. 

Niște fiori de reală satisfacție mi- au confirmat încă o dată, dacă mai era cazul, că se prefigura o vacanță exact cum am programat- o, superbă. Facem cale întoarsă lăsând în urmă peștera Ponicova, 

și pe drumul de întoarcere, 500 de metri mai în aval, facem o vizită la peștera Veterani, unde, de data aceasta, vom debarca.

După ce tragem și noi cu barca la ponton, până la intrarea în peșteră ne mai desparte doar o scurtă pantă, destul de abruptă. Îmi și închipui cam cât era de urcat până la ea înainte de ridicarea Porților de Fier. Istoria acestei peșteri se pierde în negura timpului pe vremea când omul primitiv o folosea ca pe un sanctuar, unde aducea ofrande zeilor. Pe cărările întortocheate ale istoriei acestor meleaguri, nu poți să nu faci conexiunea între Tabula Traiana situată la aproximativ 7- 8 km în aval, dincolo de Cazanele Mici, și această peșteră. Se presupune că a fost folosită în scopuri militare încă de pe vremea romanilor. Timp de 1000 de ani, în fața acestei peșteri se spune că a dăinuit o cetate ridicată de romani. De altfel Defileul Dunării și implicit această peșteră, a căpătat o importanță strategică deosebită când Regatul Ungariei nu mai dovedea să împiedice trecerea turcilor peste Dunăre. Astfel la sfârșitul secolului  al XVII-lea, Imperiul Austriac își face simțită prezența ridicând pe ruinele vechii cetăți romane un avanpost militar fortificat cu ziduri ce aveau o grosime de 2 metri și o înălțime de 4 metri. Primele cercetări asupra peșterii datează din 1872, iar în anul 1929 se publică planul inițial al peșterii, așa cum a fost întocmit de armata austriacă în 1692. După 1962 încep și primele cercetări amănunțite din punct de vedere biospeologic și mai apoi geografic și arheologic.

După ce achităm taxa de vizitare, am uitat să spun, că spre deosebire de Ponicova, aici cineva se ocupă de întreținerea acestei peșteri, străbatem o galerie scurtă ce ne introduce într- o sală mare de cel puțin 1000 mp înaltă de până la 20 m, în care, abia după ce ajungi în mijlocul ei, realizezi că tot urci. 

Niște cărări, destul de alunecoase mai ales în zonele ascendente, trasate cu ajutorul unor pietre albe,ce au ca scop ghidarea turistului, laolaltă cu lumina difuză ce pătrunde printr- o fereastră ce este situată la 15 m înălțime, înspre Dunăre, sporesc misterul acestei încăperi în care vei găsi urme lăsate, de- a lungul timpului, de soldații ce s- au adăpostit aici pe timpul asediilor, de oamenii ce au folosit această peșteră drept sălaș pentru animale, de căutătorii de comori. 

”Fântâna Turcului”, are și ea o legendă care spune că niște prizonieri turci au încercat să dea de apă , săpând această fântână, în schimbul promisiunii eliberării lor. Un laitmotiv des întâlnit în folclorul cetăților medievale de la noi, la Castelul Corvinilor, la Cetatea Neamțului, ...

Abia când am descărcat fotografiile în calculator și am mărit imaginea, am observat că nu eram acolo de capul nostru. Eram supravegheați îndeaproape de o mulțime de lilieci ce își aveau adăpostul într- o nișă din tavan, în imediata apropiere a ferestrei.

Recomandarea mea, dacă ajungeți prin aceste locuri, este să aveți în picioare cel puțin niște adidași cu o talpă mai aderentă, de preferat fiind totuși bocancii. Umezeala din peșteră îți poate face viața destul de grea pe porțiunile înclinate și la urcare și la coborâre.

Avem mai bine de o oră  de când am ieșit în larg, când cu puțină echilibristică, ne îmbarcăm din nou în "covata " noastră cu coviltir. Ne desprindem de pontonul peșterii, ne asigurăm că nu vine nimeni din dreapta,:), fiindcă începuseră să se înmulțească bărcile cu turiști, și ne îndreptăm spre Cazanele Mici.

Înainte de a ajunge în Golful Dubova, un ultim cadru cu Cazanele Mari în toată splendoarea lor.

Această culme care înainte vreme, înainte de a fi înghițită de apele lacului de acumulare format de construirea Porților de Fier, era un bun punct de observație a traficului de pe Dunăre. Ea marchează sfârșitul Cazanelor Mari. De aici barca se îndreaptă către malul golfului Dubova, înapoi la pontonul pensiunii Decebal unde debarcăm noi, după care, se va întoarce din nou în larg pentru vizitarea Cazanelor Mici, urmând să ajungă în golful Mraconia, unde este sculptat Chipul lui Decebal. 

Este puțin trecut de miezul zilei, și cam așa se încheie a doua noastră croazieră pe Dumăre. Ce  a urmat, în a doua parte a acestei superbe zile de vară,  dacă ar fi să fac un clasament cu cele mai frumoase locuri pe care le- am vizitat până în acel moment, cred că ar ocupa primul loc. Da, nu ezitați, dacă treceți prin Defileul Dunării, Clisura Dunării cum mai este cunoscută zona, să faceți o drumeție pe masivul Ciucaru Mare. A, și nu uitați să respirați, panorama asupra Cazanelor vă poate lăsa fără suflare. Doar panorama, căci traseul este foarte ușor, cu excepția urcușului inițial care este mai solicitant, însă este abordabil la orice vârstă. 

Pentru cei sceptici, urmează și imagini din drumeția noastră pe Ciucaru Mare.