sâmbătă, 22 octombrie 2016

Libearty Bear Sanctuary- Zărnești

August 2016 Itinerariu de vacanță: Parcul Național Piatra Craiului- Făgăraș- Râșnov- Zărnești

<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

36 de kilometri, 20 de minute spune GPS- ul. Atât avem de mers până la Libearty Bear Sanctuary. După ce așezăm bagajele în portbagaj, ne luăm rămas bun de la gazdele noastre de la Casa Boierească, îmi montez camera în parbriz (singura pe care mă pot baza astăzi) și pornim la drum spre casă. Mai pe ocolite așa. Ne abatem la stânga din DN 73, drumul ce duce la Râșnov, și ieșim în DN 73A. Și acesta tot spre Râșnov duce, numai că din acesta, imediat ce iese din Zărnești, se desprinde un drum de pământ pe alocuri pietruit de 2,5 kilometri, care după ce traversează albia râului Bârsa, duce în rezervația de urși. Drumul cam nașpa, însă dacă mergi cu grijă și dacă nu este după o ploaie mai tare este OK. Dovadă zecile de mașini ce umpleau platoul din fața porții de intrare în rezervație, pe care funcționează o parcare ad-hoc. Noi trebuie să lăsăm mașina undeva pe drum, înainte de acest platou care este foarte aglomerat. O parte din mașini sunt ale turiștilor ce trebuie să iasă din rezervație. Probabil că în viitorul apropiat se va asfalta și drumul fiindcă văd că nu duc lipsă de turiști. Față de acum câțiva ani în urmă când accesul turiștilor în rezervație se făcea doar în urma unei rezervări în prealabil, acum vizitarea acestui sanctuar se poate face în orice zi a săptămânii, mai puțin lunea, doar de trei ori pe zi, de la 10:00, 11:00 sau 12:00, vara. În perioadele mai reci programul diferă puțin. E bine să vă interesați, să nu bateți drumul degeaba, cum am observat câțiva ce urcau cu mașinile după ora 12:00 după ce intrase ultima grupă de turiști.
După cum am spus, peisajul este frumos, dacă la urcare pe coama dealului pe care sunt distribuiți cele 69 de hectare ale rezervației este el cum este, și asta mai mult datorită cerului senin pe care sunt împrăștiați câțiva nori cu aspect de vată de zahăr, la coborâre ai o priveliște superbă asupra celor două vedete ale acestei zone, Piatra Craiului de o parte și Bucegi  de cealaltă.
Exact cu zece minute înainte de intrarea celei de- a doua serii ne înființăm și noi la poarta rezervației. Aici îmbulzeală la maxim, adulți și copii laolaltă, fel de fel de naționalități.


Casa de bilete, totodată și magazin de suveniruri, devenise neîncăpătoare. Un banner imens cu numele rezervației, se distinge dintre copacii între care se pierde la un moment dat drumul de pământ pe care am venit până aici.


Acesta, deocamdată este blocat de o barieră, nu intră nimeni de capul lui în rezervație. Se formează câteva grupuri de turiști, fiecare grup fiind însoțit de un ghid. Pentru turiștii străini se formează grupuri separate cărora informațiile le sunt date în limba engleză. În timp ce ne erau oferite câteva instrucțiuni și reguli cu modul în care urma să se facă deplasarea în interiorul rezervației încep să se distingă în zare primii vizitatori din seria anterioară. Unii încântați, alții cam dezumflați, ”Vă iau ăștia banii degeaba!”. La fel ca și la Peștera Valea Cetății nu le dau importanță, prefer să văd eu cu ochii mei. Așa că mai îndurăm vreo 5 minute în plus peste ora 11 ale dimineții și în cele din urmă intră primul grup, cu ghid în limba engleză, probabil așa, să arătăm noi cât suntem de ospitalieri :). Unul câte unul trecem de barieră. Înaintăm în grupuri pe drumul de pământ ce este înghițit de pădurea  ce îmbracă dealul ce adăpostește acest sanctuar în care și- au găsit liniștea o parte din urșii salvați de la o viață crudă și abuzivă în captivitate din România și nu numai. Ne regrupăm pentru o mică introducere a acestei frumoase povești ce s- a conturat în memoria unei ursoaice pe nume Maya, o ursoaică de șase ani care și- a mâncat labele din față și care nu a mai putut fi salvată.


Fiecare urs are o poveste, care ne este prezentată de ghidul care ne însoțește și care din când în când ne reamintește că nu trebuie să ne apropiem prea mult de gardul electrificat ce delimitează habitatul urșilor pe care i-am găsit ”la masă”.
Inteligentă ideea! De aceea cred că s- au fixat doar trei ore de vizită, fiindcă atunci îi îmbie pe aceștia cu fel de fel de merinde chiar în fața turiștilor. Este ora mesei! Altminteri nu cred că ar avea ei vreun interes să defileze prin față.





