duminică, 16 martie 2014

Craiova

Iulie 2013 Itinerariu de vacanță: Transfăgărășan- Alba Iulia- Turda- Cluj Napoca- Parcul Național Retezat- Băile Herculane- Craiova

<<< Urmează firul jurnalului de călătoriei 


Și cum tot ce e frumos are totuși și un final, așa și vacanța noastră se apropie de sfârșit. Am ajuns și la ultima pagină  a acestui jurnal de călătorie, cu speranța că va fi de folos celor ce vor să- și organizeze vacanța în România. Dacă la început am pus accent mai mult pe fotografiile și filmulețele mele, din care să reiasă frumusețea locurilor, centrele de atracție, motivele pentru care se merită să ajungi acolo, mai spre final am căutat să vin și cu ceva informații rezultate din documentările mele ulterioare. Revederea acestor imagini, la mai bine de jumătate de an de când am fost în această vacanță, m- a făcut să retrăiesc din nou aceleași sentimente pe care le- am avut în acele zile. Pot spune că în anul 2013 am avut parte de cea mai lungă vacanță din viața mea. A început în 17 iulie 2013 și se termină acum, când postez aceste rânduri despre ultima noastră oprire, în drum spre casă, la Craiova.


Inițial nu aveam în plan, Craiova, am fi vrut să revedem nestematele din Târgu- Jiu. Motivul care m- a determinat să introduc Craiova în itinerariul vacanței, au fost câteva imagini pe care le văzusem la promovarea unui concert de nu știu ce aniversare al Antenelor, și câteva poze postate pe g+. 
Zis și făcut, rezervare la Pensiunea Luisa, situată în centrul vechi al Craiovei, destul de aproape de unul dintre obiectivele noastre de atracție: Parcul Nicolae Romanescu. 


Nu aceasta a fost prima imagine care ne- a întâmpinat și pe noi., aceasta fiind la intrarea principală dinspre bulevardul cu același nume. Datorită locației de cazare, pentru a ajunge la parc, am fost nevoiți să traversăm Cimitirul Ungureni pe o alee, care de altfel am înțeles că este un loc de promenadă al localnicilor, deloc înspăimântător. Așa că am intrat în parc prin partea de nord. Erau cele mai călduroase ore ale zilei, orele13, când soarele ducea o luptă strânsă cu vegetația abundentă a parcului. Era ora la care își împărțeau băncile de pe marginile aleilor. Pentru noi, a fost cea mai bună alegere o plimbare prin parc, prin oraș nu ne- ar fi fost prea bine la acea oră.



Fără să știm în ce direcție anume s- o luăm, urmăm marginile umbrite ale aleilor bine întreținute. Plecați dis- de- dimineață din Băile Herculane, pe drum ne- am mai abătut și pe la Muzeul Porților de Fier, după care ne- am plimbat și prin Drobeta- Turnu Severin, iar acum eram lihniți de foame, motiv pentru care ne încordasem la maxim simțurile, pentru a găsi un loc unde să servim ceva de mâncare. Nu ne- a luat mult timp până am găsit lacul, pe malul căruia am poposit pe o terasă. Peisajul care ni se etala în fața ochilor ne- a făcut să ignorăm total aspectul în ansamblu al terasei. Se pare că perioada de criză a ajuns și la Craiova.
În 1897, pe locul uneia din cele mai insalubre zone ale orașului, la inițiativa noului primar ales, Nicolae Romanescu, avea să înceapă construcția acestui parc, după un proiect ce avea să fie medaliat cu Aur la Expoziția Internațională de la Paris din 1900. A fost inaugurat în anul 1903, în prezența Regelui Carol, sub denumirea de Parcul Bibescu, în memoria familiei Bibescu care a fost posesoarea inițială a terenului pe care își avea moșia și grădina, la mijlocul secolului al XIX- lea. Cronicile spun că parcul a fost creat în stil romantic o sinteză a arhitecturii și picturii peisagere, aici regăsindu- se fragmente din tablourile impresioniștilor francezi din secolele XVII- XIX, cât și ale pictorilor olandezi. Personal, după cele aproape trei ore, cât am rătăcit pe aleile parcului, acum, după mai bine de o sută de ani care și- au pus amprenta și au șlefuit această capodoperă de artă, acei pictori și- ar fi dorit să aibă drept modele multe din aceste peisaje din prezent.





Lăsăm  în urmă terasa de pe malul lacului și urmăm panglicile cenușii ale aleilor. 35 de kilometri de drumuri, alei și poteci lucrate în cel mai mic amănunt, au fost improvizate laolaltă cu dealuri și văi în proiectul inițial. Și în zilele noastre acestea șerpuiesc printre exemplare de specii de arbori aclimatizate în țara noastră, ce au dăinuit vremurilor, și sporesc frumusețea acestui colț de rai.



Urmăm aleea de pe malul lacului, pe luciul căruia câțiva curajoși vor parcă să sfideze căldura toridă a soarelui și ajungem la una din piesele de rezistență, zic eu, ale parcului, care a asistat de- alungul timpului la toate transformările parcului de la începuturi, un pod suspendat, ce traversează lacul.



Urcăm niște trepte ce pornesc de la piciorul podului, lăsăm în stânga oaza de umbră care ne îmbia laolaltă cu o terasă. Printre copaci se întrezărea silueta unei clădiri, căreia, cu părere de rău, nu i- am dat importanță, (Cred că era Castelul Fermecat, și el având certificatul de naștere în aceeași perioadă.) și ne îndreptăm , cu nerăbdare, pașii pe poteca din scânduri suspendată, fără să ținem cont de suveranitatea soarelui.




Ne dezlipim cu greu privirile de pe această punte ce face legătura între cele două culmi umbrite de vegetația abundentă. 



Scriind aceste rânduri, mă încearcă un exercițiu de imaginație, și mă întreb dacă creatorul său, arhitectul francez Edouard Redont ar fi mulțumit de imaginea parcului din zilele noastre. 
De aici ne continuăm periplul nostru prin parc, urmând aleea de pe celălalt mal al lacului. Aceleași imagini superbe, dar din alte unghiuri: Insula berzelor și a lebedelor, băncuțe ce te îmbie la ore întregi de contemplare. De pe acest mal descoperim că foișorul pe care- l văzusem ceva mai înainte, de vizavi, este pe o insuliță legată de mal printr- un podeț cu marginile din crengi și trunchiuri de copaci (identice cu cele originale văzute în arhiva Bibliotecii Județene ''Alexandru și Aristia Aman'').




Dacă mărimea lui îl situează pe locul 3 în Europa, cu cele 90 de hectare, în România are statutul de cea mai mare zonă verde urbană. De- alungul timpului au fost executate numeroase lucrări pentru sporirea frumuseții acestuia. În anul 1943, la intrarea principală, în semn de omagiu inițiatorului acestui parc, s- a ridicat un bust al primarului Nicolae Romanescu, iar de- alungul timpului, prestigioși creatori români au contribuit cu numeroase lucrări de artă plastică la înfrumusețarea acestui loc.  




 
Nu am reușit să vedem Grădina Zoologică și Hipodromul, sau ce a mai rămas din el, fiindcă din anul 2000 nu s- a mai desfășurat nici o activitate, însă ne- am încântat admirând vietățile de pe Lacul Lebedelor, unde aparatul meu foto și- a demonstrat încă o dată calitățile.

 


 
 

 


Acesta a fost periplul nostru prin Parcul Romanescu din Craiova, pe care îl părăsim extrem de încântați, prin locul pe unde ar fi trebuit să intrăm.



De aici, timp de zece minute, traversând de pe un trotuar pe altul, după umbră, descoperim o altă Craiovă, în care culoare verde a vegetației, o întâlnești în egală măsură cu cea de la semafor.





În centrul vechi al Craiovei, pătrundem pe o alee plină de terase și fântâni arteziene, animate de stoluri întregi de porumbei. Aici poposim și noi ceva mai mult, la umbra clădirilor ce străjuiesc această alee.




 

 

După ce ne- am răcorit puțin, ne facem curaj și ieșim din adăpost pentru încă o baie de soare, în Piața din fața Prefecturii, locul pe care îl văzusem în promo- urile Antenei. Admirăm Fântâna Muzicală ( fără muzică) și o statuie ecvestră a lui Mihai Viteazul, din Parcul Prefecturii, facem un sus- jos pe strada Alexandru Ioan Cuza, după care traversăm Parcul Prefecturii. În capătul acestuia, în fața Colegiului Național Carol I, o clădire impunătoare ce nu te lasă să visezi în continuare că ai ieșit din criză, toropiți de soarele insistent ce nu se mai lăsa dus, am comandat un taxi ce avea să ne ducă la urmașul Uzinei Electroputere, Electroputere Parc, simbol al bunăstării în România ultimilor 20 de ani.

 





 


Sunt sigur că dacă alocam mai mult timp acestei incursiuni, în Craiova mai găseam multe locuri frumoase demne de înscris pe această pagină. 
Cam asta a fost vacanța noastră din vara anului 2013, 12 zile de odihnă activă, în care am văzut multe locuri frumoase pentru întâia dată, laolaltă cu altele pe care le- am revăzut cu plăcere. 
M- aș bucura nespus de mult să știu că însemnările mele vin în ajutorul celor ce caută noi destinații din care să adune amintiri de neuitat.