sâmbătă, 9 iulie 2016

Călimănești- Schitul Ostrov

Iulie 2014 Itinerariu de vacanță: Târgoviște- Dubova- Sasca Română- Târgu-Jiu- Călimănești-Căciulata

<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

După o binemeritată bălăceală în piscinele de la Casa Românească și un prânz copios, alegem să ne facem siesta luând la pas stațiunea cu împrejurimile ei. Începem prin a ne întoarce la Călimănești, nu pe jos, ci cu transportul în comun al stațiunii, care este bine pus la punct.
Ajungem în scurt timp în Călimănești. Coborâm în fața bătrânului Hotel Central, emblema acestei părți a stațiunii.prima parte a stațiunii.


De  aici traversăm strada și urmăm indicatorul către Schitul Ostrov,

o mânăstire de maici ridicată pe o insulă situată în mijlocul lacului de acumulare al hidrocentralei Călimănești, de pe râul Olt. În amonte, după nici trei kilometri este Căciulata.


Biserica mănăstirii are o istorie ce datează din secolul al XIV-lea, în paginile căreia se regăsesc personaje importante din istoria Țării Românești. Între anii 1520- 1521 aceasta a fost rezidită, fiind ctitorită de soția domnitorului Neagoe Basarab. Muzeul de Artă al României găzduiește și astăzi câteva icoane pictate din acele timpuri, când datorită faptului că biserica a fost sfințită nezugrăvită, acestea ce au servit pentru cult în prima fază. Pictura altarului, executată între anii 1752- 1760, este de o remarcabilă valoare artistică. În anul 1940 mănăstirea renaște după ce chiliile și clădirile existente fuseseră distruse de un incendiu, la 22 decembrie 1838. După mai multe restaurări ale acestui lăcaș de cult, în care credința ortodoxă a fost slujită de- a lungul vremii de călugărițe, acesta a fost în pericol de a fi înghițit de apele Oltului, odată cu construirea hidrocentralei Călimănești, care făcea parte, în anii '70 dintr- un amplu plan de exploatare a resurselor oferite de albia râului Olt. Ceva mai indulgente pe acea vreme, autoritățile au decis ca biserica Schitului Ostrov să fie supraînălțată împreună  cu o parte din Insula Ostrov din Călimănești cu aproximativ 6 metri, pentru a nu dispărea în adâncurile lacului de acumulare. Astfel, întregul ansamblu insular ce găzduiește laolaltă mănăstirea reclădită din temelii și un parc de agrement, ce cuprinde un număr considerabil de specii de arbori, arbuști și trandafiri, îi desfată pe turiștii stațiunii Călimănești- Căciulata. După cum am observat, între timp, față de 2008, a apărut o poartă de lemn , imediat ce treci podul pe insulă, semn că întreaga insulă face parte din domeniul mănăstirii,


plus un panou ce te avertizează că cineva este cu ochii pe tine.




Lăsăm la o parte răutățile ce ne încețoșează mințile și pășim pentru a II-a oară în această oază de spiritualitate.



  





Chiar simțeam nevoia de câteva minute de liniște în suflet. 

2 comentarii:

  1. credem in Caliman avem semn pe maini de la Caliman, avem chitanta PFA bisericeasca in dulap aici camera toti 1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere
  2. sinteminchinati afierositi lui Ienachita semne chipuri este voia planului meu cadastru constructii la Ienachita eu parintii sotul sa vada ,,literele,,1900-vesnic.

    RăspundețiȘtergere