Sasca Română- Poarta de intrare în Cheile Nerei

Iulie 2014 Itinerariu de vacanță: Târgoviște- Dubova- Sasca Română- Târgu-Jiu- Călimănești-Căciulata

<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

Parcul Național Cheile Nerei- Beușnița, destinația finală a acestei zile de vineri, 11 iulie. Înaintăm spre nord pe DN57, traversăm munții Locvei, trecem de punctul vamal cu Serbia de la Năidaș, iar cu 10 km înainte de Oravița facem la dreapta pe DJ571, Registrul de culori este complet diferit. Cât vezi cu ochii, dealurile sunt asemenea talazurilor unei mări capricioase, ce adeseori, își schimbă nuanța, iar șoseaua gri, destul de prietenoasă, se zbate din răsputeri să rămână la suprafață.

După aproximativ 10 de minute de mers pe un teren ca în palmă de unde poți vedea, în zare, culmile Parcului Național Cheile Nerei- Beușnița, când în vale, când pe deal, când la stânga, când la dreapta,

undeva, pe partea stângă, în mijlocul unei oaze de verdeață zărim acoperișurile din țiglă ale unei așezări. După cum aproximasem eu, ziceam că acolo trebuie să ajungem, însă GPS- ul era de altă părere. Într- adevăr, după scurt timp am găsit și un indicator ce ne- a lămurit, era Slatina- Nera.

De la indicator ținem înainte. Înainte pe drum, căci acesta nici nu- ți dai seama încotro o ia. Din dreptul localității Slatina- Nera, drumul ține paralel cu valea Nerei. Vegetația care delimitează șoseaua, îți creează impresia că ești într- un labirint. Conduci cu atenție sporită, fiindcă la orice curbă te poți întâlni cu o mașină din sens opus, iar drumul nu este prea generos. În jur, formele de relief iau în înălțime, simți cum cobori din ce în ce mai mult. În cele din urmă, imediat după indicatorul Sasca Montană, după o curbă, trecem podul ce traversează Nera, și imediat facem la stânga. Pe aici vom trece de mai multe ori, în decursul sejurului nostru, deoarece cam toate traseele trec prin acest punct. Ieșim relativ repede din Sasca Montană, spre nord, strecurându- ne pe drumul asfaltat, destul de îngust, străjuit de o parte și de alta de case, specifice zonei, acoperite cu țiglă maro. Se observă clar efectele neputinței României de a scoate capul din criza în care s- a împotmolit în ultimii douăzeci și cinci de ani. În această zonă binecuvântată, de pe malurile Nerei, timpul pare că s- a oprit în loc. Comunitatea ce formează comuna Sasca Montană împreună cu satele care îi aparțin, Sasca Română, Bogodinți, Slatina Nera și Potoc s- a stabilit în zonă prin secolul al XVII-lea. Atunci, oltenii aduși ca mână de lucru de turci, pentru exploatarea minelor redeschise, după cucerirea Banatului, s- au așezat probabil pe actuala vatră a satului Sasca Română, loc care era propice întemeierii unei așezări. După preluarea provinciei de către austrieci, în 1717, activitatea industrială a luat avânt, devenind o zonă minieră prosperă de unde se extrăgea cupru și alte metale neferoase. După 1990, ca în multe alte locuri din țară, industria minieră s- a diminuat extrem de mult, ceea ce a dus la încetarea acestei activități în zonă. Oamenii locului s- au mutat în alte localități pentru a munci, iar cei care au rămas au încercat să se descurce din alte activități. Zona are un mare potențial în ceea ce privește agroturismul. Sasca Montană este locul ideal din care îți poți începe călătoria către oricare din punctele de atracție ale Parcului Național Cheile Nerei- Beușnița, care se întinde pe mai bine de 36000 de hectare. Din loc în loc, printre vechile gospodării, au apărut o serie de case de vacanță și pensiuni, unde turiștii pot petrece aici clipe de neuitat, aproape de natură, indiferent de anotimp.

După ceva mai mult de un kilometru, intrăm în localitatea Sasca Română, iar la a doua bifurcație alegem drumul pietruit. La primul colț facem la stânga, și după nici două sute de metri. ajungem la Casa cu Roți, destinația noastră pentru următoarele patru nopți. 

O pensiune amenajată în stil rustic, într- un cadru plăcut tuturor celor cinci simțuri, administrată și îngrijită de doi oameni de toată lauda, localnici din Sasca Montană, angajați ai pensiunii. Îi salut călduros pe această cale, să le trăiască băiețelul și să se bucure de el. Curtea pensiunii cu o suprafață de 2000 mp, o oază de verdeață pigmentată din plin cu flori și pomi fructiferi foarte bine întreținută, reprezintă cheia unui sejur de odihnă și relaxare reușit, condimentat cu numeroase drumeții pe care le poți face în această zonă. 

