Februarie 2017 Itinerariu de vacanță: Potlogi- Călimănești-Căciulata
Urmează firul jurnalului de călătorie >>>
14 februarie, Tablou de iarnă- Ansamblul Palatului Brâncovenesc din Potlogi, Dâmbovița
Am ajuns aici, pur și simplu, din întâmplare. Așa suntem noi românii, nu ne place să promovăm lucrurile bune care se fac în țara asta. Și dacă pomenim de ceva anume, neapărat trebuie combinat cu ceva corupție, conspirație, ceva să umbrească strălucirea acestuia.
Am ajuns aici, pur și simplu, din întâmplare. Așa suntem noi românii, nu ne place să promovăm lucrurile bune care se fac în țara asta. Și dacă pomenim de ceva anume, neapărat trebuie combinat cu ceva corupție, conspirație, ceva să umbrească strălucirea acestuia.
Știam de Palatul de la Mogoșoaia din București construit de Constantin Brâncoveanu, pe care nu l- am vizitat niciodată chiar dacă am fost de atâtea ori în capitală, știam de o altă ctitorie de seamă a domnului martir, de Mănăstirea Horezu, căreia i- am trecut pragul de două ori până acum. Însă de Potlogi, nu auzisem nimic.
În urmă cu mai bine de 3 secole, cu mijloacele de transport din acea epocă, drumul ce lega principalele orașe și puncte strategice ale Țării Românești, Târgoviște și București, de aproape 80 de kilometri era destul de istovitor. În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu politica de independență față de Poartă a avut ca principal obiectiv refacerea orașului Târgoviște și restabilirea aici a reședinței de scaun după ce Curtea Domnească a fost trecută prin foc și sabie de oștile turco- tătare și dărâmată din ordinul Porții în 1659 pentru a- i sili pe domnii Țării Românești să își stabilească reședința doar în București. Constantin Brâncoveanu făcea des drumul între reședința de vară a țării, Târgoviște și cea de iarnă, București. Și asta, timp de un sfert de secol (1688- 1714), cât a condus destinele Țării Românești. Așa a ajuns ca Potlogi, unde domnitorul avea o moșie impresionantă, aflat la jumătatea drumului ce lega cele două capitale ale Țării Românești să se constituie într- o emblemă a stilului brâncovenesc, aici fiind ctitorit, la 1698, primul palat al domnitorului Constantin Brâncoveanu, ce urma să fie lăsat moștenire primului său fiu, Constantin. Întreg ansamblul se întinde pe o suprafață de 23 de hectare. Chiar dacă turcii l- au numit pe viață domnitor al Țării Românești, Constantin Brâncoveanu cade în dizgrație și este ucis împreună cu fiii săi în 1714. Atunci palatul a fost devastat de turcii ce căutau aurul și comorile celui supranumit de ei ”Altan bey” (prințul aurului). De-a lungul timpului istoria este vitregă cu această primă ctitorie, după moartea ultimilor moștenitori ai lui Brâncoveanu, intră în posesia familiei Bibescu, iar la începutul secolului 20, doar o parte din zidurile înconjurătoare ale incintei mai aminteau de Palatul Brâncovenesc, care a fost devastat devenind o ruină. Lucrările de renovare a clădirii, demarate în 1954, au fost sistate în 1979, după o vizită a Elenei Ceaușescu. Interesul față de această reședință a fost scăzut și după 1989 cât a fost sub oblăduirea Ministerului Culturii. La ora actuală Ansamblul Brâncovenesc Potlogi este reabilitat, rod al muncii depuse în decurs de patru ani grație unui program de dezvoltare al turismului în zonă. La baza refacerii clădirilor au stat studierea cărților vechi, a izvoarelor istorice și opiniile istoricilor. Astfel a renăscut acest reper al arhitecturii brâncovenești care cuprinde: curtea, grădina, palatul, biserica, zidul curții și o parte din casa veche.
