<<< Urmează firul jurnalului de călătoriei
După două zile de răsfăț în peisajul mirific din Valea Doftanei, în care doar culorile pădurii de pe culmile ce străjuiau pe malurile Lacului Paltinu te puteau convinge că totuși este toamnă și nu primăvară, ne facem bagajele și ne îndreptăm spre casă. Ultima noastră destinație, salina de la Slănic Prahova, unde am mai fost cu aproape 40 de ani în urmă. De atunci am rămas în minte cu două lucruri: primul este o sală imensă, foarte înaltă, în măruntaiele minei unde erau niște statui ale unor voievozi români, parcă, și al II- lea o supă grețoasă pe care ne- au servit- o la prânz, la un restaurant, pe care chiar nu pot să povestesc cum am mâncat- o. Acum eram nerăbdător să văd dacă voi mai recunoaște ceva. Plus că acum aveam mai multe saline vizitate, la activ: Salina de la Târgu Ocna, Salina Cacica, Salina Turda, Salina de la Praid, fiecare cu frumusețea ei. Dacă la Târgu Ocna și la Praid accesul în salină se face cu autobuzul, la Cacica cobori în adâncurile salinei pe niște scări de lemn ca și la Turda care este mult mai specială având două intrări, iar în interior mai sunt și niște lifturi ce pot fi folosite pentru accesul dintre nivele. La Salina Unirea din Slănic Moldova accesul se face de la suprafață cu un lift, de fapt sunt două, v- am spus că nu îmi mai amintesc mare lucru din excursia pe care am făcut- o în copilărie, dar mai mult ca sigur, cred că astea erau și atunci. Sărind peste acest aspect, partea mai tragică a fost că la puțin timp de la coborârea în subteran m- a lăsat acumulatorul la Nikon, noroc cu vechiul compact, care în permanență este rezervă. Cu el de fapt am făcut fotografia din parcarea de la intrarea în salină.
De filmat nu se putea pune problema, iluminatul nefiind prielnic.
Ca și în celelalte saline, pe lângă turiștii care vin să bifeze obiectivul în sine, foarte mulți oameni coboară acolo pentru efectele benefice pe care îl are mediul salin, lipsit de factori alergeni, pentru sănătatea lor. Sărind peste faptul că intrarea se face cu acele lifturi, care multora le inspiră teamă, mai ales că după ce ai intrat în ele ești pur și simplu zăvorât în ele, când ajungi acolo jos, la peste 200 de metri adâncime, faci cunoștință cu încă o fabuloasă creație a omului. În urma exploatării acestui zăcământ, care înainte vremuri era chiar monedă de schimb, a rezultat cea mai mare salină din Europa. O senzație de o imensitate unică îți este oferită de camerele în forme trapezoidale înalte de 54 de metri, chiar dacă într- un perimetru împrejmuit cu un gărduleț din lemn zac lăsați pradă ruginii niște vagoneți alături de mai multe resturi menajere.
Lipsa unui ghid turistic, sau a unor indicatoare îl lasă pe turist să străbată fiecare cameră la întâmplare. De fapt nici nu cred că ai putea să ratezi Sala Genezei în care este prezentată o părticică din istoria veche a românilor prin câteva basoreliefuri ce înconjoară busturile lui Decebal și Traian laolaltă cu expoziția alcătuită din câteva simboluri ale oștilor pe care le- au îndrumat în lupte. În imediata lor apropiere, în semn de prețuire a fost ridicat și un bust al Luceafărului poeziei noastre, Mihai Eminescu. Nu am reușit să- l văd și pe cel al lui Mihai Viteazu. De altfel, accesul în unele săli era restricționat, iar eu, ca un turist corect, nu m- am aventurat dincolo de aceste delimitări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu