joi, 15 octombrie 2015

Târgu Jiu- din nou

Iulie 2014 Itinerariu de vacanță: Târgoviște- Dubova- Sasca Română- Târgu-Jiu- Călimănești-Căciulata

<<< Urmează firul jurnalului de călătorie >>>

După ceva mai mult de jumătate de oră ajungem la hotel Gorjul, Târgu Jiu, unde suntem întâmpinați de un soare destul de arzător pentru acea oră. Ploaia rămăsese în urmă, undeva la Tismana, fiindcă pe drum nu ne- a urmărit nici un nor. Chiar ne bucuram că vremea este de partea noastră. Ducem bagajele în cameră, ne împrospătăm puțin ținutele și .....Buuum, Trosc ....și încă o dată Buuum!  Se părea că eram victimele unei farse. Ce să vezi? Mai pleacă dacă poți! Afară s- a dezlănțuit potopul, tuna și fulgera de parcă era sfârșitul lumii. Niște stropi mari de ploaie au udat instantaneu perdeaua de la fereastra care era deschisă. Râdeam că am fost urmăriți. Nu ne mai rămânea decât să profităm și să ne întindem un pic oasele, și eventual să mai vedem și noi niște știri, căci de opt zile de când am plecat de acasă numai știam nimic ce se întâmplă în lume. Mai mult zgomotul, căci a fost o ploaie d- aia de vară, repezită. Că nu a durat decât vreo oră și jumătate, și cerul se însenină, dacă se mai putea spune asta, căci de- acum era trecut de ora șapte seara. Nu atât de convingător, însă măcar se oprise ploaia. Așa că am și zbughit- o pe ușă să ne ducem la bun sfârșit misiunea. Mai întâi să mâncăm ceva, fiindcă de la Tismana trecuse ceva timp, după care să mergem la Coloana Infinitului.
Dar cum hotelul este atât de aproape de Parcul Municipal  în care sunt expuse Poarta Sărutului și Masa Tăcerii ale maestrului Constantin Brâncuși, am schimbat puțin planul și am profitat de acea lumină caldă de amurg și ne- am preumblat pașii pe aleile ce parcă mai ieri fusesem, chiar dacă au trecut trei ani de atunci. Câțiva nori răzleți, rămași în urma turmei turbate ce se abătuse asupra orașului cu câteva zeci de minute în urmă, se scutură de ultimele picături de ploaie.


Nu ne lăsăm intimidați, de altfel nici nu ne puteam da seama dacă mai ploua sau doar se scurgeau picăturile de apă de pe coroanele copacilor care formează un adevărat coridor verde, la capătul căruia câteva trepte te invită pe scena pe care tronează Masa Tăcerii. Pășim dincolo de Poarta Sărutului. 5,13 metri înălțime și 5,45 metri lungime, cu niște stâlpi cu latura de 1,69 metri. Verticalitatea, greutatea și densitatea rocii de culoare alb- gălbuie, cu nuanțe roșcate pe alocuri, și lumina de amurg de la capătul tunelului îți creează impresia că ai trecut printr- un portal și ai pătruns într- o sală de așteptare, Aleea Scaunelor, de- a lungul căreia, de- o parte și de alta sunt înșiruite câte trei scaune sub formă de clepsidră (ce par a simboliza trecerea timpului) cu fața pătrată, la capătul căreia găsești împlinirea, desăvârșirea, ... Primești viață, treci de la copilărie la adolescență, te maturizezi, iubești, dai sens vieții dând viață, te bucuri de toate împlinirile dar și suferi în același timp la necaz, după care ...