După 1 an și trei luni de la inaugurare ajungem și noi la poarta ansamblului brâncovenesc din Potlogi, pur și simplu întâmplător. Zidul de cărămidă roșie și varul alb cu care este văruită poarta trădează restaurarea recentă la care a fost supus. Undeva în dreapta intrării se află bustul domnitorului Constantin Brâncoveanu, sculptat în marmură albă, care a fost dezvelit în 2014, când s- au împlinit 300 de ani de la moartea domnitorului.
Lăsăm mașina printre nămeți, în parcarea generoasă de la baza zidurilor, iar în drum spre poarta mare de lemn aruncăm o privire pe plăcuțele și panourile informative. Da, urma să vedem: Curtea Brâncovenească, ruinele casei vechi, casei slujitorilor, cuhniei și zidul cetății. Ditamai zidul pentru niște ruine, îmi zic.
Mă opintesc cu ceva forță în poarta masivă ce este întredeschisă și- i trecem pragul intrând sub bolta turnului porții. Posibil că dacă făceam acest lucru în urmă cu trei secole, eram luați la întrebări de oștenii ce păzeau reședința domnească. Acum, în locul corpului de gardă se află o casă de bilete și un magazin de suveniruri, iar în locul oștenilor sunt două doamne. Ele urmează să ne însoțească pe toată durata vizitei noastre și să ne zugrăvească adevărate fresce de istorie din perioada de glorie a familiei Brâncovenilor. Trebuie să mai trecem doar de cei doi turnicheți rotativi ce se deschid după ce plătim taxa de vizitare, însă înainte de aceasta fac doi pași înapoi pentru a imortaliza piesa de rezistență, Palatul Brâncovenesc.
Contrar celor citite pe plăcuțele înșiruite pe exteriorul zidurilor nu vizităm niște ruine. Probabil că pe aceste ruine s- au reconstruit, mai bine zis s- au ridicat din cenușă, după cum urma să vedem pe parcursul vizitei un tablou ce înfățișa casa principală la scurt timp după ce fusese omorât domnitorul, când turcii, în căutarea averilor acestuia i- au distrus acoperișul și i- au dărâmat zidurile.
Câteva ore mai devreme, când am și auzit pentru prima oară de existența Palatului Brâncovenesc, văzusem niște fotografii făcute în curtea palatului, alei pietruite, spații verzi, flori. Acum doar zăpadă și câteva petice de alei. Măreția acestui edificiu nu poate fi știrbită nicicum de acest, să- i zicem inconvenient. În prima curte în care deja am intrat, tronează palatul propriu- zis. Până să urcăm pe treptele acestuia, ghidul ne însoțește mai întâi în Cuhnie, locul unde se pregăteau ospețele domnitorului și oaspeților ce- i călcau pragul.
Această clădire, reconstruită din temelie pe ruinele rămase în urma demolării de la sfârșitul secolului al XIX-lea de arendașul moșiei de la Potlogi, iese în evidență încă înainte de a trece pragul porții domeniului, datorită înălțimii sale și a hornului principal și a celor patru aerisiri ce te duc cu gândul la minaretele unei moschei. După ce admirăm mobilierul bucătăriei (destul de modern, în lipsa unuia original), vatra de foc refăcută, și multe alte obiecte și accesorii casnice asemenea celor din perioada de glorie a palatului expuse în vitrine sau pe pereți, traversăm curtea pe lângă casa slujitorilor. Acum după reconstrucție, în locul slujitorilor pot fi cazați turiști în aceste camere, din câte am înțeles.
Vizavi, pe latura opusă a curții principale, în stânga cum intri se află Droșcăria, o construcție ridicată pe baza descoperirilor arheologice, ce reprezintă atelierul de trăsuri. În prezent aici sunt expuse câteva modele de trăsuri, scule folosite pentru confecționarea și repararea acestora sau pentru meseria de potcovar, reprezentative ale acelor vremuri. Tot aici sunt expuse o serie de tablouri și panouri în care este prezentată o evoluție a trăsurilor în Europa.
