marți, 13 octombrie 2015

În drum spre Târgu Jiu- Mănăstirea Tismana

Iulie 2014 Itinerariu de vacanță: Târgoviște- Dubova- Sasca Română- Târgu-Jiu- Călimănești-Căciulata

<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

Marți, 15 iulie 2014, un sfert de ceas înainte de orele 4 ale amiezii, în spatele nostru Mănăstirea Tismana, județul Gorj, în față acest tablou superb decupat parcă dintr- o carte de povești nemuritoare.


Două ore și jumătate mai devreme: 
Oooo, drum rău? Ce a urmat de la coada Lacului Prisaca, mai bine zis exact de la granița județelor Caraș Severin cu Mehedinți, face ca acesta să fi fost o glumă bună. Cum am intrat în Mehedinți a devenit o glumă proastă, pââână la bifurcația lui DN 67D cu DN 66A care continuă să traverseze spre nord Parcul Național Domogled- Valea Cernei. Cam vreo 14 kilometri, văd că au fost de toți. Parcă plouase cu meteoriți. După care trai neneacă! Într- adevăr, chipurile se lucrează pe acel drum, după cum se spunea pe o placă mare situată chiar la bifurcație. De aici noi continuăm pe DN 67D care traversează longitudinal Parcul Național Domogled- Valea Cernei, aproximativ 10 kilometri, care au mai spălat din păcatele administrației acelui drum. Chiar nu- i corect, este ca o fisură groaznică în acest diamant verde, neșlefuit al naturii. Cred că până acum s- a remediat problema, fiindcă termenul de finalizare al lucrării era iulie 2013, iar eu, nu- mi amintesc să fi întâlnit, pe acel drum, vreun utilaj.
Am profitat din plin de fâșia de asfalt impecabil care șerpuiește până la ieșirea din Parc, prin latura estică. Lăsăm în urmă verdele aprins al munților împăduriți și ne continuăm drumul ce împodobește ca o salbă, valoroasă de data aceasta, Podișurile Mehedințiului. Gata cu rigurozitatea arhitecturii săsești, gospodăriile oltenilor sunt total diferite. Casele puținelor localități înșiruite de- a lungul drumului, construite pe o temelie înaltă făcută din pietre de râu nu mai sunt apropiate una de alta și ai vizibilitate totală asupra curților. Pădurile sunt mai răsfirate, alternând cu pășunile. Se vede că suntem în luna lui cuptor, culorile sunt mai palide. Una peste alta, trecem de Baia de Aramă și nu după mult timp intrăm în județul Gorj. Ne abatem la stânga de la DN 67D la indicatorul către Mănăstirea Tismana,  Intrăm în orașul Tismana pe care îl traversăm făcând slalom printre gurile de canalizare. Pe unele locuri se turna asfalt, în altele se spărgea cu picamerul. Se lucra, nu ai ce zice. La ultima bifurcație, urmăm indicatorul către mănăstire, și totodată aflăm că suntem în Europa. La dreapta se face un drum către Topești- SAT EUROPEAN, deci încă mai eram în Europa:) Încet, încet, pe marginea drumului, gospodăriile încep să se rărească. Razele soarelui cu greu reușesc să străpungă coroanele copacilor, din ce în ce mai deși, care străjuiesc de- o parte și de alta șoseaua. După ce au înghițit pur și simplu linia orizontului aceștia încearcă să- și potolească pofta înghițind acum, metru cu metru, asfaltul ce se oprește în cele din urmă într- o parcare imensă. Am ajuns la poarta Mănăstirii Tismana, însă ne mai continuăm drumul încă vreo 500 de metri până la Hotelul Tismana. Era trecut de ora pânzului și eram lihniți de foame. Trei sferturi de oră mai târziu eram din nou în fața porții mănăstirii. 


Singura cale de acces în această fortăreață verde. După mărimea parcării, pare că este o adevărată industrie aici. Nu este nevoie să batem la poartă, aceasta fiind larg deschisă. Trecem pe lângă punctul de control, de peretele căruia era rezemată o bicicletă, iar primul impuls a fost acela să ne așteptăm să fim întrebați: ”Încotro?” 


Nu o luăm la stânga, 


noi urmăm drumul ce urcă alene până la mănăstire, de pe care putem admira, în valea de pe partea stângă, un adevărat Resort hotelier?




În capătul aleii, în toată măreția ei, o clădire albă, cu un turn central deasupra porții încadrat de altele două mai mici de o parte și de alta, de zici că ar fi o școală militară, ceva, domină acest minunat tablou din mijlocul naturii. Și bineînțeles alături de oamenii amărâți ce speră să atragă atenția celor ce sunt în pelerinaj și să- i înduplece să le dea ceva de pomană, sunt și acei nesimțiți ce ar fi în stare să intre cu mașina în altarul bisericii. Probabil că nu au observat PARCAREA? 


Sau poate că exagerez eu, fiindcă imediat ce am intrat în curtea mănăstirii mi- am înghițit cuvintele de reproș. Nu trebuie generalizat.



De multe ori mă întreb de ce ajung eu în aceste locuri, de fapt de ce le caut? Chiar nu pot să dau un răspuns. Aici regăsesc acele clipe infinite de bucurie și mulțumire sufletească, în care încerc, așa, în felul meu să aduc recunoștință pentru ... Dar nu, nu cred că e momentul! Mai bine să ne bucurăm de aceste imagini!



Cât timp ne- am încărcat sufletele admirând munca depusă de călugărițele ce întrețin acest sfânt lăcaș, câțiva nori negri  încercau să dea o notă de contrast în acest tablou mirific.






La cei peste 600 de ani de existență, este cel mai vechi așezământ monahal încă în funcțiune din Țara Românească. Socotită de mulți drept inima Olteniei, Mănăstirea Tismana a avut un rol primordial în menținerea credinței ortodoxe. Construcția mănăstirii a fost realizată cu sprijinul material al domnitorilor Basarabi ce au condus Țara Românească în a doua jumătate a secolului al XIV-lea: Radu I și fiii acestuia Dan I și Mircea cel Bătrân,  ctitorul mănăstirii fiind considerat Cuviosul Nicodim cel Sfințit de la Tismana care a trăit între anii 1310- 1406 și și- a dedicat întreaga viață lui Dumnezeu. De- a lungul vremurilor acest așezământ monahal a fost menționat în multe file din istoria Țării Românești, și nu numai. În anul 1406 Mircea cel Bătrân s- a întâlnit, la Mănăstirea Tismana, cu Sigismund de Luxemburg, rege al ungurilor, încercând o alianță împotriva forțelor otomane aflate în plină expansiune în acele vremuri. În 1458 mănăstirea i- a fost gazdă unui alt domnitor al Țării Românești, Vlad Țepeș, și tot aici s- a ascuns Neagoe Basarab de teama lui Mihnea cel Rău. A suferit, în timpul prigoanelor otomane ce au poftit la bogățiile țării noastre, multe distrugeri, care nu au reușit decât să o facă să renască din propria cenușă, așa cum s- a întâmplat în anul 1542, când a fost rezidită după ce a fost distrusă într- un incendiu. Mănăstirea Tismana a fost cuibul în care s- a născut revoluția antifanariotă condusă de Tudor Vladimirescu. Mănăstirea este reconstruită în anul 1855. La sfârșitul celui de- al II-lea război mondial, Mănăstirea Tismana a adăpostit Tezaurul Băncii Naționale a României și o parte din tezaurul polonez lăsat în păstrare încă din 1939, înainte de invadarea lor de către nemți, datorită poziționării sale pe muntele Starmina, într- un cadru natural înconjurat de păduri și pereți abrupți de stâncă și a zidurilor și bastioanelor din jurul ei, 
Adevărul e că, abia după ce am făcut o tură completă în jurul bisericii, am realizat acest lucru, că de jur împrejurul ei, natura a realizat o adevărată fortificație. 





Norii, ce deveniseră chiar zgomotoși, se cam îngrămădeau într- un singur loc pe cer precum o ceată de strigoi, alungați de câteva raze de soare  mai îndrăznețe, oferindu- ne ca bonus, la plecare, o imagine de neuitat. Demnă de cărțile cu povești nemuritoare. 



Preț de câteva clipe am fost copleșit de acest minunat tablou, însă era timpul să facem cale întoarsă la mașină, dacă nu voiam să ne prindă potopul pe acolo. Deja primii stropi de ploaie se făceau auziți pe tabla acoperișului porții mănăstirii. Grăbim pașii pe aleea, întunecată și mai tare, ce coboară la parcarea unde am lăsat mașina.


Noroc cu copacii ce păreau că se străduiau anume să ne țină la adăpost de ploaie,


Cu toate acestea nu m- am putut abține să nu trec pragul porții ce te îmbie să ieși de pe alee ceva mai înainte de poarta domeniului monahal. Aici la umbra unor copaci metamorfozați, care parcă ar dori să spună ceva legat de istoria acestor locuri pline de istorie,


găsim Fântâna Basarabilor, un monument înâlțat în anul 1905 în memoria familiei de domnitori care au condus destinele Țării Românești în perioada de început a ctitoririi acestui așezământ monahal, în care este captat un izvor de apă rece și cristalină, la care pelerinii se pot abate să își potolească setea. 


În imediata lui apropiere este ridicată și o troiță din lemn în slava eroilor morți pentru recucerirea Ardealului, semn că credința ortodoxă este pe mâini bune.


Ploaia a fost îngăduitoare cu noi. Abia după ce am urcat în mașină s- a dezlănțuit.



Ne mai despart 36 de kilometri de Târgu Jiu, unde vom înnopta, încheind încă o frumoasă zi de vacanță. Într- adevăr, obositoare, dar frumoasă.