duminică, 4 septembrie 2016

Lacul Iacobdeal, Turcoaia

Iulie 2016 Itinerariu de vacanță: Parcul Național Munții Măcinului: Vf. Țuțuiatu- Lacul Iacobdeal- Cetatea Troesmis


<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

Și ca să nu fie prea simplu, am încercat să complicăm puțintel lucrurile. Vorba vine, doar am diversificat un pic itinerariul. Nu ne întoarcem pe unde am venit. Ținem înainte pe DJ 222A care străpunge în continuare pădurea ce parcă ar vrea să îl înghită, se vede treaba că nu este suficient un covor de asfalt nou. Mai trebuie avut grijă și de vegetația care pe alocuri strâmtează bine drumul. Cam 9 kilometri și ieșim în localitatea Nifon, unde speram să ne mai aprovizionăm cu câte ceva de băut. ”Căldură mare, mon cher”!  Reușim să ne potolim setea abia în Hamcearca. Monoton, drumul  foarte bun de altfel, șerpuiește  pe câmpurile Dobrogei. Doar ce ieșim din satul Balabancea. Daa, pentru asta merită să trag pe dreapta. Pun avaria, îmi iau aparatul și, iată rezultatul:


Nu știu cum de au rezistat. În dreptul unui podeț scurt, cinci plopi, trei pe o parte și doi pe cealaltă a drumului și- au împreunat coroanele dând naștere unui adevărat portal. Bineînțeles că nu trecem în vreo altă lume. Râmânem tot în Dobrogea, pe drumul ce nu peste multă vreme face  joncțiunea cu DN 22D. 20 de minute, atât ținem pe național însoțiți în partea dreaptă de culmile tocite ale munților Măcinului de pe care tocmai ne- am coborât, fiindcă vrem să revedem o mai veche cunoștință de-a noastră. Așa că urmăm indicatorul spre Turcoaia și intrăm pe DJ 222H. Trebuie să conduci cu atenție pe drumurile Dobrogei, foarte mulți bicicliști. Mă refer la grupurile ce practică cicloturismul, foarte dezvoltat în zonă. De fapt nu ajungem în Turcoaia, după aproximativ 2,6 km acest drum se intersectează cu un drum de carieră, iar noi o luăm pe acesta, în stânga. Acceptabil drumul, însă aveți grijă să nu vă abateți prima la dreapta, doar dacă nu vreți să vedeți cum arată o carieră de piatră. Ceva mai încolo vă va atrage atenția un platou situat pe un mic deal. Dacă este vară, va fi plin cu mașini :)


Nu urc mașina pe platou, o las la baza lui, lângă un lan de floarea soarelui, fiindcă simt nevoia de puțină mișcare, chit că soarele nu se dezminte. 


În urma noastră vin mașini una după alta. Când urcăm pe platou, la fel. Parcare ca la mall, frate! Foartă multă animație. Care cu grătarul, care întins sub o umbreluță, saltele gonflabile lăsate, pesemne la uscat.



Muzica se revarsă din boxele unei mașini lăsate cu portierele deschise să intre fumul de la grătar, probabil să retrăiască aceste clipe și în fața blocului, acasă. Da, sincer, prefer imaginea și liniștea pe care am savurat- o din plin în acea zi minunată  de mai, în 2011, când peisajul era unul desprins parcă dintr- un film selenar. Făcând abstracție de toată gălăgia m- am bucurat să revăd acest minunat loc, unic cred în România. Acest lac situat într- o veche carieră de piatră exploatată de italienii stabiliți în zonă, în urmă cu zeci de ani, este rezultatul descătușării unor izvoare subterane ce au ieșit la suprafață, în urma nenumăratelor explozii provocate pentru dizlocarea masivului care acum arată exact ca o măsea cariată, pe lângă ceillalți munți. Adâncimea acestuia este un mister, 18- 20 de metri spun unii, ba chiar că pe fundul lui zac multe utilaje ce au fost folosite la exploatarea carierei. Oglinda lacului, de culoarea smaraldului și limpezimea apei, înconjurată de pereții zimțați de granit și de maluri abrupte, te fac să crezi că ar putea fi un lac glaciar. Sursele de alimentare ale lacului sunt doar izvoarele din pânza freatică și precipitațiile. La ora actuală lacul este proprietate privată. Proprietarul s- a mulțumit doar să afișeze un avertisment, de pericol de înec. Nu s-a complicat cu amenajări de nici un fel.
Lacul atrage ca un magnet iubitorii de senzații tari, datorită unui colț de stâncă înalt de vreo opt metri, de pe care aceștia se aruncă în apa limpede a lacului, 



dar și pe cei ce vor doar o plimbare cu salteaua, sau să înoate.


Este atât de cald încât nu ne mai ducem pe celălat mal, mă mulțumesc doar cu unghiul ăsta.



Da, natura ar fi mult mai frumoasă fără oameni! Părerea mea.
Noi ne mulțumim doar cu privitul, timp o jumătate de oră, cred, după care ne continuăm itinerariul.
Urmează Cetatea Troesmis. Cetatea Dinogeția am exclus- o de mult timp. De cum am coborât de pe munte.