vineri, 30 octombrie 2015

Munții Bucegi- Cheile Tătarului

Noiembrie 2014 Itinerariu de vacanță: Bucegi Offroad- Cabana Trei Brazi, Predeal

<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

Ne continuăm drumul nostru prin munții Bucegi pe malul lacului de acumulare Bolboci și ajungem în cele din urmă în coada lui, care se subțiază din ce în ce mai mult, mulțumindu- se în cele din urmă cu albia râului Ialomița care se strecoară prin Cheile Tătarului. 


De fapt și de drept, taman invers stau lucrurile. Râul Ialomița izvorăște chiar din Munții Bucegi, și își croiește drum spre Dunăre, el fiind de altfel artizanul acestor chei. la fel ca și a Cheilor Coteanu, mai în amonte și a Cheilor Zănoagei, mai jos de Barajul Bolboci. Când ajungi în coada lacului, este un loc în care drumul este undeva deasupra vârfurilor brazilor. De aici ai o priveliște fabuloasă în centrul căreia Cheile Tătarului pare o adevărată poartă de intrare într- o fortăreață care ține sub pază strictă o adevărată comoară. În plan îndepărtat pe culmea munților în stânga, una din ele, Cabana Babele


Intrăm pe podul ce întregește drumul prin chei traversând albia râului care se restrânge la doar câțiva metri. Ai putea lejer să o treci cu piciorul. Aici și coborâm din mașină. Ai așa un sentiment de micime, în fața acestor adevărați ”zgârie nori” naturali. Goliciunea pereților verticali ai versantului este ascunsă de mantaua verde țesută de brazii ce se îngrămădesc, care mai de care, să atingă cerul.


Mașina înaintează până aproape de capătul cheilor, unde o să ne aștepte. Inevitabil arunci o privire înapoi, să admiri destoinicia și perseverența acestui firicel de apă, gălăgios nevoie mare înainte de pod, chiar tupeist :)) iar după aceea mucles. Sau probabil aici își găsește liniștea întărindu- și forțele pentru a porni mai departe în călătoria sa către Dunăre.   


Bun loc de refugiu, acolo chiar nu poți să ajungi cu drujba, nu?


Fel de fel de gânduri, închipuite și neînchipuite ți se strecoară în minte când pășești în aceste chei. Aidoma unei santinele, cu o privire scrutătoare, versantul din dreapta veghează asupra drumului. „Pe aici nu se trece!”, pare a spune. De altfel, chiar în mijlocul cheilor, fixată pe peretele acestora, găsim o placă comemorativă în memoria soldaților ce au căzut în al II- lea război mondial.



Imediat ce ai traversat podul, imediat în stânga un alt străjer scrutează în zare, până pe platoul unde este Cabana Babele.



Un loc numai bun de o ambuscadă.




Denumirea acestor chei vine de la o legendă care spune că prin aceste locuri umblau tătarii Hoardei de Aur care își ascundeau comorile în acești munți. Povestea spune despre niște chei mari de la  zăvoarele unde țineau ascunse toate acele bogății pe care la purtau la ei tătarii. Aceștia vrăjiți de frumusețea locurilor și de cerul plin de stele pierd cheile, Cheile Tătarului. Mai departe povestea este puțin cam puerilă după părerea mea. Una peste alta, când te gândești că acest firicel de apă este ”vinovatul”. acestei creații. Secole de- a rândul a săpat în stânca acestor munți. Dacă ar putea el grăi, sau aceste stânci, să ne povestească istoria de veacuri a acestor tărâmuri epice, toate  povestirile din ”1001 de nopți” ar părea niște notițe.


O luptă continuă pentru supraviețuire, fiecare ține cu dinții de locșorul lui.




Și toate acestea sub privirea acestui chip metamorfozat în stânca masivului.




În cele din urmă, cu gâturile amorțite, cât ne- am tot zgâit ochii pe toți pereții ajungem și în capătul cheilor acolo unde ne aștepta mașina.


Aici găsim și  Grota Ursului. Nu are nici o treabă cu ursul. De fapt, mai știi?  Chiar nu, este vorba despre un tunel săpat de om. Inițial Cheile Tătarului erau incluse în proiectul barajului Bolboci. Ar fi trebuit să fie încorporate în acesta, din câte am înțeles eu, iar acest tunel ar fi fost de folos pentru evacuarea apei după inundarea cheilor. După ce Cheile Tătarului și o parte din platoul Padina au fost inundate, proiectul s- a mutat mai în aval, la mai bine de o sută de metri altitudine mai jos față de zona Padina- Tătarului, tunelul fiind abandonat. Așa ne- am ales cu un nou obiectiv turistic în zonă. De ce nu? Are un aspect interesant. Ce spuneți de o plimbare de 150 de metri prin stâncă? O călătorie în măruntaiele munților.


După o scurtă plimbare cu lanterna prin tunel, personal m- am mulțumit doar cu un zoom de la gura lui, ne hotărâm și trecem pragul acestei adevărate porți.



Așa, pentru impresie artistică, o iau fuga înaintea mașinii, trag un cadru scurt cu mașinuța noastră cum mușcă din drumul ce scapă din strânsoarea cheilor, să dea bine în filmuleț, după care ne luăm rămas bun de la acest impresionant monument al naturii.