Aici se va încheia vizita noastră ceva mai târziu, după ce vom vizita piesa de rezistență a acestui ansamblu arhitectural din Potlogi, Palatul Brâncovenesc, pe care îl admirăm și din acest unghi.
O clădire impresionantă, pe care o vizităm după un itinerariu bine stabilit, însoțiți de cele două doamne, foarte amabile, care fac și mai frumoasă această vizită, datorită informațiilor pe care ni le expun rând pe rând, pentru fiecare încăpere căreia îi trecem pragul. După ce admirăm încă o dată curtea domnească, de data aceasta din foișorul din capătul scării de acces în palat, ornate cu elemente sculpturale specifice brâncovenești asemănătoare cu cele de la Horezu,
intrăm într- un hol din care spre stânga, urmând oarecum un circuit circular, trecem pe rând prin sala de oaspeți, biroul de lucru al domnitorului, sala tronului, camera privată a domnitorului, umblătoare (toaleta) și ajungem în loggia de pe partea de nord a palatului. Un balcon mult mai spațios decât foișorul de pe sud de unde am admirat curtea principală. De aici avem vedere la grădinile ce înfrumusețează ce- a de- a doua curte. Exact, aici erau făcute fotografiile văzute ceva mai devreme. Vara este o splendoare. Mi- aș dori să- mi servesc aici cafeaua într- o dimineață de vară.
Curtea din fața palatului era curtea de primire, iar aceasta era grădina palatului de care se bucura doar familia domnitorului și invitații săi. Înainte vreme, grădina era mărginită la nord de un iaz. Acum este doar un pârâu pe care este construit un pod, ridicat în urma lucrărilor de reconstrucție alături de multe alte amenajări peisagistice ce încearcă să redea faima de care se bucura în urmă cu 3 secole.
De aici ne continuăm turul cu camera chelarului, camera doamnei și camera copiilor unde ne sunt prezentate date biografice ale familiei Brâncoveanu, ditamai arborele genealogic retezat cu atâta cruzime de dorința de mărire a vrășmașilor săi. Începem să coborâm mai multe trepte. Nu- i greu să- ți dai seama că ești undeva sub nivelul solului. Nu înțeleg o iotă din ceea ce ne înconjoară. Suntem într- o cameră amenajată cu un mobilier ce pare a fi din alt film. Săptămâna ”Școala altfel” vine un răspuns la întrebare, de la ghid. Cei ce au pus bazele acestei ample lucrări de reconstrucție al edificiului s- au gândit și cum pot să valorifice la maxim potențialul acestuia atrăgând aici organizarea diverselor activități școlare și nu numai, după cum urmează să ne lămurim pe deplin când pătrundem în Pivniță. Amenajarea acesteia este monumentală, patru compartimente situate în jurul unui stâlp masiv situat în centrul încăperii ce sprijină tot atâtea calote de cărămidă. Pe pereți sunt înșirate mai multe panouri informative și vitrine care continuă prezentarea acestui edificiu. Aici sunt aliniate mai multe mese și scaune unde se pot desfășura diferite activități. Misterul este sporit de lumina ce se furișează prin ferestrele aflate la nivelul solului.
Ieșim în cele din urmă din nou la lumină, cu promisiunea că voi ajunge acasă și voi încerca și eu să aduc la cunoștință lumii de acest miracol ce s- a înfăptuit la Potlogi.
Pe latura estică, în afara zidurilor ce mărginesc curtea de primire se află biserica închinată Sf. Dimitrie, prima construcție ctitorită de Constantin Brâncoveanu după achiziția moșiei din Potlogi, ridicată cu 15 ani înainte de inaugurarea palatului.
Curiozitatea ne îndrumă pașii spre arcul din zidul impecabil ce delimitează curtea principală la vest de o altă curte, mai mică.
Cea de- a treia curte, Curtea Slujitorilor. Comunică la rândul ei cu cea a grădinilor, trecerea făcându- se printr- o altă deschizătură arcuită din zidul ce le desparte.
