<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>
Gata cu orașele, cu civilizația! Ne apropiem din ce în ce mai mult de locurile pe care le- am visat din copilărie. În seara asta, pe 22 iulie vom înnopta în Râușor. Chiar sunt curios de ce- i zice STAȚIUNE. Ne mai despart doar 215 km.
Pe drum, înainte de Hațeg, ne vom abate pe la Rezervația de zimbri. Este a II- a rezervație de zimbri pe care o vizităm, după cea de la Târgu Neamț. De fapt, aceasta este prima rezervație de zimbri din România, creată în 1958. Aici a fost adusă, din Polonia, prima pereche de zimbri. În timp, o parte din zimbrii născuți la Hațeg au luat drumul altor locuri din România, unde s- au format mai apoi alte rezervații de zimbri precum și cea de la Vânători Neamț. Comparativ cu aceea (care între timp am înțeles că s- a modernizat foarte mult, iar turiștii se pot apropia mult mai mult de zimbri), aici am avut ocazia să fim la numai câțiva metri de aceste animale pe cale de dispariție.
Chiar am fost încântat de faptul că cineva are grijă și de animale aflate în prag de dispariție. Aveam impresia că prioritari sunt doar câinii vagabonzi.
Înainte de a ieși de pe E79, imediat după Sântămăria Orlea, spre Râușor, continuăm drumul vreo 5 km, și ieșim în dreapta din european, spre Cârnic. Acesta poate fi o altă intrare în Parcul Național Retezat, ce duce la Complexul Turistic Pietrele. Până la Nucșoara este drum asfaltat, iar de acolo până la Cărnic vreo 3- 4 km de drum este doar pietruit, accesibil, cu foarte mare atenție, și pentru autoturisme cu garda medie. De aici până la Complex accesul este interzis mașinilor, încă.
Cu inima cât un purice, am reușit să parcurg acel drum până la Cabana Cascada, unde ne- am putut lăsa mașina.
Plini de invidie pe cei instalați cu corturile într- o asemenea priveliște, ne- am luat minimul necesar în spate și am pornit agale pe drumul ce ducea la următorul obiectiv, Cascada Lolaia.
Mirific peisajul, cu greu te dezlipești de el. Chiar mi- aș dori să mă întorc în acele locuri.
Orele amiezii fiind, ne- am hotărât să servim prânzul la una din cabanele din camping. După ce am fost refuzați la Cabana Cascada (ne- a întărit credința: "Nu- i pădure fără uscături!"), ne- am îndreptat pașii către o pensiune mai micuță, cochetă, care îmi scapă numele. Este situată între Cabana Lolaia și Cabana Cascada. Aici mâncare gustoasă ca la mama acasă. Unde mai pui că preţul era cu puţin mai mare ca la mama acasă, iar peisajul era gratis. Bravo!!!
Stai că mi- am adus aminte (de fapt se vede pe afiș): Cabana Codrin.
La întoarcere chiar dacă voiam, nu puteam să mă rătăcesc. O dâră de ulei lăsată de un ghinionist, ca să nu- i spun altfel, ne- a condus până la asfalt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu