August 2016 Itinerariu de vacanță: Parcul Național Piatra Craiului- Făgăraș- Râșnov- Zărnești
<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>
Cât de entuziasmat eram eu când am stabilit itinerariul ăsta, acum m- am cam dezumflat. Fără cameră video, și cu aparatul foto cu cât mai are acumulatorul după drumeția de ieri de la poalele munților Piatra Craiului, parcă nici nu îmi mai vine să mă mai mișc din pensiune. Toată noaptea mi s- au învârtit rotițele în căpșorul ăsta al meu, cum să fac să dreg vacanța asta. Și mi- a ieșit până la urmă un plan. Destul de fantezist, ce- i drept, dar merită să încerc. Așa că pe la zece ne urnim din loc spre Făgăraș. După ce ieșim din comuna Moieciu salutăm din mers Castelul Bran pe care l- am vizitat de două ori deja, ocolim Zărneștiul în care o să revenim în următoarea zi și ajungem în cele din urmă în orașul Făgăraș. Un oraș cochet aș spune, cel puțin cât l- am traversat noi, de la intrare până în centru, acolo unde se află și cetatea, însă de speriat în privința condusului pe străzi. Trebuie să ai grijă mare cu pietonii. Ei sunt stăpânii absoluți ai străzilor, pur și simplu se aruncă în fața mașinii. Înțeleg trecere de pietoni, dar ei nu tată, ei sunt șefii. Asta una la mână, și cerșetori la greu. Ah, și v- am zis că aveam eu un plan, de fapt la ce mă gândisem? Să merg la un magazin, Altex sau Flanco și să îmi încarc acumulatorul la ei, imposibil să nu aibă ei la vânzare un Nikon D 3200. Și uite că se poate și imposibilul, nu au. În sfârșit am găsit un oraș mai amărât decât Galațiul, în privința asta. Nu mai spun despre toate pățaniile mele ca să îmi încarc acumulatorul pe la studiouri foto, pe la magazine, ah și încă ceva frate nu are mall Făgărașul ăsta. Nici măcar ca al Galațiului care are mall de trei ani, deja :) Hai să lăsăm mișto- urile! Până una alta, am venit aici pentru Cetate.
De trei ani încoace am tot ocolit- o, când am fost pe Transfăgărășan în 2013, apoi în 2014, când am făcut un tur al cetăților din Țara Bârsei și ultima oară în 2015, când am fost la Sighișoara, Viscri, Rupea, .... Hop, acum îmi dau seama că despre astea nu am postat nimic. Acum să termin cu vacanța asta și după asta fac o incursiune în trecut. Pur și simplu nu mi- a sărit în ochi, ori de câte ori mi- am planificat o descindere în zonă. Când am fost pe Transfăgărășan am fost doar la 33 de kilometri de ea. Acum ne abatem mai bine de 70 de kilometri până la ea, la dus, fiindcă de la Tohanu Nou o luăm spre DN 73A prin DJ 112E nu mergem spre Râșnov. Drumul destul de bun de altfel, se poate vedea și în noul meu playlist de pe canalul de You Tube ”Vacanțe în România- Drumuri”.
Avem până acum deja câteva castele sau cetăți vizitate la activ, fie ele ruine lăsate de izbeliște sau îngrijite mai mult sau mai puțin. Chiar mă bucur că am bifat- o și pe asta. Situată în sud- estul Transilvaniei este considerată ca fiind printre cele mai mari, mai frumoase și mai bine întreținute cetăți medievale din Europa și are o vechime de peste șapte secole. Construcția ei a început în anul 1310, pe locul unei mai vechi fortificații din lemn și pământ din secolul al XII-lea cu scopul de a stăvili incursiunile tătarilor și otomanilor în Transilvania.
