duminică, 8 decembrie 2013

Buzăul turistic, un loc prea puțin cunoscut


        1 decembrie 2012 Vulcanii Noroioși- Lacul Meledic- Mănăstirea Ciolanu 

Concluzia mea: "Viața este prea scurtă ca să te poți bucura de toate frumusețile care te înconjoară!"
De ceva timp, mă străduiesc să ajung să postez impresii despre cea mai mare realizare a mea, îndeplinirea visului meu de a- mi călăuzi pașii pe cărările Parcului Național Retezat. 
    2014 se apropie neiertător să- și revendice drepturile și cu toate acestea mă întorc în 2012, pe 1 decembrie când, spre rușinea mea, abia atunci am descoperit că Buzăul, care pentru mult timp pentru mine a fost doar o gară prin care treceam cu trenul când mergeam pe Valea Prahovei la București sau spre vestul României, reprezintă mult mai mult. Ba chiar pot spune că are loc într- o listă de repere a turismului în România.
Cum nu aveam la dispoziție decât două zile am ales să vizităm doar Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari și de la Pâclele Mici, Lacul Meledic și Mănăstirea Ciolanu (inclusiv Tabăra de Sculptură în Piatră). Ne- am abătut din drum și pentru o vizită de recunoaștere a Stațiunii Sărata Monteoru, de pe urma căreia am rămas cu o impresie plăcută, care cred că se va finaliza cu un minisejur de câteva zile de vară în viitorul apropiat. 
     Vulcanii Noroioși chiar dacă făceau parte și ei din lista mea scurtă după Retezat, am ales să- i trec mai în față, imediat după Lepșa. Distanța era principalul motiv.
În jurul orei 10 dimineața, un soare primăvăratec, ne- a întâmpinat la intrarea în Rezervația Vulcanilor Noroioși de la Pâclele Mari. După ce am plătit taxa de intrare, cu nelipsitele camere de filmat și de fotografiat, am luat la pași mărunți întreg platoul de vulcani noroioși care parcă este desprins dintr- un film SF. Am fost surprins să văd că erau câțiva turiști. Cu greu puteai să prinzi un cadru fără vreun personaj în el. Pot să spun că acel tablou superb, creat de culorile închise ale toamnei târzii, a reușit   să- mi mai aline puțin suferința că nu am plecat la drum decât doi. Pentru prima dată puștiul nostru și- a exprimat dorința să nu ne însoțească, invocând motivul că era obosit de la Serbările Galațiului la care participase cu o zi mai înainte. Chit că puteam pune piciorul în prag, mi- am propus să nu îi știrbesc personalitatea, și i- am dat de ales. Mizam și pe faptul că tot lui o să- i pară rău. După ce a văzut pozele și filmul pe unde am fost, am zărit pe chipul său o urmă de îndoială că alesese corect. 

    


Un sfat pentru cei care vor ajunge în zonă, nu vă limitați numai la Pâclele Mari, fiindcă este mai accesibil, mai puțin de mers pe jos, sau pentru simplul fapt că omul de la intrare îți spune, arătând cu degetul, că pe colinele din zare se află Pâclele Mici, și gata le- ai văzut și pe alea.






Pâclele Mari








Vulcanii de la Pâclele Mari și peisajul ''selenar'', superb de altfel, pe care aceștia l- au creat, sunt în strânsă concurență cu cei de la Pâclele Mici, care sunt mult mai activi sau cel puțin așa erau când am fost noi. De aceea nu ezitați să urcați pe Aleea Vulcanilor, care cred că vara este superbă, până la aceștia.


























Plăcut impresionați, lăsăm în urmă Vulcanii Noroioși și ne îndreptăm spre un loc care mi- a atras atenția, găsind câteva fotografii pe net și câteva informații despre o tabără de sculptură în lemn inițiată în iunie 2001 și care, specific țării în care trăim, este lăsată de izbeliște. 
Lacul Meledic este unic în lume. Fiind situat pe platoul cu același nume, format preponderent din sare, acest lac cu o adâncime de 20 m, are apă dulce. Un loc superb, perfect pentru cei ce vor să se relaxeze, mai ales vara, și pentru cei ce doresc să- și pună în ordine gândurile în restul anului. Păcat că pensiunea care este în zonă, pe timp de iarnă, cel puțin, nu poate oferi o masă caldă turiștilor care aleg să admire peisajele din acele locuri. 












      Pe drumul spre Meledic, un alt monument al naturii lărgește lista atracțiilor turistice din Buzău: Piatra Albă ''La Grunj''.


Lihniți de foame (noi ne pusesem speranțele în restaurantul de la pensiunea de la Meledic) am pornit spre Complexul Turistic Măgura , situat în comuna cu același nume, Măgura.
Despre acesta numai de bine, cazare, restaurant, servicii de nota 10. Cam acesta ar trebui să fie standardul turismului în România. După ce ne- am luat o cameră și ne- am potolit foamea, am urcat din nou în mașină și ne- am îndreptat către ultimul nostru obiectiv de vizitat. Am urcat la Mănăstirea Ciolanu.


Aici am fost întâmpinați de un tablou de toamnă târzie, în care natura se încăpățâna să creadă că iarna trebuia să mai aștepte.







   Era puțin după orele 16, o lumină numai bună de tras niște cadre foto încălzea pajiștile din preajma mănăstirii, unde se află Tabăra de Sculptură în Piatră, înfiinţată în perioada 1970-1986 cu ocazia reuniunilor anuale a studenților și absolvenților Academiei de Arte din București, precum și a elevilor de la liceele de arte. Cum tot ce a fost conceput până în '89 nu poate servi ca exemplu, tradiția taberei a murit și trebuie să ne mulțumim cu faptul că această expoziție în aer liber s- a păstrat până acum. Păcat că nu au fost de aceeași părere și acumulatorii de la camera mea foto, multe din fotografii fiind nereușite datorită luminii care necesita un mod de blitz mai pretențios și un trepied care se odihnea în camera hotelului. Neapărat că, atunci când voi merge la Sărata Monteoru, Nikon- ul meu se va bucura și el de aceste superbe peisaje.