Este Poarta Porților. De ce este numită Poarta Sărutului, datorită simbolului sărutului ce a fost pecetluit în blocurile de travertin ce alcătuiesc stâlpii acestui Arc de Triumf. Motiv pentru care, majoritatea tinerilor din Târgu Jiu, ce- și unesc destinele, țin să facă primul pas în viață și să- și imortalizeze acele clipe de fericire sub Poarta Sărutului. Nu mai punem la socoteală turiștii ce ajung în acest colț al Olteniei.  Mult timp autoritățile comuniste nu au agreat creațiile lui Brâncuși, considerându- l un reprezentant al burgheziei decadente, ba chiar în nemernicia lor, la moartea sa, în 1957, au refuzat să primească moștenirea lăsată prin testament de acesta, atelierul său parizian. Astfel atelierul marelui sculptor împreună cu un număr important de lucrări au revenit statului francez. Și poate că mai bine așa, fiindcă noi nu am fi fost capabili să le prețuim, așa cum au făcut francezii. La fel cum nu suntem în stare să prețuim casa de la Hobița, casa în care s- a născut Constantin Brâncuși. De altfel, aflat pe patul de moarte, Brâncuși și- a exprimat regretul că nu poate fi înmormântat în țara sa natală, în România.
Mă întorc din drum, pentru un moment, încercând să vizualizez cu ochii minții Coloana Infinitului, o altă capodoperă a celui mai mare sculptor al secolului XX, Constantin Brâncuși, considerat și părintele sculpturii moderne. Cele trei sculpturi, Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Recunoștinței fără Sfârșit (așa cum i- a spus autorul) sunt dispuse pe aceeași axă, perpendiculară pe râul Jiu, orientată spre est, cu lungimea de 1275 de metri. Acestea reprezintă Ansamblul Monumental ”Calea Eroilor”, care cinstește eroii ce au murit în Primul Război Mondial, în luptele de la Podul Jiului din Târgu Jiu. Acesta a fost realizat în perioada 1937- 1938.


Ne continuăm drumul spre treptele de la capătul aleii ce ne invită să urcăm pe faleza râului Jiu, al cărui nume îl poartă cu mândrie această urbe. Ne amuzăm puțin amintindu- ne de ziua toridă de august, în urmă cu trei ani, în care pur și simplu ne topeam. Noroc cu aleile umbrite ale parcului pe care ne refugiam din când în când..


Astăzi, într- o zi de vară, în luna de cuptor, după o repriză de ploaie torențială, altfel se văd lucrurile.
Construită la fel ca și Poarta Sărutului, din travertin de Banpotoc, din blocuri de piatră alese de Brâncuși, personal, din cariere de lângă Simeria, Masa Tăcerii cu cele 12 scaune sub formă de clepsidră fac parte dintr- un tablou ce te îndeamnă la  meditație.



Ne continuăm plimbarea pe malul Jiului. Ajungem la ”Podul lui Ferdinand”, un pod care are o istorie interesantă. Construit în perioada 1894- 1896, după planurile a doi ingineri francezi, și inaugurat în vara lui 1897, acesta lega cele două maluri ale râului. În toamna anului 1916, în ziua de 27 octombrie, acest pod a fost martorul faptelor de vitejie ale localnicilor, care cu mic cu mare, au zădărnicit intenția trupelor germane care voiau să invadeze orașul.
Înainte de expirarea termenului de garanție acordat, de 100 de ani, firma constructoare a trimis o înștiințare autorităților locale, care a condus la înlocuirea acestuia cu un alt pod de beton cu patru benzi. Astfel în anul 1994 podul a fost scos din uz, fiind tăiat în trei module, unul dintre acestea fiind folosit pentru accesul pe insulița care a apărut în mijlocul râului ca urmare a ridicării unui baraj, câteva sute de metri mai în aval de noul pod.



Cu trei ani în urmă, am fost pe această insuliță din curiozitate, în drumul nostru spre locul unde se desfășura o sărbătoare a berii, parcă. Era un adevărat șantier. Am fost plăcut surprins să văd că acesta s- a materializat într- un frumos spațiu de promenadă, ca o extensie a Parcului Central.


Fac un zoom, și ne mulțumim de data aceasta să admirăm parcul de pe malul Jiului fiindcă era destul de târziu. Soarele s- a pregătit de culcare demult. E interesant de venit 10 ani mai târziu, când se va maturiza puțin și vegetația , destul de tânără acum. Acum facem cale întoarsă pe aleile din ce în ce mai întunecate ale parcului în încercarea noastră de a găsi un loc unde să ne potolim foamea, totuși.


Ne luăm, încă o dată, la revedere de la această priveliște minunată,


după care am început să ne împleticim pașii, de foame, pe străzile orașului.




În cele din urmă, am găsit un loc super, Terasa Ana. Servire, ambianță, meniu, toate de notă maximă.
Ne- am încadrat numai bine. Fiindcă acesta era și scopul, voiam să ajungem în cele din urmă și la Coloana Infinitului, însă pe întuneric. Sincer aveam ceva emoții, să nu pățesc la fel ca la Vidraru, când m- am sculat la 3 dimineața să fotografiez barajul, și surprizăăă! Nu era decât un amărât de bec aprins pe tot barajul. Și nu am sperat degeaba. Fiindcă în tabloul acela nocturn era pusă în valoare și mai bine. Păcat că uitasem să îmi iau și trepiedul.


Coloana Recunoștinței fără sfârșit, așa cum a fost numită inițial a fost primul element al Ansamblului de la Târgu Jiu, comandat de Asociația Femeilor din România condusă de soția primului ministru de la acea vreme, Gheorghe Tătărăscu, în cinstea faptelor eroice ale gorjenilor din timpul primului război mondial. Având deplină libertate de acțiune, Brâncuși a hotărât că cel mai potrivit monument pentru comemorarea eroilor ar fi o ”Coloană Infinită” de dimensiuni impresionante. În 1918 a sculptat în lemn prima versiune a Coloanei Infinitului. Creată dintr- o serie de elemente simetrice suprapuse, această coloană inspirată de stâlpii caselor țărănești din România întruchipa nevoia de ascensiune spirituală pe care Brâncuși a exprimat- o adesea în lucrările sale. Astfel coloana amplasată în parc  a fost primul element al ansamblului de la Târgu Jiu. A fost turnată la Atelierele Centrale din Petroșani în anii 1937- 1938 sub directa îndrumare a lui Constantin Brâncuși. 17 module romboidale, din fontă, de 1,8 m înălțime și aproximativ 860 kg greutate, care mai apoi, după ce au fost alămite, pe loc, prin pulverizare (metoda a fost folosită pentru prima oară în România și a fost preluată din Elveția) au fost montate pe un ax de oțel încastrat într- o fundație de beton sub forma unui trunchi de piramidă cu baza mare în jos, ajungând până la 5 m în pământ. Coloana are o înălțime totală de 29,33 m.


Interesant este faptul că în aceeași perioadă, Brâncuși mai era angajat într- un alt proiect în India, ”Templul mântuirii sufletului” de la Indor, comandat de un maharadjah. Demersurile pentru comanda de la Târgu Jiu s- au derulat pe o perioadă de doi- trei ani, timp în care proiectul pentru templul din India a eșuat ca urmare a asasinării maharadjahului. Brâncuși a preluat formulele compoziționale pe care le propusese pentru India și le- a adaptat pentru Târgu Jiu. Ca rezultat au apărut Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor și Poarta Sărutului cu băncile laterale.
Pe plan mondial, opera sa a influențat profund conceptul de formă în sculptură, pictură și desen, iar nouă nu ne râmâne decât să ne mândrim cu faptul că Brâncuși este român.
E trecut demult de ora zece, așa că ne mulțumim și ne îndreptăm spre hotel, unde cu ultimele puteri reușim să rezistăm să facem un duș fierbinte, după care, somn. Că ne- a fost de ajuns pentru astăzi. Nu am mai avut chef nici să descarc pozele în calculator.
Dis de dimineață, să fi fost vreo șapte ceasul, pâș, pâș mă strecor din cameră, cu rucsacul în spate, și mă înființez din nou în parc. Pentru ce oare? Același oraș, altă lumină.












Cam asta a fost incursiunea noastră prin Târgu Jiu anul acesta. Pe fugă. Cu trei ani în urmă mai vizitasem și Casa Memorială  a Ecaterinei Teodoroiu, am prins și o serbare a orașului și am colindat mult mai mult străzile orașului, mai ales că pe atunci nu aveam mașina.


Două ore mai târziu pornim mai departe, în drumul nostru spre casă. Cum ieșim din Târgu Jiu pe Calea București, nu puteam să nu facem o oprire, pentru încă o ședință foto la Coloana Infinitului.








Am zis în drum spre casă? De fapt, da spre casă. Însă mai avem trei zile de vacanță. Vom revedea locuri dragi prin care am mai fost cu ani în urmă, și multe altele, Vâlcea turistică.