Datorită poziționării ei la frontiera cu Țara Românească, această fortificație a fost de- a lungul vremurilor și un punct strategic din punct de vedere economic fiind situată la jumătatea drumului comercial dintre Sibiu și Brașov. Cetatea Făgărașului a constituit centrul unuia dintre cele mai mari domenii din Transilvania începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea și continuând cu secolul al XVII-lea. În această perioadă cetatea s- a transformat dintr- o fortificație de apărare cu caracter militar într- un castel senioral fortificat devenind reședință nobiliară și chiar princiară pentru o perioadă de timp, când Făgărașul a fost o adevărată capitală a principatului Transilvania, preluând din atribuțiile cetății de la Alba Iulia. De numele acestei cetăți este legată și Unirea lui Mihai Viteazu, care a ocupat- o în anul 1599. Acesta, devenind principe al Transilvaniei, și- a adăpostit aici familia și tezaurul domnesc, câțiva ani mai târziu. Evoluția cetății a stagnat odată cu trecerea Făgărașului în proprietate austriacă, în 1696, când a devenit cazarmă, iar 3 ani mai târziu închisoare militară. Cu trecerea timpului aceasta își pierde din strălucirea și măreția de altădată. Între cele două războaie mondiale, mai bine zis până în 1948 a funcționat ca garnizoană a armatei române, după care până în 1960 aici a fost locul de oprimare al opozanților comunismului din Țara Făgărașului. În anii '60 au demarat lucrările de reparații, restaurare și conservare cu scopul de ai reda aspectul de castel fortificat din perioada de glorie a secolului al XVII-lea, Au durat până în anul 1977, când i- a fost atribuită o semnificație mult mai pașnică, prin alocarea unor spații pentru desfășurarea unor activități industriale, turistice sau comerciale. În prezent aici funcționează Muzeul Țării Făgărașului ”Valeriu Literat” și Biblioteca Municipală ”Octavian Paler”.
Cum vii dinspre Râșnov, drumul te duce direct în brațele fortăreței. Suntem norocoși și găsim loc de parcare pe strada Mihai Viteazu, pe latura vestică a cetății. Impresionant.
Suntem cam în spatele cetății, drept pentru care îi dăm ocol prin dreapta, spre sud, străbătând aleea de promenadă de pe malul lacului ce înconjoară cetatea. De fapt acest lac reprezintă șanțul de apărare din jurul cetății care, în perioada ei de glorie, a fost lărgit, adâncit și alimentat printr- un canal secret din apa Oltului, iar accesul în cetate se făcea pe două poduri unul pe latura de est și unul pe cea de nord. Este singura din România care și- a păstrat intact șanțul cu apă.
Ultimile lucrări de restaurare au demarat în 2011, fapt ce a contribuit la situarea cetății Făgărașului pe locul doi într- un top al celor mai frumoase castele din lume realizat de publicația americană Huffington Post, fiind considerată și una dintre cele mai mari și mai bine conservate construcții feudale din partea de est a Europei. Văzând topul, chiar nu am înțeles care au fost criteriile de stabilire ale clasamentului. Cert este faptul că suntem din nou aduși în centrul atenției, la fel cum s- a întâmplat și cu cascada Bigăr. Așa că nu ocoliți inima României, dacă putem spune așa! În ultima perioadă, da, după 1989 s- au renovat multe astfel de edificii în România: Cetatea Neamțului, Cetatea Sucevei, Cetatea Rupea, Cetatea Râșnovului, Cetatea de la Alba Iulia, Cetatea Devei, Castelul Corvinilor, și multe altele. Astea sunt cele de care îmi amintesc acum din cele pe care le- am vizitat noi. Asta este problema noastră a românilor, noi nu ne lăudăm cu ce facem bun, ne plângem doar că nu se face nimic în țara asta.
Revenind la Cetatea Făgărașului, cred că ar trebui revizuit clasamentul, fiindcă de curând, în imediata ei apropiere, pe latura sudică, s- a ridicat o mândrețe de catedrală poleită cu aur, ce ar putea să- i ridice valoarea. Ce ne mai place să arătăm noi cât de ortodocși suntem!
Urmăm drumul paralel cu latura de sud a fortificației până la următorul turn, de unde se vede și parcarea de la intrarea în cetate. Inițial mi- a părut rău că nu am venit cu mașina până aici, însă altfel nu ne mai puteam bucura de aceste priveliști.
În apropierea intrării în cetate câteva lebede fac deliciul turiștilor care le îmbie cu mâncare de la mal.
După ce aruncăm o privire pe la nelipsitele tarabe cu suveniruri trecem pragul impunătoarei porți și intrăm în curtea exterioară a cetății.
Nu aveai nici o șansă să te apropii de zidurile cetății fără să fii observat de departe. Acum pe timp de pace, fără pic de încrâncenare ne bucurăm de o priveliște liniștitoare în care câțiva castani și sălcii pletoase și câteva lebede se oglindesc în luciul apei. De altfel din inventarele cetății, lebedele au fost dintotdeauna prezente pe oglinda lacului, mult mai mare în trecut, ce înconjoară fortificația.
Primul este Turnul Negru, iar în plan îndepărtat Turnul Roșu (Donjon) și Catedrala cu tichie aurită. Că deh, trăim vremuri de glorie și ne permitem :)
Accesul este restricționat pe zidul fortăreței, așa că ne coborâm de pe metereze și ne îndreptăm către bastionul din nord- est.
Trei sferturi de ceas ne- am perindat pașii pe cărările istoriei acestor meleaguri. Cum spuneam ceva mai înainte, se întâmplă lucruri frumoase și în țara asta. Toată stima!
La ieșirea din cetate a fost ridicat un monument în memoria deținuților politici ce au fost ”găzduiți” în acest edificiu.
Lebedele sunt și pe străzile orașului.
De trei ani încoace am tot ocolit- o, când am fost pe Transfăgărășan în 2013, apoi în 2014, când am făcut un tur al cetăților din Țara Bârsei și ultima oară în 2015, când am fost la Sighișoara, Viscri, Rupea, .... Hop, acum îmi dau seama că despre astea nu am postat nimic. Acum să termin cu vacanța asta și după asta fac o incursiune în trecut. Pur și simplu nu mi- a sărit în ochi, ori de câte ori mi- am planificat o descindere în zonă. Când am fost pe Transfăgărășan am fost doar la 33 de kilometri de ea. Acum ne abatem mai bine de 70 de kilometri până la ea, la dus, fiindcă de la Tohanu Nou o luăm spre DN 73A prin DJ 112E nu mergem spre Râșnov. Drumul destul de bun de altfel, se poate vedea și în noul meu playlist de pe canalul de You Tube ”Vacanțe în România- Drumuri”.
Avem până acum deja câteva castele sau cetăți vizitate la activ, fie ele ruine lăsate de izbeliște sau îngrijite mai mult sau mai puțin. Chiar mă bucur că am bifat- o și pe asta. Situată în sud- estul Transilvaniei este considerată ca fiind printre cele mai mari, mai frumoase și mai bine întreținute cetăți medievale din Europa și are o vechime de peste șapte secole. Construcția ei a început în anul 1310, pe locul unei mai vechi fortificații din lemn și pământ din secolul al XII-lea cu scopul de a stăvili incursiunile tătarilor și otomanilor în Transilvania.
Datorită poziționării ei la frontiera cu Țara Românească, această fortificație a fost de- a lungul vremurilor și un punct strategic din punct de vedere economic fiind situată la jumătatea drumului comercial dintre Sibiu și Brașov. Cetatea Făgărașului a constituit centrul unuia dintre cele mai mari domenii din Transilvania începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea și continuând cu secolul al XVII-lea. În această perioadă cetatea s- a transformat dintr- o fortificație de apărare cu caracter militar într- un castel senioral fortificat devenind reședință nobiliară și chiar princiară pentru o perioadă de timp, când Făgărașul a fost o adevărată capitală a principatului Transilvania, preluând din atribuțiile cetății de la Alba Iulia. De numele acestei cetăți este legată și Unirea lui Mihai Viteazu, care a ocupat- o în anul 1599. Acesta, devenind principe al Transilvaniei, și- a adăpostit aici familia și tezaurul domnesc, câțiva ani mai târziu. Evoluția cetății a stagnat odată cu trecerea Făgărașului în proprietate austriacă, în 1696, când a devenit cazarmă, iar 3 ani mai târziu închisoare militară. Cu trecerea timpului aceasta își pierde din strălucirea și măreția de altădată. Între cele două războaie mondiale, mai bine zis până în 1948 a funcționat ca garnizoană a armatei române, după care până în 1960 aici a fost locul de oprimare al opozanților comunismului din Țara Făgărașului. În anii '60 au demarat lucrările de reparații, restaurare și conservare cu scopul de ai reda aspectul de castel fortificat din perioada de glorie a secolului al XVII-lea, Au durat până în anul 1977, când i- a fost atribuită o semnificație mult mai pașnică, prin alocarea unor spații pentru desfășurarea unor activități industriale, turistice sau comerciale. În prezent aici funcționează Muzeul Țării Făgărașului ”Valeriu Literat” și Biblioteca Municipală ”Octavian Paler”.
Cum vii dinspre Râșnov, drumul te duce direct în brațele fortăreței. Suntem norocoși și găsim loc de parcare pe strada Mihai Viteazu, pe latura vestică a cetății. Impresionant.
Suntem cam în spatele cetății, drept pentru care îi dăm ocol prin dreapta, spre sud, străbătând aleea de promenadă de pe malul lacului ce înconjoară cetatea. De fapt acest lac reprezintă șanțul de apărare din jurul cetății care, în perioada ei de glorie, a fost lărgit, adâncit și alimentat printr- un canal secret din apa Oltului, iar accesul în cetate se făcea pe două poduri unul pe latura de est și unul pe cea de nord. Este singura din România care și- a păstrat intact șanțul cu apă.
Ultimile lucrări de restaurare au demarat în 2011, fapt ce a contribuit la situarea cetății Făgărașului pe locul doi într- un top al celor mai frumoase castele din lume realizat de publicația americană Huffington Post, fiind considerată și una dintre cele mai mari și mai bine conservate construcții feudale din partea de est a Europei. Văzând topul, chiar nu am înțeles care au fost criteriile de stabilire ale clasamentului. Cert este faptul că suntem din nou aduși în centrul atenției, la fel cum s- a întâmplat și cu cascada Bigăr. Așa că nu ocoliți inima României, dacă putem spune așa! În ultima perioadă, da, după 1989 s- au renovat multe astfel de edificii în România: Cetatea Neamțului, Cetatea Sucevei, Cetatea Rupea, Cetatea Râșnovului, Cetatea de la Alba Iulia, Cetatea Devei, Castelul Corvinilor, și multe altele. Astea sunt cele de care îmi amintesc acum din cele pe care le- am vizitat noi. Asta este problema noastră a românilor, noi nu ne lăudăm cu ce facem bun, ne plângem doar că nu se face nimic în țara asta.
Revenind la Cetatea Făgărașului, cred că ar trebui revizuit clasamentul, fiindcă de curând, în imediata ei apropiere, pe latura sudică, s- a ridicat o mândrețe de catedrală poleită cu aur, ce ar putea să- i ridice valoarea. Ce ne mai place să arătăm noi cât de ortodocși suntem!
Urmăm drumul paralel cu latura de sud a fortificației până la următorul turn, de unde se vede și parcarea de la intrarea în cetate. Inițial mi- a părut rău că nu am venit cu mașina până aici, însă altfel nu ne mai puteam bucura de aceste priveliști.
În apropierea intrării în cetate câteva lebede fac deliciul turiștilor care le îmbie cu mâncare de la mal.
După ce aruncăm o privire pe la nelipsitele tarabe cu suveniruri trecem pragul impunătoarei porți și intrăm în curtea exterioară a cetății.
Ignorăm în primă fază indicatorul ce ne invită la vizitarea curții exterioare și trecem mai departe, în curtea interioară.
de unde, imediat în dreapta intrăm în Turnul Temniță, de unde luăm o scurtă lecție de istorie din perioada în care acest edificiu a făcut parte din sistemul de oprimare al celor ce nu îmbrățișau ideologia comunistă.
Amânăm vizitarea muzeului, a cărei taxă este inclusă în prețul biletului de vizitare a cetății, la fel ca și cea foto- video, și ne întoarcem în curtea exterioară înconjurată de zidurile groase ale cetății. Atenția ne este atrasă de o rampă de acces pe meterezele fortăreței.
Bineînțeles că într- o cetate care se respectă trebuie să existe și o spânzurătoare, fiindcă răufăcători au fost de când e lumea și pământul.
La capătul rampei se întinde platforma bastionului ce unește laturile de nord și de vest ale fortificației. Zidurile au o grosime de aproximativ opt metri. Pentru sporirea siguranței și capacității de apărare acestea au fost dublate, iar spațiul dintre ele umplut cu pământ. Pe lângă creșterea rezistenței, se asigura în același timp spațiu pentru desfășurarea unei forțe de luptă mai puternice și un efectiv de apărare mult mai numeros. Nu te mai miri de unde renumele ei, ”singura cetate care nu a fost cucerită”.
Nu aveai nici o șansă să te apropii de zidurile cetății fără să fii observat de departe. Acum pe timp de pace, fără pic de încrâncenare ne bucurăm de o priveliște liniștitoare în care câțiva castani și sălcii pletoase și câteva lebede se oglindesc în luciul apei. De altfel din inventarele cetății, lebedele au fost dintotdeauna prezente pe oglinda lacului, mult mai mare în trecut, ce înconjoară fortificația.
Primul este Turnul Negru, iar în plan îndepărtat Turnul Roșu (Donjon) și Catedrala cu tichie aurită. Că deh, trăim vremuri de glorie și ne permitem :)
Accesul este restricționat pe zidul fortăreței, așa că ne coborâm de pe metereze și ne îndreptăm către bastionul din nord- est.
Poarta de intrare pe latura de est, pe unde am intrat un sfert de ceas mai devreme,
și platforma bastionului, care se vede că este folosită la activități cultural artistice. Apropo, cu două zile în urmă s- au sfârșit ”Zilele Cetății Făgăraș” care au durat patru zile. Se sărbătoresc în luna august, în fiecare an. Un alt eveniment ce se desfășoară regulat în interiorul cetății, încercându- se crearea unei atmosfere medievale este schimbarea gărzii, în fiecare zi de sâmbătă și duminică de la ora 11.
Printr- o deschizătură pe care altădată se sprijineau archebuzele sau armele de foc ce nu lăsau dușmanii să se apropie de zidurile cetății, acum vedem un monument ridicat în memoria altor eroi, de câteva secole mai târziu.
Din negura vremii, ”călărețuuul de sârmăăă”! Veghează de pe metereze asupra urbei secolului XXI.
Același contrast, trecutul, Turnul Temniță, și prezentul, Catedrala aurită în plan îndepărtat. Oare câte ”cetăți” s- ar putea face cu banii cheltuiți pe ea? Sunt răutăcios?
După 20 de minute de promenadă prin curtea exterioară și pe meterezele cetății ne întoarcem în curtea interioară.
De- ar putea grăi aceste ziduri, să povestească despre faptele de vitejie ale oștenilor ce au apărat această cetate, despre adunările, balurile sau comploturile urzite de nobilii sau principii Transilvaniei sau despre pașii târșâiți ai prizonierilor de război sau a deținuților politici. Pentru descoperirea câtorva crâmpeie din istoria Țării Făgărașului, nu ne rămâne decât să ne călăuzim pașii prin încăperile și culoarele, ce par a nu se mai termina, ale muzeului ce funcționează la ora actuală în acest edificiu.
Trei sferturi de ceas ne- am perindat pașii pe cărările istoriei acestor meleaguri. Cum spuneam ceva mai înainte, se întâmplă lucruri frumoase și în țara asta. Toată stima!
La ieșirea din cetate a fost ridicat un monument în memoria deținuților politici ce au fost ”găzduiți” în acest edificiu.
Și profităm mai departe de lipsa de inspirație de a ajunge cu mașina în parcarea de lângă zidurile cetății. Din acest unghi zici că este o navă pe apă.
Lebedele sunt și pe străzile orașului.
Ceasul mai are un sfert până la orele patru ale amiezii, așa că avem timp să ne întoarcem prin Râșnov. Nu pentru cetate, ci pentru Peștera din Valea Cetății. Dacă tot mai am ceva baterie la aparat, ...