Nu mai pângărim și noi stratul de omăt ce se lasă cu greu dus rezistând mângâierii razelor soarelui. Doar cât îmi strecor obiectivul pe sub arcul din zid.
Nu ne rămâne decât să ne imaginăm explozia de culoare ce va răbufni peste câteva săptămâni în această oază de relaxare și ne încheiem aici incursiunea noastră la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi.
În urmă cu mai bine de 3 secole, cu mijloacele de transport din acea epocă, drumul ce lega principalele orașe și puncte strategice ale Țării Românești, Târgoviște și București, de aproape 80 de kilometri era destul de istovitor. În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu politica de independență față de Poartă a avut ca principal obiectiv refacerea orașului Târgoviște și restabilirea aici a reședinței de scaun după ce Curtea Domnească a fost trecută prin foc și sabie de oștile turco- tătare și dărâmată din ordinul Porții în 1659 pentru a- i sili pe domnii Țării Românești să își stabilească reședința doar în București. Constantin Brâncoveanu făcea des drumul între reședința de vară a țării, Târgoviște și cea de iarnă, București. Și asta, timp de un sfert de secol (1688- 1714), cât a condus destinele Țării Românești. Așa a ajuns ca Potlogi, unde domnitorul avea o moșie impresionantă, aflat la jumătatea drumului ce lega cele două capitale ale Țării Românești să se constituie într- o emblemă a stilului brâncovenesc, aici fiind ctitorit, la 1698, primul palat al domnitorului Constantin Brâncoveanu, ce urma să fie lăsat moștenire primului său fiu, Constantin. Întreg ansamblul se întinde pe o suprafață de 23 de hectare. Chiar dacă turcii l- au numit pe viață domnitor al Țării Românești, Constantin Brâncoveanu cade în dizgrație și este ucis împreună cu fiii săi în 1714. Atunci palatul a fost devastat de turcii ce căutau aurul și comorile celui supranumit de ei ”Altan bey” (prințul aurului). De-a lungul timpului istoria este vitregă cu această primă ctitorie, după moartea ultimilor moștenitori ai lui Brâncoveanu, intră în posesia familiei Bibescu, iar la începutul secolului 20, doar o parte din zidurile înconjurătoare ale incintei mai aminteau de Palatul Brâncovenesc, care a fost devastat devenind o ruină. Lucrările de renovare a clădirii, demarate în 1954, au fost sistate în 1979, după o vizită a Elenei Ceaușescu. Interesul față de această reședință a fost scăzut și după 1989 cât a fost sub oblăduirea Ministerului Culturii. La ora actuală Ansamblul Brâncovenesc Potlogi este reabilitat, rod al muncii depuse în decurs de patru ani grație unui program de dezvoltare al turismului în zonă. La baza refacerii clădirilor au stat studierea cărților vechi, a izvoarelor istorice și opiniile istoricilor. Astfel a renăscut acest reper al arhitecturii brâncovenești care cuprinde: curtea, grădina, palatul, biserica, zidul curții și o parte din casa veche.
După 1 an și trei luni de la inaugurare ajungem și noi la poarta ansamblului brâncovenesc din Potlogi, pur și simplu întâmplător. Zidul de cărămidă roșie și varul alb cu care este văruită poarta trădează restaurarea recentă la care a fost supus. Undeva în dreapta intrării se află bustul domnitorului Constantin Brâncoveanu, sculptat în marmură albă, care a fost dezvelit în 2014, când s- au împlinit 300 de ani de la moartea domnitorului.
Lăsăm mașina printre nămeți, în parcarea generoasă de la baza zidurilor, iar în drum spre poarta mare de lemn aruncăm o privire pe plăcuțele și panourile informative. Da, urma să vedem: Curtea Brâncovenească, ruinele casei vechi, casei slujitorilor, cuhniei și zidul cetății. Ditamai zidul pentru niște ruine, îmi zic.
Mă opintesc cu ceva forță în poarta masivă ce este întredeschisă și- i trecem pragul intrând sub bolta turnului porții. Posibil că dacă făceam acest lucru în urmă cu trei secole, eram luați la întrebări de oștenii ce păzeau reședința domnească. Acum, în locul corpului de gardă se află o casă de bilete și un magazin de suveniruri, iar în locul oștenilor sunt două doamne. Ele urmează să ne însoțească pe toată durata vizitei noastre și să ne zugrăvească adevărate fresce de istorie din perioada de glorie a familiei Brâncovenilor. Trebuie să mai trecem doar de cei doi turnicheți rotativi ce se deschid după ce plătim taxa de vizitare, însă înainte de aceasta fac doi pași înapoi pentru a imortaliza piesa de rezistență, Palatul Brâncovenesc.
Contrar celor citite pe plăcuțele înșiruite pe exteriorul zidurilor nu vizităm niște ruine. Probabil că pe aceste ruine s- au reconstruit, mai bine zis s- au ridicat din cenușă, după cum urma să vedem pe parcursul vizitei un tablou ce înfățișa casa principală la scurt timp după ce fusese omorât domnitorul, când turcii, în căutarea averilor acestuia i- au distrus acoperișul și i- au dărâmat zidurile.
Câteva ore mai devreme, când am și auzit pentru prima oară de existența Palatului Brâncovenesc, văzusem niște fotografii făcute în curtea palatului, alei pietruite, spații verzi, flori. Acum doar zăpadă și câteva petice de alei. Măreția acestui edificiu nu poate fi știrbită nicicum de acest, să- i zicem inconvenient. În prima curte în care deja am intrat, tronează palatul propriu- zis. Până să urcăm pe treptele acestuia, ghidul ne însoțește mai întâi în Cuhnie, locul unde se pregăteau ospețele domnitorului și oaspeților ce- i călcau pragul.
Această clădire, reconstruită din temelie pe ruinele rămase în urma demolării de la sfârșitul secolului al XIX-lea de arendașul moșiei de la Potlogi, iese în evidență încă înainte de a trece pragul porții domeniului, datorită înălțimii sale și a hornului principal și a celor patru aerisiri ce te duc cu gândul la minaretele unei moschei. După ce admirăm mobilierul bucătăriei (destul de modern, în lipsa unuia original), vatra de foc refăcută, și multe alte obiecte și accesorii casnice asemenea celor din perioada de glorie a palatului expuse în vitrine sau pe pereți, traversăm curtea pe lângă casa slujitorilor. Acum după reconstrucție, în locul slujitorilor pot fi cazați turiști în aceste camere, din câte am înțeles.
Vizavi, pe latura opusă a curții principale, în stânga cum intri se află Droșcăria, o construcție ridicată pe baza descoperirilor arheologice, ce reprezintă atelierul de trăsuri. În prezent aici sunt expuse câteva modele de trăsuri, scule folosite pentru confecționarea și repararea acestora sau pentru meseria de potcovar, reprezentative ale acelor vremuri. Tot aici sunt expuse o serie de tablouri și panouri în care este prezentată o evoluție a trăsurilor în Europa.
Aici se va încheia vizita noastră ceva mai târziu, după ce vom vizita piesa de rezistență a acestui ansamblu arhitectural din Potlogi, Palatul Brâncovenesc, pe care îl admirăm și din acest unghi.
O clădire impresionantă, pe care o vizităm după un itinerariu bine stabilit, însoțiți de cele două doamne, foarte amabile, care fac și mai frumoasă această vizită, datorită informațiilor pe care ni le expun rând pe rând, pentru fiecare încăpere căreia îi trecem pragul. După ce admirăm încă o dată curtea domnească, de data aceasta din foișorul din capătul scării de acces în palat, ornate cu elemente sculpturale specifice brâncovenești asemănătoare cu cele de la Horezu,
intrăm într- un hol din care spre stânga, urmând oarecum un circuit circular, trecem pe rând prin sala de oaspeți, biroul de lucru al domnitorului, sala tronului, camera privată a domnitorului, umblătoare (toaleta) și ajungem în loggia de pe partea de nord a palatului. Un balcon mult mai spațios decât foișorul de pe sud de unde am admirat curtea principală. De aici avem vedere la grădinile ce înfrumusețează ce- a de- a doua curte. Exact, aici erau făcute fotografiile văzute ceva mai devreme. Vara este o splendoare. Mi- aș dori să- mi servesc aici cafeaua într- o dimineață de vară.
Curtea din fața palatului era curtea de primire, iar aceasta era grădina palatului de care se bucura doar familia domnitorului și invitații săi. Înainte vreme, grădina era mărginită la nord de un iaz. Acum este doar un pârâu pe care este construit un pod, ridicat în urma lucrărilor de reconstrucție alături de multe alte amenajări peisagistice ce încearcă să redea faima de care se bucura în urmă cu 3 secole.
De aici ne continuăm turul cu camera chelarului, camera doamnei și camera copiilor unde ne sunt prezentate date biografice ale familiei Brâncoveanu, ditamai arborele genealogic retezat cu atâta cruzime de dorința de mărire a vrășmașilor săi. Începem să coborâm mai multe trepte. Nu- i greu să- ți dai seama că ești undeva sub nivelul solului. Nu înțeleg o iotă din ceea ce ne înconjoară. Suntem într- o cameră amenajată cu un mobilier ce pare a fi din alt film. Săptămâna ”Școala altfel” vine un răspuns la întrebare, de la ghid. Cei ce au pus bazele acestei ample lucrări de reconstrucție al edificiului s- au gândit și cum pot să valorifice la maxim potențialul acestuia atrăgând aici organizarea diverselor activități școlare și nu numai, după cum urmează să ne lămurim pe deplin când pătrundem în Pivniță. Amenajarea acesteia este monumentală, patru compartimente situate în jurul unui stâlp masiv situat în centrul încăperii ce sprijină tot atâtea calote de cărămidă. Pe pereți sunt înșirate mai multe panouri informative și vitrine care continuă prezentarea acestui edificiu. Aici sunt aliniate mai multe mese și scaune unde se pot desfășura diferite activități. Misterul este sporit de lumina ce se furișează prin ferestrele aflate la nivelul solului.
Ieșim în cele din urmă din nou la lumină, cu promisiunea că voi ajunge acasă și voi încerca și eu să aduc la cunoștință lumii de acest miracol ce s- a înfăptuit la Potlogi.
Pe latura estică, în afara zidurilor ce mărginesc curtea de primire se află biserica închinată Sf. Dimitrie, prima construcție ctitorită de Constantin Brâncoveanu după achiziția moșiei din Potlogi, ridicată cu 15 ani înainte de inaugurarea palatului.
Curiozitatea ne îndrumă pașii spre arcul din zidul impecabil ce delimitează curtea principală la vest de o altă curte, mai mică.
Cea de- a treia curte, Curtea Slujitorilor. Comunică la rândul ei cu cea a grădinilor, trecerea făcându- se printr- o altă deschizătură arcuită din zidul ce le desparte.
Nu mai pângărim și noi stratul de omăt ce se lasă cu greu dus rezistând mângâierii razelor soarelui. Doar cât îmi strecor obiectivul pe sub arcul din zid.
Pentru a ajunge totuși și în curtea grădinii, să călcăm pe urmele pașilor celor de viță nobilă, ne strecurăm prin stânga palatului.
Nu ne rămâne decât să ne imaginăm explozia de culoare ce va răbufni peste câteva săptămâni în această oază de relaxare și ne încheiem aici incursiunea noastră la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi.
La plecare vizităm și magazinul de suveniruri de la poartă, unde le mulțumim celor două doamne drăguțe ce ne- au însoțit pe cărările istoriei familiei brâncovenilor.
De aici ne urcăm în mașină și pornim mai departe spre Călimănești- Căciulata. Ieșim în A1 la capătul căreia ne mai abatem încă o dată la Curtea de Argeș.
Aa, înainte de a da pagina aș dori să vă recomand un loc în care puteți înnopta și nu numai, Insieme Grand Resort. Căutând să fragmentez drumul lung până la Călimănești- Căciulata am găsit acest colț de rai. Piscină, SPA, echitație pe un domeniu ce se întinde pe câteva hectare. Nu este munte, nici mare, însă merită încercat. După aproximativ o jumătate de oră pe Dn 7 după ce ieși din București, spre vest, de pe centura de nord iei stânga pe Dj 711A spre comuna Potlogi, Dâmbovița. Imediat ce ieși din Pitaru, pe stânga, se desfășoară resortul. Noi i- am trecut pragul doar pentru a înnopta aici, însă ne-am bucurat pe deplin de priveliștea care este ascunsă privirilor de zidul înalt de la șosea. Nici țipenie de turist, fiindcă era luni. Am avut privilegiul să ne plimbăm pe aleile acoperite de zăpada imaculată ce se așternuse cu câteva zile înainte, și să admirăm întreg complexul într- un peisaj hibernal superb.
Piscina acoperită, cu apă sărată și încălzită, pe care mai mult ca sigur o vom încerca mai devreme sau mai târziu arată impecabil.
Baza sportivă și de agrement de asemenea.
Da, și aici sunt curios. Vom reveni cu siguranță, când totul va fi verde.
Și cățeii.
Răsăritul de soare de care ne- am bucurat de la geamul camerei în care am fost cazați, ne asigură că și această vacanță va fi un succes.
Lăsând la o parte micile stângăcii ale personalului pe care le- am trecut cu vederea, de fapt personal este mult spus, ne- am bucurat că am descoperit această locație, pentru viitor, dar și pentru faptul că aici am aflat de Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi, situat la numai doi kilometri de aici.
De aici ne urcăm în mașină și pornim mai departe spre Călimănești- Căciulata. Ieșim în A1 la capătul căreia ne mai abatem încă o dată la Curtea de Argeș.
Aa, înainte de a da pagina aș dori să vă recomand un loc în care puteți înnopta și nu numai, Insieme Grand Resort. Căutând să fragmentez drumul lung până la Călimănești- Căciulata am găsit acest colț de rai. Piscină, SPA, echitație pe un domeniu ce se întinde pe câteva hectare. Nu este munte, nici mare, însă merită încercat. După aproximativ o jumătate de oră pe Dn 7 după ce ieși din București, spre vest, de pe centura de nord iei stânga pe Dj 711A spre comuna Potlogi, Dâmbovița. Imediat ce ieși din Pitaru, pe stânga, se desfășoară resortul. Noi i- am trecut pragul doar pentru a înnopta aici, însă ne-am bucurat pe deplin de priveliștea care este ascunsă privirilor de zidul înalt de la șosea. Nici țipenie de turist, fiindcă era luni. Am avut privilegiul să ne plimbăm pe aleile acoperite de zăpada imaculată ce se așternuse cu câteva zile înainte, și să admirăm întreg complexul într- un peisaj hibernal superb.
Piscina acoperită, cu apă sărată și încălzită, pe care mai mult ca sigur o vom încerca mai devreme sau mai târziu arată impecabil.
Baza sportivă și de agrement de asemenea.
Da, și aici sunt curios. Vom reveni cu siguranță, când totul va fi verde.
Răsăritul de soare de care ne- am bucurat de la geamul camerei în care am fost cazați, ne asigură că și această vacanță va fi un succes.
Lăsând la o parte micile stângăcii ale personalului pe care le- am trecut cu vederea, de fapt personal este mult spus, ne- am bucurat că am descoperit această locație, pentru viitor, dar și pentru faptul că aici am aflat de Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi, situat la numai doi kilometri de aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu