Munții Măcinului

   

    Acum aproape doi ani, la insistențele unui bun prieten, într- o zi de mai, am pornit de dimineață, spre munții Dobrogei. De ceva vreme tot mă bâzâia, ''Hai băi Vali, că- i frumos!'' Tot timpul veneam cu fel de fel de argumente, ba că nu am timp, ba că nu am chef, dar motivul adevărat era acela că nu consideram că merită atenție acea zonă muntoasă. Ce munți frate, podișuri, dealuri. Păi să mergi pe Valea Prahovei să vezi munți, prin Cheile Bicazului, Cheile Nerei, Cheile Cernei și câte și mai câte. Munții Dobrogei îi vezi din Galați de fiecare dată, ori de câte ori ieși la plimbare pe faleza Dunării, niște spinări de piatră.

Așa am ajuns să punem la cale o deplasare de o zi dincolo de Dunăre. De dimineață am traversat cu bacul pe celălalt mal al Dunării și ne- am lăsat duși pe drumul șerpuind printre dealuri. Mai străbătusem acel drum cu foarte mulți ani în urmă, când eram copil. La 10 kilometri de la debarcare am lăsat pe stânga ruinele cetății Dinogeția, cu gândul că ne vom abate pe acel drum la întoarcere. Impresia preconcepută negativă cu care am pornit de acasă avea să se schimbe imediat ce ne- am dat jos din mașină pe malul unui ''lac glaciar'', Lacul Iacobdeal (Turcoaia). Un lac izolat, străjuit de niște pereți din rocă masivă care s- a format într- o cuvetă rezultată în urma exploatării de granit care a ajuns la pânza freatică. Un peisaj în care timpul parcă se oprise în loc. O liniște apăsătoare, îți creează impresia că ai ajuns pe un teritoriu interzis. 

     Ne- am desprins cu greu de frumusețea acelui loc și ne- am întors din drum spre localitatea Greci.                Am străbătut satul și am ajuns până la rămășițele unei foste baze de exploatare a carierei de piatră chiar  la baza muntelui  care domină peisajul cu vârful Țuțuiatu, cel mai înalt vârf al munților Măcinului, 467m.  

Ne- am echipat corespunzător și am pornit la drum. A urmat un mars de aproximativ șase ore dus- întors care avea să- mi schimbe complet impresia despre spinările imense de piatră pe care le vedeam de dincolo de Dunăre. Erodați fără milă de Mama Natură ajutată și de exploatarea de către oameni a pietrei, altitudinea acestora s- a redus substanțial în timp. Numai când ajungi să- i cunoști îndeaproape îți dai seama că nu- s cu nimic mai prejos și reușesc să îți ofere semeția tipică munților înalți. 

Cinci ore în Iași, prea puțin

     August 2010  Itinerariu de vacanță: Lacu Roșu- Bicaz- Piatra-Neamț- Târgu-Neamț- Iași- Costinești

     După acest adevărat tur de forță, în care contrar obiceiului nostru transportul a fost numai auto, am ales să ne întoarcem acasă cu trenul dar nu oricum. Din Târgu Neamț am călătorit cu un tren privat până la Iași. Aici am profitat din plin de cele cinci ore care le- am avut la dispoziție până la plecarea spre Costinești, și am vizitat locuri care mi- au marcat câteva luni din viață, din perioada stagiului militar obligatoriu. Am fost plăcut surprins să remarc un interes major al ieșenilor de a- și conseva cât mai bine bogățiile care atrag turiștii în capitala Moldovei. Multe din obiectivele turistice erau într- un amplu proces de restaurare, motiv pentru care nu prea am făcut poze. Iași- ul merită mai mult decât 5 ore. El se află pe lista mea scurtă pentru o vizită de două- trei zile. 
În miez de noapte am urcat în tren. Urma să retrăim experiența călătoriei cu trenul pe timp de noapte, la cușetă. Putea să meargă cu trenul și prin gropi. Oboseala și- a spus cuvântul în cele din urmă, iar alegerea noastră de a călători la cușetă a fost din nou una înțeleaptă.
 Așa se încheie prima noastră vacanța de vară de tip circuit, cu trei zile la Marea Neagră. 
 La momentul acesta mai avem în palmares două astfel de vacanțe, 2011 și 2012.