Urmează firul jurnalului de călătoriei >>>
Pensiunea Atra- Doftana, am căutat informații pe net despre ea de cum am văzut primele imagini din bootcamp- ul primei ediții X- Factor difuzate la Antena 1. Se vedea clar că este o locație exclusivistă, ieșită din tipare. Nu m- am înșelat deloc, prețurile erau pe măsură. 2 ani de zile am tânjit că poate într- o bună zi vom ajunge și noi acolo, și uite așa, în luna octombrie 2013, am ajuns să- mi acord o recompensă pentru efortul pe care l- am depus de unul singur la renovarea unei părți din locuința noastră, banii pe care ar fi trebuit să- i cheltui pe mâna de lucru deturnându- i în propriul buzunar. DNA- ul familiei a considerat îndreptățită această acțiune și a închis ochii.
2 nopți în weekend la Atra, o vizită la Salina de la Slănic Prahova (închisoarea de la Doftana nu este deschisă circuitului turistic, fiind lăsată în paragină), cam ăsta era planul inițial. Google Earth- ul zicea clar: 251 km Galați- Pensiunea Atra, cu acces pe DN 1.
Parcă îmi doream ceva mai mult, nu voiam să fac drumul dus- întors. Așa, am stabilit că o să facem un mic ocol pe la Cetatea Râșnov și vom ajunge la destinație pe un drum de 387 km. Cam oltenesc, nu? Dar din 2009, când am fost la Castelul Bran, și ne- am mulțumit doar cu imaginea cetății văzută din autobuz în drum spre Brașov, datorită norilor capricioși ce parcă voiau să ne strice vacanța, purtam în mine regretul că nu o vizitasem.
Și uite- așa, aproape de miezul zilei de 1 noiembrie admiram Barajul și Lacul de Acumulare de la Siriu, încercând să dau uitării cele șase puncte de penalizare și amenda pe care le încasasem pe raza comunei Măgura.
Până la Siriu sunt multe locuri frumoase de vizitat pe raza județului Buzău, pe care le bifasem cu aproape un an în urmă. Vulcanii Noroioși, Lacul Meledic, Tabăra de Sculptură și Mănăstirea de la Măgura sunt doar câteva dintre acestea. Pornim mai departe pe drumul nostru, traversăm orașul Brașov, un alt loc de care ne leagă multe amintiri plăcute, pe care și Nikon- ul meu ar vrea să le guste, și ajungem în Rășnov. Cele aproape două ore pe care le- am petrecut aici, rătăcind pe aleile pline de istorie din Cetatea Râșnovului mi- au umplut sufletul de satisfacție. Într- adevăr o altă nestemată cu care se poate mândri România.
Azuga, Bușteni, Poiana Țapului, Sinaia le tranzităm rapid, pe rând, compătimindu- i pe cei ce veneau din sens opus, continuăm pe DN 1, trecem de Comarnic ( nu facem la stânga în dreptul Poliției pe DJ 101S, chit că este mai scurt, drumul este rău.), continuăm până la Câmpina. Aproximativ 23 km ne mai despart de destinația finală. Prima zi de noiembrie își trăgea încet, încet pe față, voalul negru al nopții. Aveam emoții să nu ratez, datorită întunericului, intrarea pe ultima porțiune de drum ce avea să ne ducă exact la pensiune, cu toate că văzusem un filmuleț postat pe You tube cu drumul dinspre Câmpina până la ea. Mai ales că- l știam că este ceva mai neplăcut, nefiind asfaltat, iar o bucată din el este pe marginea unui hău ce se oprește în râul Doftana.
Nu cred că a durat mai mult de jumătate de oră, și aveam luată cheia de la recepție. Am intrat în cameră, am lăsat bagajele, iar în secunda a doua am ieșit pe cealaltă ușă pe terasă. Mantia întunericului încerca în zadar să ascundă frumusețea tabloului ce se desfășura în fața ochilor noștri. Pe luciul Lacului de Acumulare Paltinu încă se mai oglindeau culmile împădurite ornate cu luminile de la câteva case de pe malul celălalt. Câteva globuri albe, de sticlă, ce ornau covorul, încă verde al pajiștii, ce se întinde de la pensiune până la malul apei, sporeau farmecul peisajului, alături de alte decoruri realizate de gazde cu prilejul sărbătorii de Halloween ce fusese cu câteva zile în urmă.
Cu puțin înainte de ivirea zorilor mi- am făcut curaj și m- am desprins din căldura așternuturilor. Era o vreme ce ținea cu tot dinadinsul să contrazică data din calendar, intrasem în ultima lună de toamnă. După numai câțiva pași făcuți în răcoarea nopții, pătrunsesem parcă într- o lume magică, plină de mister. Pe o insuliță de nisip de pe mijlocul albiei Doftanei, o imensă urmă îți crea impresia că ești pe un tărâm de basm în care la adăpostul întunericului se perindau tot felul de creaturi uriașe. Nu am mai stat nici un moment pe gânduri, m- am întors în cameră, de unde am luat aparatul foto și un scaun pe post de trepied, după care "dă- i și luptă" cu obiectivul Nikon- ului la înaintare. Fără blitz, se înțelege, pentru a nu știrbi nici un pic din strălucirea naturală a cadrelor.
Cine nu și- ar dori să servească micul dejun în acest fel?
Se prefigura o zi însorită de noiembrie, în care culorile ruginii ale toamnei încercau timid să estompeze strălucirea azuriului cerului care pusese stăpânire și pe luciul apei lacului de acumulare și a pajiștei verzi. Decorurile de Halloween, care cu câteva ore înainte dădeau o notă suplimentară de mister peisajului, acum inspirau o atmosferă mult mai veselă cu zâmbetele croite pe fețele dovlecilor, oferind totodată o pată de culoare, ce căuta să ne convingă că totuși era toamnă.
Acest cadru natural deosebit a forțat la maxim imaginația celor ce au pus pe hârtie și mai apoi au ridicat această pensiune. Semiîngropată, construcția are o arhitectură aparte ce nu știrbește absolut deloc frumusețea peisajului, ba chiar o completează cu brio laolaltă cu oaza de verdeață din jurul ei. Toate camerele, au vedere spre lac, și au câte o terasă de pe care, întins pe un șezlong poți savura la maxim priveliștea ce o mărginește. Poți să spui că o ai la picioarele tale.
Siesta după micul- dejun
Duminică dimineață, sărim peste siesta de după micul dejun și ne luăm tălpășița înapoi spre casă. Lăsăm pe malul drept al Doftanei impresionanta siluetă a celei ce ne- a fost gazdă două nopți și abia acum la întoarcere, pe lumină, am putut să admirăm și noi Barajul Paltinu și frumoasele Chei ale Doftanei.
Nu cred că a durat mai mult de jumătate de oră, și aveam luată cheia de la recepție. Am intrat în cameră, am lăsat bagajele, iar în secunda a doua am ieșit pe cealaltă ușă pe terasă. Mantia întunericului încerca în zadar să ascundă frumusețea tabloului ce se desfășura în fața ochilor noștri. Pe luciul Lacului de Acumulare Paltinu încă se mai oglindeau culmile împădurite ornate cu luminile de la câteva case de pe malul celălalt. Câteva globuri albe, de sticlă, ce ornau covorul, încă verde al pajiștii, ce se întinde de la pensiune până la malul apei, sporeau farmecul peisajului, alături de alte decoruri realizate de gazde cu prilejul sărbătorii de Halloween ce fusese cu câteva zile în urmă.
Cu puțin înainte de ivirea zorilor mi- am făcut curaj și m- am desprins din căldura așternuturilor. Era o vreme ce ținea cu tot dinadinsul să contrazică data din calendar, intrasem în ultima lună de toamnă. După numai câțiva pași făcuți în răcoarea nopții, pătrunsesem parcă într- o lume magică, plină de mister. Pe o insuliță de nisip de pe mijlocul albiei Doftanei, o imensă urmă îți crea impresia că ești pe un tărâm de basm în care la adăpostul întunericului se perindau tot felul de creaturi uriașe. Nu am mai stat nici un moment pe gânduri, m- am întors în cameră, de unde am luat aparatul foto și un scaun pe post de trepied, după care "dă- i și luptă" cu obiectivul Nikon- ului la înaintare. Fără blitz, se înțelege, pentru a nu știrbi nici un pic din strălucirea naturală a cadrelor.
Cine nu și- ar dori să servească micul dejun în acest fel?
Se prefigura o zi însorită de noiembrie, în care culorile ruginii ale toamnei încercau timid să estompeze strălucirea azuriului cerului care pusese stăpânire și pe luciul apei lacului de acumulare și a pajiștei verzi. Decorurile de Halloween, care cu câteva ore înainte dădeau o notă suplimentară de mister peisajului, acum inspirau o atmosferă mult mai veselă cu zâmbetele croite pe fețele dovlecilor, oferind totodată o pată de culoare, ce căuta să ne convingă că totuși era toamnă.
Acest cadru natural deosebit a forțat la maxim imaginația celor ce au pus pe hârtie și mai apoi au ridicat această pensiune. Semiîngropată, construcția are o arhitectură aparte ce nu știrbește absolut deloc frumusețea peisajului, ba chiar o completează cu brio laolaltă cu oaza de verdeață din jurul ei. Toate camerele, au vedere spre lac, și au câte o terasă de pe care, întins pe un șezlong poți savura la maxim priveliștea ce o mărginește. Poți să spui că o ai la picioarele tale.
Nu intru în amănunte cu privire la bucătărie, vă spun doar atât: luați- vă gândul de la cartofii prăjiți.
Niciodată nu am insistat atâta asupra unei locații în care am stat, și de aceea vă rog să o descoperiți singuri Pensiunea Atra- Doftana.
Cât despre împrejurimi, numai de bine, "prea ca la țară".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu