<<< Urmează firul jurnalului de călătoriei >>>
După patru zile de circuit prin locuri pe care le mai vizitasem, dar pe timp de iarnă, ne- am îndreptat pentru prima oară spre poalele muntelui Ceahlău, la Durău. Cu doi ani în urmă, când am făcut o plimbare cu vaporașul pe lacul de acumulare Izvorul Muntelui de la Bicaz, imediat după cotul lacului a apărut în zare vârful Panaghia. Deja pe lista mea scurtă apăruse încă un obiectiv, Ceahlăul.
Și așa am luat un sejur de 5 nopți la Pensiunea Vânătorul. O locație pe care o recomand din toată inima datorită peisajului în care este încadrată și bineînțeles a dotărilor: piscină, saună și nu în cele din urmă un restaurant cochet cu o bucătărie diversificată.
Prima zi a fost relaxare totală, piscină, saună, am făcut un tur de recunoaștere a stațiunii Durău, o plimbare la mănăstirea din Durău. Să nu vă așteptați la ceva gen Valea Prahovei. Aici 99,99% este peisajul, fundalul oferit de munții Ceahlău în toată splendoarea lor, apoi căteva pensiuni plus unu sau două hoteluri. Nici nu mă așteptam la altceva din câte citisem pe diverse site- uri sau forumuri. Ce- mi doream cu ardoare era, dacă era posibil, să ajung să văd vârful Panaghia exact cum îl știam din cartea de Limba și literatura română de când eram copil.
Pentru antrenament am început cu un traseu mai scurt, de 3- 4 ore(dus- întors), la Cascada Duruitoarea.
Am lăsat mașina în fața Biroului de Informare și după ce am plătit taxa de intrare în Parcul Național Ceahlău ( valabilă pe toată durata sejurului) am luat-o încet, încet la deal. Traseul se intersectează chiar la început cu drumul către cabana Izvorul Muntelui. Când am ajuns acolo deja am primit reproșuri că de ce nu am mers cu mașina până acolo. Gâfâiam deja ca niște locomotive, așa că am lăsat- o mai moale și ne-am continuat drumul mai cu blândețe. Una peste alta, consider că nu este un traseu greu, dar necesită ceva efort din partea celui ce se înhamă la drum.
Pentru cei care sunt interesați cu privire la gradul de dificultate, filmulețele pe care le- am postat pe canalul meu de Youtube, cred că sunt sugestive.
Spre Duruitoarea traseul este numai prin pădure, unde razele soarelui cu greu reușesc să pătrundă. Ba chiar ai să găsești băncuțe cu mese unde poți să- ți mai tragi sufletul. Se merită din plin să ajungi la cascadă.
Cu toată oboseala acumulată, după ce am servit masa de prânz la o terasă, amenajată în stil rustic, a unui hotel situat chiar la intrarea în Parcul Național, am profitat din plin de piscina de la pensiune, iar după puțină odihnă, am servit cina pe terasa suspendată a pensiunii contemplând pentru a nu știu câta oară senzaționalul tablou oferit de Ceahlău. În același timp duceam muncă de lămurire cu ai mei să- i conving că e păcat, dacă am ajuns la Durău, să nu ajungem și la Cabana Dochia.
Cu speranța că noaptea le va fi un sfetnic bun, am mers la somn.
A doua zi dis de dimineață soarele deja dădea semne că urma o zi frumoasă, numai bună de o nouă drumeție. Cu câteva încurajări, câteva promisiuni visul meu începea să se înfiripe. După ce am servit micul dejun, ne- am luat cele de trebuință pentru drumul spre cabana Dochia, pe la cabana Fântânele, ne- am urcat în mașină pentru a scurta drumul cu cei aprox. 2 km până la intrarea în Parcul Național și am pornit în cel mai solicitant traseu de munte pe care- l făcusem vreodată, dar de departe și cel mai frumos.
După ceva mai puțin de o oră de urcuș, prin perdeaua de copaci apare silueta cabanei Fântânele înconjurată de un luminiș în care soarele își revărsa căldura toropitoare. Un grup de elevi în compania căruia urcasem o bună parte de drum au luat cu asalt băncile și mesele de pe terasa cabanei, umplând golul de liniște cu glasurile lor pline de uimire când au văzut priveliștea spre stațiunea Durău, Obcina Boiștea, Munții Bistriței de o parte, iar de cealaltă parte spre zona înaltă a Ceahlăului cu vârful Panaghia și Toaca pe care, de aici, se vedeau clar antenele de la stația meteo.
De aici, traseul marcat cu dungă roșie urcă ușor pentru unii, mai solicitant pentru alții, prin pădure până la locul numit ''La Morminte'' loc unde a fost ridicată o cruce cu o placă comemorativă în memoria celor 100 de ostași ce s- au jertfit pentru țară în 1944, chiar în acel loc.
De aici, până la destinația finală, Ceahlăul începe să- și răsplătească turiștii care se încumetă să- i colinde potecile prezentându- le prețioasele lui podoabe: ''Căciula Dorobanțului'', ''Pietrele lui Baciu'', stânca ''Panaghia'', vârful Toaca, mănăstirea ''Schimbarea la față'' traseul fiind predominant pe culmi, pe platouri de jnepeni, pădurea însoțindu- te doar cu vârfurile copacilor ce îmbracă munții.
Lacul Izvorul Muntelui, în splendoarea lui, parcă este un fotomodel care-și dezvăluie frumusețea fotografului din zeci de poziții.
Atenție, vremea este foarte schimbătoare începând din zona vârfului Toaca. Cum am trecut de cabana meteo, brusc, a început să bată vântul, cerul s- a acoperit de nori, iar temperatura a scăzut semnificativ.
Punctul final al traseului este anunțat de placa ce semnalează vârful Lespezi. De aici mai sunt aprox. 200 de metri de potecă marcată până la Cabana Dochia.
10 ore de solicitare fizică intensă ( acum mă alint și eu puțin), cu care mi- am răsplătit înzecit toate simțurile stresate de monotonia oferită de oraș de- alungul anului.
Cât de mult mi- ar fi plăcut ca să fi avut atunci Nikon- ul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu