luni, 11 noiembrie 2013

Pe culmea Transfăgărășanului- Bâlea Lac

Iulie 2013 Itinerariu de vacanță: Transfăgărășan- Alba Iulia- Turda- Cluj Napoca- Parcul Național Retezat- Băile Herculane- Craiova


<<<  Urmează firul jurnalului de călătorie >>>


Până să ajungi în punctul cel mai înalt al Transfăgărășanului, drumul urcă în serpentine trecând printr- o serie de pasaje care- l protejează de eventualele căderi de pietre după care este înghițit de un tunel lung de 887 metri, cel mai lung tunel din România.


18 iulie 2013, aproape zece și jumătate, ieșim din tunelul Bâlea și pătrundem parcă, într- o altă lume. Spre surprinderea noastră totul era învăluit într- o ceață lăptoasă care îți dădea senzația că ne- am întors în timp cu cel puțin un anotimp. După ce ne- am lăsat bagajele la Vila Paltinu, l- am întrebat pe administratorul vilei dacă erau șanse ca ceața să dispară, iar acesta ne- a răspuns tot cu o întrebare: "Ce asta- i ceață?"
Așa am zis și noi. Nimic nu putea să ne stea în cale.  Eram în grafic. La ora 11 eram deja pe malul lacului Bâlea de unde Șaua Caprei abia se întrezărea din ceață.



Cu toate că urcușul nu este așa de ușor ca în prezentări: diferență de nivel 281metri, durata 40 minute, traseul nu era pustiu. Pentru noi este un bun prilej să ne testăm bocancii înainte de Retezat. Am fost plăcut surprins să văd foarte mulți turiști străini, ba chiar la un moment dat chiar mă întrebam dacă mai suntem în România. Rar auzeai vorbindu- se românește.

                             




Lipsa de antrenament și altitudinea își spun cuvântul încă de la început. Cu toate acestea profit și de ferestrele create printre norii de ceață și mai trag câte un cadru. Totul este la superlativ.



Ceața nu se lasă dusă așa de ușor încercând disperată să discrediteze soarele care încearcă timid să se impună și pe partea de nord a Transfăgărășanului.







Un cățel se dă instructor de alpinism:



Și uite- așa, mai în patru labe, mai gâfâind, ajungem pe Șaua Caprei. Coborâm puțin pe versantul opus al crestei și printr- o perdea de ceață distingem luciul Lacului Capra.




Chiar dacă ceața s- a mai împrăștiat în cele din urmă, soarele nu a reușit nicidecum să ne demonstreze că suntem în anotimpul de vară. Acum dădeam gecile jos de pe noi, acum le îmbrăcam.




Cum călătorului îi șade bine cu drumul, unii continuă traseul, iar noi lăsăm în urmă aceste peisaje pe care nu cred că le putem uita vreodată, și pornim înapoi pe drumul pe care am venit. Dacă la urcare abia că mai puteam respira, acum la coborâre simțim cum ni se înmoaie picioarele.



Noi coborâm,


 alții urcă,


 alții contemplă peisajul ....




După sute de poze făcute pe durata traseului, Nikon- ul meu nu se poate abține și continuă să facă ceea ce știe el mai bine:







 



Una peste alta, nu ezita atunci când se ivește prilejul să ajungi prin aceste locuri. Chiar și numai în tranzit. Apropo cazarea este foarte scumpă pentru serviciile oferite, noroc cu priveliștea.



                             

duminică, 10 noiembrie 2013

Transfăgărășanul dinspre Curtea de Argeş / Cascada Capra

Iulie 2013 Itinerariu de vacanță: Transfăgărășan- Alba Iulia- Turda- Cluj Napoca- Parcul Național Retezat- Băile Herculane- Craiova

<<<  Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

A II- a zi de vacanță. Disdedimineață servim micul dejun la Posada, și plecăm mai departe. Ne așteaptă drumul ce leagă Muntenia de Transilvania, drumul care face furori în lume ca fiind unul dintre cele mai frumoase, Transfăgărășanul. De data aceasta îl abordăm dinspre Curtea de Argeș invers de cum l- am parcurs cu 5 ani în urmă, când veneam dinspre Sibiu. Atunci l- am admirat de la înălțime, prima parte parcurgând- o cu telecabina până la Bâlea Lac, iar de acolo am continuat cu microbuzul. 
De data aceasta, pot să spun că sentimentul pe care l- am retrăit pe parcursul sinuos al Transfăgărășanului a fost înzecit. Eu șofer, pe Transfăgărășan.
 Un mic popas înainte "de a mă lua la trântă" cu el.


O sculptură, în fața unei troițe, îmi atrage atenția, o încadrez, fac o poză, după care trag aer în piept și pornim mai departe.


După nici 10 minute de mers ajungem la Conacul Ursului, unde mai facem un mic popas pentru a pregăti camera video pe bordul maşinii şi caut cu privirea drumul pe care urmează să- mi testez abilitățile de șofer.



Au urmat 8 minute și 30 de secunde de urcuș, care, nu că a fost mai dificil ca până acolo, însă abia de aici, datorită lipsei vegetației înalte, realizezi spectaculozitatea acestui drum.


    Ajungem la Cascada Capra; poze, poze și iar poze.


 Un loc parcă desprins dintr- o poveste cu vrăjitoare, aşa se vede din unghiul din care l- am privit noi (vezi chipul de piatră din dreapta şuvoiului de apă).


Un punct de belvedere, care îmbie turiștii la un mic popas pentru a admira peisajul plin de culoare




Ne continuăm uşor urcuşul presărat cu ape ce se scurg în şuvoaie pe pereţii de pe marginea drumului,


până ce ajungem în locul de unde poţi admira, pentru prima dată, firul sinuos al acestei capodopere cu care ne mândrim, Transfăgărăşanul. Personal până atunci credeam că numai spre Sibiu este spectaculos ( aşa l- am perceput din microbuzul cu care l- am parcurs cu ani în urmă).



Cine se scoală de dimineață, departe ajunge. Este puțin trecut peste ora 10, iar până în vârf mai avem aproximativ vreo 20 de minute. 

miercuri, 30 octombrie 2013

Lacul de acumulare de la Vidraru

Iulie 2013 Itinerariu de vacanță: Transfăgărășan- Alba Iulia- Turda- Cluj Napoca- Parcul Național Retezat- Băile Herculane- Craiova


<<<  Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

Am lăsat în urmă Cetatea Poenari şi ne îndreptăm către Lacul de acumulare de la Vidraru, unde avem cazare pentru prima noapte la Hotel Posada. 
Am mai fost la Vidraru în 2008, în excursia de la Călimăneşti- Căciulata. Acum voiam să facem şi o plimbare pe lacul de acumulare.
Bineînţeles că și Nikon-ul meu ardea de nerăbdare. Visa la nişte cadre nocturne cu barajul frumos luminat. Pot să vă spun că, după o aprigă muncă de lămurire cu recepţionerul de la hotel, să îmi deschidă uşa, la ora 3 AM, să mă duc să trag nişte cadre la baraj (nu voia să- mi deschidă deoarece mai devreme, o ursoaică își plimba puii prin fața hotelului) dezamăgirea mea a fost direct proporţională cu dimensiunile barajului. Uitasem că Hidroelectrica abia ieșise din insolvență și, pesemne că încă nu se semnase un contract de furnizare a energiei electrice pentru iluminarea barajului. Era un singur bec la mijlocul barajului, a cărui lumină era pur şi simplu înghiţită de beznă. De apreciat că erau aprinse luminile în tunel. Bleah!
Chiar și așa, această primă zi de vacanță a fost una reușită. Ne- am plimbat cu șalupa pe lacul de acumulare, ceea ce recomand celor ce ajung acolo. Văzut de pe luciul lacului, barajul este încadrat într- un tablou extraordinar. 














După plimbarea pe lac, am pornit într- o mică drumeție înapoi pe drumul pe care am venit la Vidraru."Vinovat" era podul pe care am trecut cam cu vreo 300 de metri  înainte de a intra în tunelul ce precede intrarea pe baraj. Ceea ce poţi vedea pe geam din maşină, nu se compară cu spectacolul care ţi se dezvăluie în faţa ochilor atunci când iei la pas şoseaua de pe baraj care se continuă printre pereţii stâncoşi ai munţilor.






 










Frumusețea locurilor,ca de obicei trebuie să fie știrbită de nepăsarea oamenilor:


Hotelul Posada cu serviciile sale de calitate se află situat chiar pe malul lacului în imediata apropiere a barajului, un loc fermecat, parcă creat anume pentru a ne încântă toate simțurile: