Cetatea Râșnov

1- 3 noiembrie 2013 Itinerariu de vacanță: Siriu- Râșnov- Valea Doftanei- Slănic Prahova

<<< Urmează firul jurnalului de călătoriei >>> 

1 noiembrie 2013, două ore mai târziu, după frumoasele peisaje de la Barajul de la Siriu și după tranzitarea fără probleme a Brașovului, nici nu apucăm să intrăm în Râșnov și pe o culme împădurită la poalele căreia se întinde orașul, se distinge în toată splendoarea ei, una din emblemele Țării Bârsei, Cetatea Râșnovului.

Urmăm GPS- ul pe străzile orașului și ajungem în parcarea de la baza dealului. De aici poți urca până la cetate cu un trenuleț simpatic ce face curse regulate dus- întors. Noi am ales să ne mai dezmorțim puțin oasele și am urmat drumul negru pavat cu piatră cubică, scăldat pe alocuri în razele calde ale soarelui ce se zbenguiau printre copacii golași ai pădurii. Peisajul de toamnă al pădurii, ce și- a lepădat mantia verde, în total contrast cu un cer senin, limpede, ca- n zilele toride de vară, culorile toamnei strălucind în lumina caldă a soarelui ne face urcușul atât de ușor, încăt nici nu ne dăm seama când ajungem la zidul exterior al cetății, acolo unde toamna nu era deloc convingătoare. Verdele crud ce îmbracă peisajul, și temperatura aerului te face să crezi că abia începe vara. Nu tu o adiere de vânt, un nor pe cer, ba chiar câteva gâze încercau să ne convingă că toamna este încă departe.

Cu toate că pe Dealul Cetății, cercetările arheologice au demonstrat existența unor elemente de fortificație încă din epoca bronzului, Cetatea de la Râșnov este menționată documentar pentru prima dată în anul 1335, ca o fortificație puternică ce a rezistat asediului tătarilor în Transilvania, când Țara Bârsei a fost pustiită în întregime. Un secol mai târziu ea a rezistat cu brio asediilor otomane. Atât în timpul catastrofelor naturale, cât și a invaziilor militare cetatea ridicată pe dealul ce domină drumul Branului a asigurat șansa supraviețuirii așezării de la poalele muntelui Postăvarul. Cetatea comunității râșnovene are două curți: una exterioaară și una interioară. În curtea exterioară, numită "curtea din fața cetății", erau adăpostite vitele. Cetatea a fost      "a II- a vatră a Râșnovului", locuitorii târgului respectând de fiecare același scenariu salvator: refugierea în cetate și apoi refacerea așezării. 

Cu cât te apropii mai mult de intrarea principală în curtea interioară a cetăţii, realizezi măreția acestei construcții. Cronicarii sași menționează asediul din 1612 când tunurile armatei principelui Transilvaniei Gabriel Bathory nu au provocat decât mici stricăciuni zidurilor. Atunci, datorită faptului că trupele inamice au ocupat panta de răsărit, blocând accesul apărătorilor la izvorul de unde se alimentau cu apă, după negocieri cu principele, fruntașii comunității râșnovene au predat cetatea, pe care au răscumpărat- o împreună cu cetatea Bran, un an mai târziu cu 3000 de florini. Luptele din 1612 au dovedit necesitatea săpării unei fântâni, care dealtfel s- a realizat între 1623 și 1640 când s- a săpat un puț adânc de 146 m. Ea a fost folosită până în anul 1850. 

Interesul comunității râșnovene pentru întreținerea cetății medievale a scăzut odată cu diminuarea pericolului invaziilor militare în secolul al XVIII- lea, pe fondul unei dezvoltări economice neîntrerupte a Râșnovului. Chiar dacă, în urma unui cutremur din 1802, mai multe turnuri s- au prăbușit, grăbind transformarea acesteia într- o ruină, locuitorii Râșnovului s- au refugiat, cu avutul lor în spatele zidurilor cetății, în timpul revoluției din 1848- 1849. Puternic afectată de cutremurul din 11 noiembrie 1940, cetatea a fost restaurată în anii 1955- 1956.

Astfel pătrundem în incinta burgului, acum monument istoric, printr- o poartă impozantă, o construcție fortificată prevăzută cu numeroase guri de tragere. În stânga, impunătorul zid al curții interioare, în dreapta ruine ale încăperilor ce serveau ca adăpost și cămară în timpul asediilor.

Acest tablou ne însoțește până într- o zonă în care vremurile de glorie ale mândrei fortărețe neînfrânte de- a lungul veacurilor sunt readuse la viață. Oaspeții încearcă să recreeze o atmosferă medievală prin prezența   obștei alcătuite din străjeri, meșteri, negustori care sunt dealtfel și ghizi. În căsuțele de altă dată a locuitorilor funcționează numeroase magazine cu suveniruri. Cetatea Râșnov a devenit cetatea nemuritorilor cinematografiei românești, fiind unul din locurile preferate ale lui Sergiu Nicolaescu pentru realizarea filmelor sale istorice. Din cel mai înalt punct al cetății se poate admira panorama orașului Râșnov asupra căreia veghează de secole.