sâmbătă, 20 aprilie 2013

Sibiu

    August 2011-  Itinerariu de vacanță: Târgu Jiu- Orăștie- Hunedoara- Deva- Timișoara- Geoagiu Băi- Alba-Iulia- Sibiu.

<<< Urmează firul jurnalului de călătoriei 

       Uite așa am ajuns și la sfârșitul vacanței, și în drum spre Galați am făcut un popas de două zile în Capitala Culturală Europeană din 2007, Sibiu.




  Pensiunea Hermannstadt ne- a găzduit două nopți în care am putut să ne refacem pentru ultimul tur de forță fiind situată într-o poziție super pentru noi, nu departe de centrul istoric dar nici de gară. Pe lângă zona magnetică pentru turiști dominată de Muzeul Brukenthal, din Piața Mare pe care o poți admira de la înălțimea Turnului Sfatului și nu numai pe ea, ci și o mare parte a Sibiului, nu trebuie ratate nici locațiile din Pădurea Dumbrava, Muzeul Satului și Grădina zoologică.
Nu știu ce fel era Sibiul înainte de a fi Capitală Culturală Europeană, dar cum arată acum își merită din plin dreptul de a fi un simbol al României. Cu toate că l- am vizitat la început de săptămână, când în Piața Mare încă mai erau urme ale căsuțelor ambulante din timpul Festivalului Medieval ''Cetăți Transilvane'', după cum se vede și în fotografie, am fost surprins să constat că orașul acesta este plin de viață și într- o zi obișnuită. Dacă te luai după forfota din piețele din centrul istoric nici nu ziceai că ești într- o zi de luni. Turiști, localnici, copii ai străzii care se bălăceau în jeturile de apă ce ieșeau din fântânele arteziene montate în carosabil, ba chiar și câțiva maidanezi creeau un tablou pe care mi- aș dori să- l văd în cât mai multe locuri din România. Am avut ocazia fericită de a mă nimeri la un moment dat în apropierea Bisericii Evanghelice, în curtea căreia o trupă de teatru alcătuită din mai mulți copii de vârste diferite, însoțiți de profesorul lor, ofereau o reprezentație foarte nostimă. De fapt curtea bisericii era scena pe care erau laolaltă și micii actori și spectatorii care își sporeau numărul fiind atrași de larma creată de glasurile pline de viață ale personajelor, care de altfel aveau și o recuzită foarte bine pusă la punct. La un moment dat, din senin, a venit și o echipă de filmare alcătuită din niște asiatici, care bineînțeles că au fost încântați să ia niște cadre si câteva interviuri.
Nu am văzut în viața mea așa ceva în Galați. Un eveniment cultural, lunea, în aer liber, fără scopuri materiale directe? Cine își pierde timpul liber cu așa ceva la noi?