Urmează firul jurnalului de călătorie >>>
A venit și clipa asta.
De câte ori treceam cu trenul pe Valea Prahovei nu mai aveam altă grijă decât să îmi zgâiesc ochii pe crestele Bucegilor în căutarea ei. Eram fascinat de ea. Odată, îmi amintesc, plafonul de nori era atât de jos, încât masivul nu se mai vedea, iar crucea părea că plutește pe nori. Am mai avut o tentativă să ajungem la ea. Era la începutul lunii mai, în 2005. Am urcat cu telelecabina din Bușteni hotărâți să ajungem la Cruce. Am abandonat ideea din cauza stratului de zăpadă ce nu se lăsa cu nici un chip convinsă că se terminase demult iarna și se încăpățâna să acopere culmile Bucegilor. Ne- am mulțumit cu o ciorbă caldă la cabana Babele și cu câteva fotografii cu piesele de rezistență de la fața locului.
De câte ori treceam cu trenul pe Valea Prahovei nu mai aveam altă grijă decât să îmi zgâiesc ochii pe crestele Bucegilor în căutarea ei. Eram fascinat de ea. Odată, îmi amintesc, plafonul de nori era atât de jos, încât masivul nu se mai vedea, iar crucea părea că plutește pe nori. Am mai avut o tentativă să ajungem la ea. Era la începutul lunii mai, în 2005. Am urcat cu telelecabina din Bușteni hotărâți să ajungem la Cruce. Am abandonat ideea din cauza stratului de zăpadă ce nu se lăsa cu nici un chip convinsă că se terminase demult iarna și se încăpățâna să acopere culmile Bucegilor. Ne- am mulțumit cu o ciorbă caldă la cabana Babele și cu câteva fotografii cu piesele de rezistență de la fața locului.
Ah, ce tineri și frumoși mai eram! :)
La fel ca și cu un an în urmă, care a fost foarte aglomerat, examene la BAC, la facultate, ... și în această vară, din cu totul alte motive, ne mulțumim doar cu o vacanță de câteva zile la munte. Inițial eram chitit pe Canionul Șapte Scări, Brașov. Dintr- una într- alta, tot căutând cazare pentru acesta, cum răsfoiam eu așa filele ”cărții” noastre de căpătâi, Google, dau peste Babe. Hop, și Sfinxul! Hop, și Crucea de pe Caraiman! Căci toate sunt îngrămădite acolo ...:) Gata mi- am zis, acum e momentul, dar nu dinspre Bușteni. Urcatul cu telecabina din Bușteni este o adevărată loterie. Eram pățiți deja din 2014, noiembrie. Am contactat pe net câteva locații de cazare în zona Padina- Peștera Ialomiței. Răspuns am primit doar de la hotelul Peștera. Scump, dar face, mi- am zis. Cunoșteam locația încă din 1995, când am coborât pe Valea Dorului până la Peștera Ialomiței, în formula de doi, bineînțeles :). Urcasem cu telecabina din Sinaia la Cota 2000. Voiam să vizităm Peștera Ialomiței, care, de altfel, a fost un fiasco pentru că la vremea aceea era vai de capul ei, nu ca acum. Hotelul Peștera era varianta de rezervă în cazul în care nu ne încadram în timp cu ultima plecare a telecabinei de la Peșteră pe Platoul Babele, de unde urma să coborâm la Bușteni unde eram deja cazați, la Silva.
Zona, nu mai spun, ne era proaspătă în memorie după offroad- ul din toamna lui 2014: Podu' cu Florile, Lacul Bolboci, Cheile Tătarului, Peștera Ialomiței plus multe alte tablouri de neuitat, printre care și cel al Crucii de pe Caraiman văzută dintr- un alt unghi decât cel din care o vedeam de obicei.
Zis și făcut. Rezervăm trei nopți la hotel Peștera cu o lună înainte, să fim siguri. 1 iulie fiind ziua ultimului examen din anul întâi pentru fiul nostru, trebuie să ne abatem prin București. De aici aveam două variante: prin Sinaia, pe DN1, ori prin Târgoviște pe DN71. Ca să evităm aglomerația de început de weekend de pe DN1, am ales a doua variantă, chit că era puțin mai lungă. Nu înainte de a mă interesa de starea lui DN71, de la Târgoviște spre Sinaia. Acum după ce le- am încercat pe ambele pot să spun că cei 5 km până la Sinaia, de la bifurcația care dă spre Peșteră, sunt chiar mai nașpa decât cei vreo 40 de km de la Târgoviște. Pentru cei interesați de drumuri, puteți viziona ”Vacanțe în România- Drumuri”, un playlist de pe canalul meu de Youtube. De fapt în aceste filmulețe am vrut să surprind partea frumoasă a drumurilor, faptul că se merită să le străbați. Starea acestora poate evolua în mai rău de la un moment la altul, în mai bine mai rar.
Una peste alta, la ora 4 ale amiezii ne instalăm în cameră, iar primul lucru pe care îl facem, ieșim pe balcon. Drept în față avem parte de o adevărată operă de artă în care este oglindită Valea Cocorei,
Pe fundalul ei o mai veche cunoștință, acum îi cunosc și numele, Cascada Obârșia Ialomiței, acel șuvoi de apă pe care îl imortalizasem în 2014, când îmi exprimasem dorința de a ajunge vreodată la el.