Datorită amplasării pensiunii  în mijlocul satului, aici ai parte de o adevărată lecție de viață la țară. Mugetul vacilor, lătratul câinilor, cântecul cocoșilor în zorii zilei, cotcodăcitul găinilor asigură fondul sonor alături de multe alte necuvântătoare. Mireasma ierbii înrourate de picurii repezi ai unei ploi de vară, ce te îmbie să ieși desculț la o plimbare, aromatizată de fuioarele de fum scăpătate din coșurile caselor din jur, ba chiar și cu o mireasmă, discret adusă pe aripi de vânt, de la grajdurile gospodăriilor vecine, toate laolaltă fac parte din rețeta succesului acestei pensiuni amplasate în mijlocul acestui sat bănățean ce încearcă să se trezească la viață. Această pensiune poate fi considerată, ea însăși, dovada vie a acestui fapt. Odată ce ieși pe poarta acestei pensiuni, pătrunzi într- o altă lume, o lume aflată în convalescență. Cinci zile am stat în Sasca Română. Ne întorceam, rupți, din drumeție, și cu toate astea, după ce ne făceam siesta pe unul din leagănele din curte, nu puteam rezista tentației de a lua la pas aleile pietruite, pigmentate din loc în loc cu câte un petec de verdeață, străbătând în lung și în lat satul. O liniște aparte plutește peste tot în aer. Nu tu oameni pe stradă, ici colo câte o mașină în fața unei case, un pic mai îngrijite. Îmi aduceam aminte de western- urile pe care le vedeam în copilărie la televizor, în care acțiunea se petrecea în câte un oraș părăsit în care nelegiuiții făceau legea. 

Ooo! Ajungem în capătul străzii ce duce spre traseul tunelurilor, un magazin de suveniruri! Modest ce- i drept, dar este și așa ceva. Un magnet, o farfurioară, o sticlă de apă minerală, ca- n tranziție. 
La umbra casei, un cocoș le ținea o predică câtorva găini ce ”tundeau” sârguincioase iarba de pe lângă casă. 

                                     

Imediat la dreapta, un drum, ce se vede că nu este prea des folosit datorită pâlcurilor mari de iarbă ce parcă încearcă să- l ascundă, ne atrage atenția. Ce- avem altceva de făcut? Trecem prin tunelul creat de câteva pâlcuri de arbuști amestecați cu câțiva pomi fructiferi și .... Parcă trecusem prin acel portal verde într- o altă dimensiune. Preț de câteva clipe am rămas mut. 

                               

Mi- aș fi dorit să- mi fi petrecut copilăria prin aceste locuri. Sunt conștient că lucrurile nu sunt așa de simple precum par. Privilegiul de a avea un loc la acest spectacol al naturii este plătit cu foarte multă muncă. Și mai ales cu foarte multe neajunsuri. Asta fiindcă trăim în România.
Prea puțin timp, cinci zile! Facem cale întoarsă și, după cevaaa timp petrecut în această armonie de culori și de miresme ce trezesc în tine sentimente de bunăvoie și veselie de care ar trebui să se bucure orice om de pe Pământ, portalul verde ne aduce înapoi, exact în același loc de unde pornisem.  În același loc gri, în care o liniște apăsătoare face ca totul să pară și mai închis și mai misterios. Nici țipenie de om.

O altă Dacia, parcată în fața unei case noi, se pare, netencuite, caută parcă să ne întărească convingerea că suntem într- un loc blocat undeva în timp.

Suntem pe o stradă paralelă cu cea pe care suntem noi cazați. Un grup de copii, se vedea că nu sunt localnici ne indică faptul că suntem în apropierea Pensiunii Cheile Nerei, o altă alternativă la cazare și o altă dovadă vie că nu suntem într- o lume împietrită. 

Ne continuăm drumul nostru prin Sasca Română, de fapt am efectuat o buclă în jurul pensiunii noastre. Dacă oamenii sunt scumpi la vedere, nu același lucru îl pot spune despre necuvântătoarele ce ne- au ieșit în cale. Adevărate fotomodele :).

Când să încheiem bucla, să intrăm din nou pe strada noastră, atenția ne- a fost atrasă de două grupuri de copii ce veneau din afara satului. Hai să vedem de unde vin aceștia, ne- am zis, mai ales că din coama dealului un adevărat vacarm tulbura, de- a dreptul, acea liniște misterioasă ce ne însoțise pe durata incursiunii noastre prin sat. Drumul ce urcă ușor îți crează impresia că ieși din sat, însă când aproape ajungem pe culmea dealului constatăm că vatra satului continuă și se pierde în pădurea ce îmbracă valea următoare. Tot atunci am elucidat și misterul letargiei ce domnea pe aleile satului.