Drumul ce pare că se termină în acest gard continuă la dreapta însoțind gardul ce delimitează un teren destul de vast în care urșii se simt ca în libertate, după cum zic cei ce păstoresc acest sălaș. Acest sanctuar nu se vrea a fi o grădină zoologică, este doar o răscumpărare a vinei de care se face vinovată omenirea, aceea de a ține în captivitate aceste animale sălbatice. Aici trăiesc urșii ce nu mai pot, de fapt nu mai știu a trăi în sălbăticie.


De fapt, ne deplasăm pe frontiera ce despart două sectoare, unul în care se află urșii care s- au adaptat deja la condițiile actuale, în stânga, iar celălalt sunt cei care sunt noii veniți sau cei ce nu pot fi integrați în ”colectivitate”.


Din păcate nu m- am putut ține aproape de grupul meu,



să ascult toate povestirile despre fiecare urs în parte, în încercarea mea de aprinde câteva cadre mai acătării. Am asistat la un adevărat balet oferit de acești doi urși ce păreau a- și disputa ceva, că de joacă nu cred că era vorba după răgetele pe care le scoteau.





În cele din urmă își termină reprezentația, lăsându-i și pe ceilalți să se bucure de atenția turiștilor.



Cei mai mulți urși au fost eliberați din cuști minuscule, unde trăiau în niște condiții mizere, fiind niște atracții de pe lângă restaurante, hoteluri, fabrici, benzinării, circuri sau chiar mănăstiri ce încercau să atragă mai mulți clienți. De la înființarea Sanctuarului Libearty, 95 de urși, chiar și din alte țări, și- au găsit alinarea aici.



Zeci de ciori profită din plin și participă și ele la chiolhanul urșilor.







Ne dezlipim în cele din urmă privirile de la aceștia și urmăm grupul ce o luase demult înainte, chiar îi pierdusem din vizor, fiindcă drumul face din nou la dreapta. La fel și pe stânga și pe dreapta garduri înalte electrificate. Îi ajungem din urmă exact când era pe terminate povestirea celor doi urși, Mașa și Grișa aduși din Armenia în primăvară și care erau încă în carantină. Povestea lor la fel de tristă ca a multora dintre locatarii acestui sălaș. Făceau parte dintr- o grădină zoologică privată, a cărui proprietar a abandonat- o, animalele rămânând ale nimănui. Au fost găsiți într- o stare deplorabilă, cântăreau doar 30 de kilograme. După două luni de recuperare într- o grădină zoologică din Erevan au ajuns în cele din urmă la Zărnești.



Vizavi de aceștia, pe partea stângă într- un alt țarc, la fel de spațios se află o turmă de căprioare sfioase ce se apropie din când în când de gard cerșind, parcă, atenție.





După această schimbare de regiștri ne întoarcem în cele din urmă la principalii beneficiari ai acestei rezervații. Ne întoarcem pe același drum pe care am venit. Credeam că, gata s- a terminat, însă când ajungem din nou în dreptul țarcului acela cu mulți urși și, o luăm la stânga.


După ce trecem pe sub o pasarelă de pe care cred că priveliștea ar fi mult mai spectaculoasă, însă abia acum mă întreb de ce nu am urcat pe ea. Noi am urmat ghidul, asta e!


Aici îl găsim pe Max, dacă nu mă înșel, un urs orb și fără miros care- și trăiește ultimii ani din viață singur într- un țarc de aproximativ 1300 de metri pătrați cu piscină și bârlog,



după informația pe care am găsit- o într- un interviu cu dna. Cristina Lapiș, fondatoare a acestei rezervații, dat pentru HotNews.ro, în decembrie 2008. Deci, patru ani după ce a inițiat primul demers ce a dus la crearea celui mai mare sanctuar de urși bruni din lume. Fiindcă nu m- am putut ține după grup să ascult informațiile ghidului, nu m- am putut abține să nu caut aceste informații pe alte căi :)


Și ghidul nostru, o doamnă simpatică, într- o ținută, uniformă de fapt, elegantă cu un bagaj de cunoștințe vast ce i- a permis să răspundă la numeroase întrebări și curiozități ale turiștilor, și care, nu în cele din urmă a stat tot timpul cu gura pe noi să nu ne apropiem prea mult de garduri :)


A, în vecinătatea lui Max este un țarc cu lupi, pe care eu nu i- am văzut. Dar sunt :)
În ciuda prețului destul de piperat, 40 de lei de adult și ce- i drept cu o reducere substanțială pentru copii între 5 și 18 ani și pentru studenții până în 25 de ani ( atenție, copii sub 5 ani nu este permis), experiența este una plăcută. De admirat munca acestor oameni ( cu toate că parcă s- au rezolvat toate problemele omenirii și am trecut la cele ale animalelor), ce se străduie din răsputeri să strângă fonduri pentru a reuși să întrețină acest sanctuar. Super tare este inițiativa ”Adoptă un urs!” Tot aici veți găsi poveștile fiecărui locatar din această rezervație.
Da, și este ultima noastră zi de vacanță, suntem în drum spre casă. Mai avem însă un obiectiv, Dino Parc din Râșnov, dacă tot trece drumul pe acolo.