Ca o paranteză, așa, în ziua următoare mi- am și îndeplinit dorința. Tot atunci am aflat că tot în direcția aceea se află și Vf. Omu, care nu este vizibil de aici. În plan ceva mai apropiat, stația telecabinei de la Peșteră.
Undeva în dreapta, spre nord- est, la capătul cablurilor telecabinei, îmi întind 300- le, Vârful Baba Mare. Acum mă dau atotștiutor.
iar printre ramurile brazilor ce împresoară hotelul, nu poți să nu recunoști Cabana Babele. Asta chiar știam de ea.
Da, chiar își merită toți banii și după ce ne potolim puțin foamea pe Terasa cu Soare a hotelului (surprinzător prețurile sunt chiar rezonabile pentru o astfel de locație, comparându- le cu o terasă din comuna Galați), ieșim prin împrejurimi să ne dezmorțim oasele după o zi de mers cu mașina. Chiar în parcarea hotelului o domniță, cu un copil de mână, ne îmbie cu un coșuleț de mure. Încercăm și noi să ne potolim pofta cu unul, și purcedem la drum.
Imediat ce coborâm aleea de la Peștera, trecem pe lângă o vilă cochetă, Octavian (încercasem și aici o rezervare),
după care începem să ne punem la curent cu realitatea din teren.
Traseul spre Cabana Piatra Arsă: o oră și jumătate,
ne mai facem un selfie, nu?
Țup, țup, dar ce avem noi aicea? Un iepuraș dolofan țopăie pe crestele munților, în direcția Platoului Padina, exact în spatele nostru. Aveți un strop de imaginație, nu? :)
Sus pe creste, de la stânga la dreapta se distinge o parte din Sfinx, Cabana Babele și stâlpii liniei telegondolei.
Dincolo de acești munți este stațiunea turistică Bușteni, județul Prahova. Aici suntem în Moroieni, județul Dâmbovița, de aici poate și explicația drumului mult mai prost de la Sinaia, despre care vă spuneam mai înainte, zic eu, nu?
Ne punem la curent cu programul telecabinei, care diferea puțin față de ce știam noi de pe net, ultima telecabină fiind la 15.30 și nu la 17.30, iar prețul la biletul dus- întors fiind 20+ 20 lei, și nu de 30 lei. Nu ne- am mirat, doar suntem în România. Convingerea ne este întârită mai ales când, așa din senin, în întreaga Vale începe să răsune niște acorduri de muzică populară muntenească. Doi cocalari de Dâmbovița, trecuți de 50 de ani, zic eu, nu s- au mulțumit să se oprească cu mașina în parcarea din dreptul stației telecabinei. Au vrut ei să fie, așa, mai în sânul naturii, și s- au instalat în centrul poienii din Valea Cocorei, lângă semnele indicatoare, de care eram și noi interesați.
Un peugeot 406, DB 86 ZAH, să le dau numărul poate roșesc și ei un pic, o adevărată scenă mobilă, cu stație, cu microfon la care își făceau dedicație unul la altul, dotați cu de toate. După cum se vede, nu au avut nici o problemă cu ploile ce aveau să- i ude în zilele următoare, căci au fost câteva. Liniște s- a făcut abia duminică. Tot timpul m- am întrebat de ce doamne iartă- mă mai este acel punct de jandarmerie de lângă stația telecabinei? Or fi fost și ei liberi sau în vacanță de cealaltă parte a muntelui?
Într- adevăr aceste bogății oferite de natură sunt ale noastre, ale tuturor. Fiecare dintre noi consideră că are dreptul la o bucățică din ele. Însă cred că ar trebui să ne gândim să le păstrăm cât mai pure. Ar trebui să ne curățăm bocancii când intrăm în astfel de decoruri.
Ne- am lămurit noi cum stau lucrurile, după care am ieșit din vacarmul provocat de aceștia îndreptându- ne către cuibul nostru din următoarele 4 zile.
Pensiunea Valea Cocorei, care se vede și din balconul nostru,
Hotel Peștera, care cred că se ridică la pretențiile acestui decor oferit de Parcul Natural Bucegi.
Oboseala începe să- și spună cuvântul. Totuși nu ne dăm bătuți așa de ușor, și înainte de cina care urma să încheie această zi, facem câteva ture de piscină, ne bălăcim puțin în jacuzzi după care transpirăm un pic și la saună. Că de, intră în preț, nu? :)
Soarele se pitește încetișor în spatele munților,
și în cele din urmă nu se mai aude nici muzica cocalarilor din vale.
Am emoții pentru mâine, de fapt pentru tot sejurul nostru. Toate prognozele, în special cea de la Omu, preconizează șanse de precipitații de 50% pentru sâmbătă, iar pentru duminică numai 80% :). Nu mai punem la socoteală ziua de luni, când ne întoarcem. Atunci e jelanie. Măcar prima zi, pe drum am fost însoțiți de soare.
Vrem să ajungem și la Vf. Omu și la Crucea Eroilor de pe Caraiman.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu